Guta: boala cu radacini istorice

GUTA (podagră).

Este afecțiunea care comportă un grup de tulburări metabolice în care manifestarea cea mai evidentă este creșterea concentrației plasmatice a acidului uric.
Sărurile acidului uric se pot depune în diferite părți ale corpului. Se manifestă prin atacuri de artrită acută, cu aspect caracteristic și în majoritatea cazurilor cu depuneri de urați în special în articulațiile extremităților sau în prejma lor.

Poate fi prevenită în primul rând printr-o alimentație echilibrată:

Aceasta trebuie să cuprindă produse lactate cu conţinut scăzut de grăsimi, carne slabă, în porţii limitate, multe fructe şi legume, produse făinoase, cartofi, şi foarte multe lichide, sub formă de sucuri de fructe sau ceaiuri.

Artrita gutoasă este cunoscută din cele mai vechi timpuri fiind socotită ca o boală a capetelor încoronate. Nici o altă afecţiune nu a fost aşa de prezentă printre capetele încoronate ca această afecţiune. Din această cauză este socotită ca o boală domnească, deoarece de această afecţiune nu vor suferi cei săraci sau cei cu o activitate fizică intensă. Debutul este dramatic cu dureri mari bruşte şi capricioase la ori ce tratament. Este descrisă în foarte multe romane. Termenul de gută derivă de la cuvântul latinesc gutta, picătură deoarece se credea că boala aceasta este datorită unei otrăvi care se scurge, picătură cu picătură în articulaţii. Sydenham a suferit timp de 34 de ani de această afecţiune şi o descrie foarte bine- până azi este valabilă această descriere.

Guta poate fi primară sau secundară. Guta primară se manifestă cel mai adesea zgomotos şi se prezintă sub forma a cel puţin 2 grupe de tulburări ereditare în asociere cu hiperuricemie şi ca simptome comune cu guta secundară. Guta secundară se poate instala la bolnavii cu metaplazie mieloidă, policemie primară şi secundară, leucemie cronică şi într-o serie de tulburări hematologice, în care are loc o dezintegrare rapidă a nucleeo-proteinelor; în aceste cazuri nu este necesară existenţa unei predispoziţii congenitale.

Orice relaţie ar fi între metabolismul acidului uric şi manifestările clinice ale gutei, modificările concentraţiei plasmatice a acidului uric constituie testul Bio-chimic prin care bolnavii de gută sunt mai uşor de diagnosticat.

Se poate însă ca aceste cristale de acid uric să se depună în diferite ţesuturi, mai ales la bolnavii cu gută primară. În bolile renale cronice sau în leucemii aceste cristale de uraţi nu se vor depune în alte organe şi nici în ţesuturile parenchimatoase. Dar se mai poate ca aceste cristale să se depună şi în boli cardiace congenitale cianogen, în asociere cu o polinie secundară severă.

Simptome: manifestările acute cu accese care sunt urmate de perioade de acalmie se încadrează în artrita gutoasă acută, spre deosebire de guta cronică, caracterizată prin artrita gutoasă cronică, cu sau fără depuneri de tofi.

Debutul accesului de artrită gutoasă este, în general, dramatic. Apare brusc, în plină sănătate aparentă, la persoane de vârstă medie, cu durere puternică de cele mai multe ori într-una dintre articulaţiile metatarsofalangiene. Aceste crize se produc mai ales în cursul nopţii, ne fiind exclusă posibilitatea de a apărea şi la alte ore ale zilei. În câteva ore, articulaţia afectată devine inflamată, roşie, caldă, bolnavul având senzaţia de tensiune. Edemul se poate produce uneori mai rapid, încât bolnavul nu se mai poate descălţa, decât tăindu-şi încălţămintea. Edemul inflamator este cu mult mai intens decât în alte artrite şi depăşeşte limitele articulaţiei. La apogeul crizei, înroşirea, încălzirea şi umflarea labei piciorului se aseamănă cu o inflamaţie de tip septic sau cu o celulită. Poate coexista în aceste cazuri o limfangită. Pielea este roşie, sub tensiune, lucioasă, cu venele superficiale umflate. Durerea adesea descrisă ca „doborâtoare” este mai acută în timpul nopţii şi obligă bolnavul să rămână la pat sau în fotoliu, deoarece starea în picioare devine imposibilă.

După ce înroşirea şi senzaţia de tensiune scade se poate constata godeul umflat. Când umflătura se resoarbe, pielea din dreptul articulaţiei rămâne destinsă şi subţiată; se pot produce senzaţia de mâncărime şi descuamarea. De obicei accesul se opreşte spontan după câteva zile sau săptămâni, cu revenirea complectă a funcţiei articulare.

În 50% din cazuri leziunea apare iniţial la prima articulaţie metatarsofalangiană, dar şi articulaţiile alăturate metatarsiene, cele tarsiene, ca şi cele ale piciorului opus pot fi prinse, simultan sau succesiv. Evoluţia după accesul iniţial: accese recurente de artrită acută sunt urmate de perioade de acalmie în care bolnavul nu acuză nici un simptom articular. Aceste perioade devin tot mai scurte, până când episoadele acute au loc o dată sau de 2 ori pe an. Unii bolnavi au dureri în fiecare primăvară şi toamnă. Ulterior apar dureri la intervale tot mai scurte şi ţin tot mai mult. În faza de artrită gutoasă cronică acestea pot fi foarte dese şi de asemenea un număr tot mai mare de articulaţii poate fi prins în această afecţiune. Pot fi afectate articulaţiile cu predilecţie cele de la picioare, mâini, glezne, gât, umăr. În această fază apar tofi subcutanaţi, reprezentând depozite de uraţi în burse, iar ţesuturile periarticulare dau aspect de măciucă falangelor şi articulaţiilor între falange. Aceşti tofi se mai pot forma la genunchi şi umeri ca şi pe tendoanele degetelor, gleznei, şi articulaţiei radio-carpiene. Se mai pot observa depozite tofice în cartilajele ne articulare, sediul lor obişnuit în guta cronică fiind marginea urechii. Ele diferă ca mărime de la un nodul abia palpabil la depozite care depăşesc 5 cm. În diametru. Prezenţa lor în cartilaje poate să nu fie însoţită de nici un simptom; în ţesutul subcutanat însă provoacă reacţii de tip inflamator vizibile, unde depozitele apar ca tumorete de culoare roşietică, devenind treptat, noduli de culoare albă, alb-gălbuie sau gălbuie, de diferite mărimi. Pielea care acopere tofii se poate necroza şi prin ulceraţie este expulzat un material cretos, alb, care sunt de fapt cristale aciculare de urat de sodiu. Se întâlnesc aceste ulceraţii mai ale la nivelul mâinilor şi picioarelor. Rar se pot infecta.

Guta atipică- sunt un mănunchi de simptome, care nu este identic cu cel descris mai sus. Bolnavii în general de sex feminin, prezintă o artrită care se instalează insidios şi avansează încet, fără remisiuni. De regulă aceşti bolnavi prezintă o concentraţie sanguină de acid uric cu puţin mai ridicată peste normal. Tofi nu există, iar antecedentele familiare de gută nu sunt prezente. Sunt prezente cristale de acid uric în ţesuturi.

Semne premonitorii. Modificările pot apare uneori din copilărie, sunt în general bolnavi care au avut anorexie, greţuri, indigestii, melancolie, cefalee, poliurie, nicturie.

Factorii favorizanţi: în general sunt citate doar traumatismele sau purtarea de încălţăminte ne corespunzătoare.

Regimul alimentar în care predomină substanţele cu mult acid uric şi purine duce la acumularea de acid uric în sânge şi deci apare accesul de gută. Unii cred că ingestia acestor alimente este unul dintre factorii favorizanţi. Sunt citate în acest caz unele sortimente de brânză, unele vinuri şi unele categorii de fructe. Se va interzice consumul cărnii, organele de animale, ciuperci, sparanghel, conopidă şi spanac. De asemenea se reduce consumul grăsimilor animale şi se consumă în schimb mult ulei vegetal- cel mai bun fiind uleiul de măsline extravirgin. Se consumă de asemenea multă apă cu conţinut scăzut în săruri minerale şi ceaiuri din fructe. Consumaţi preponderent produse lactate, pâine, ouă, cartofi, orez fiert şi multe fructe (mai ales cireşe şi căpşuni) şi legume. Renunţaţi la băuturile alcoolice şi la condimente, care au la rândul lor un efect negativ.

Alcoolismul. Se crede că consumul alcoolului în exces este unul dintre factorii favorizanţi, mai ales dacă se consumă vinuri roşii sau băuturi pe bază de malţ şi tot odată se consumă concomitent carne în special în abuz cu creier şi alte organe care conţin purine în cantitate mai mare.

Consumul însă în cantităţi moderate nu afectează. Intoxicaţia cu etanol însă provoacă o hiperlactacidemie, cu micşorarea consecutivă a clearance-ului renal de uraţi, fapt care ar putea explica în parte rolul alcoolului în declanşarea unei artrite acute la bolnavii de gută.

Medicamentele- suprimarea bruscă a medicamentelor cu ACTH sau cortizon poate provoca de asemenea o criză de gută. De asemenea s-a putut demonstra că şi alte medicamente ca: extract de ficat, tartrat de ergotamină, insulină, decolină, tiamină clorhidrică, pirazinamide şi clorotiazide pot să declanşeze accesul de artrită gutoasă.

Se mai citează cazuri când apare accesul de gută după intervenţii chirurgicale, în leucemii, glomerulonefrita cronică, după transfuzii, purgative în cantitate mare, expunerea la frig şi umezeală sau chiar după stări de emoţii.

Pseudoguta- este un sindrom în care crizele de artrită asemănătoare celor din gută apar în asociere cu calcifieri anormale în articulaţii şi cartilajele articulare, evidenţiate radiologic.

Articulaţiile genunchiului şi radiocarpiene sunt cel mai des implicate. Concentraţia însă de acid uric este normală. La examinarea acestor formaţiuni se constată că sunt formate din pirofosfat de calciu în cea mai mare parte şi nu din uraţi.

Complicaţii- leziuni cardio-vasculare sunt cele mai importante şi frecvente complicaţii în cazul în care tratamentul nu se face corespunzător.

Urmează apoi leziunile renale mai ales datorită microlitiazei sau calculozei renale cu uraţi dar şi depunerilor de uraţi în peretele tubilor colectori din piramidele renale.

Diabetul zaharat ca şi hiperglicemia pot să contribuie la agravare.

Leziunile în gută- depunerea de uraţi în articulaţii reprezintă cauza frecventă a invalidităţii date de gută. Locul cel mai comun este cartilajul articular unde se depun uraţii mai ales în zonele centrale avasculate. Întinderea depozitului pe suprafaţa articulaţiei variază mult de la o articulaţie la alta. La unele se limitează la câteva mici pete sau fâşii de culoare albă, la altele o parte întinsă din cartilajul articular este acoperită de un placard de culoare albă.

Nici o articulaţie nu este exceptată, dar cele de la membrele inferioare sunt mai frecvente.

Termenul de „tof” (=piatră sau concreţiune calcaroasă) se referă în general la depunerea de uraţi în alte ţesuturi decât cele articulare. Se întâlnesc mai des la ureche, rotulă, tendoanele degetelor, mâini, antebraţ, etc. Mai grav este când aceste depozite se fixează la rinichi sau inimă.

Tratamentul:

Chiar şi în tratamentul medicamentos cea mai sigură medicaţie este cea cu Colchicină (brânduşa de toamnă), dar având în vedere faptul că între doza toxică sau chiar mortală şi cea care trebuie folosită la tratarea bolii este foarte mică diferenţă se poate aplica acest tratament doar cu ajutorul medicului specialist care va supraveghea cazul în de aproape şi va indica dozele care se pot administra la fiecare caz în parte. Este bine ca acest tratament să nu se facă de către cei care nu au pregătire adecvată pentru că se pot produce multe accidente nedorite, unele aducând chiar decesul.

Regimul alimentar- acidul uric derivă din metaboliţii simpli proveniţi din alimente şi din dezintegrarea purinelor endogene. Un regim bogat în purine cu dulciuri, ficat, rinichi, creier, carnea grasă, carnea de animal tânăr, orice măruntaie de animal, heringi, sardele, supele de carne, mezelurile, cafeaua, condimentele şi unele legume ( spanac, varză roşie), ciuperci, peşte gras, legume boabe, cafea, ceai, pot să declanşeze sau chiar să agraveze boala. Acestea vor fi deci eliminate din alimentaţie pentru o mai uşoară şi rapidă vindecare. Acestea nu se vor scoate doar temporar ci este foarte bine ca acestea să nu fie mâncate toată viaţa. Nu este greu şi este foarte util. Se evită medicamentele ca: aspirina, antinevralgic, cortizon dar şi vitamina C sintetică care fac să crească concentraţia acidului uric în sânge.

Se vor consuma: multe legume şi fructe proaspete (cele mai bune agrişele, caise, căpşuni, cireşele, coacăze, fructele de pădure, lămâi, măsline, pere, pepeni în special cei verzi, struguri.

Se va consuma zilnic 2,5 litri de apă. Sunt de asemenea de mare ajutor sucurile de legume şi fructe sau apa minerală în care se va pune suc de lămâie şi puţin suc de morcovi sau chiar morcov ras cu pătrunjel (20 g la 2 litri) se lasă astupat peste noapte şi a doua zi se consumă.

Se va face de asemenea multă mişcare.

Plantele medicinale.

Afin, agriş, anghinare, boz (rădăcină sau frunze în aplicaţii externe decoct), brânduşă de toamnă, brustur, bujor, caise, căpşuni, castraveţi,

cicoare, cireşe, cimbrişor, ciumăfaie, coacăz negru, coada calului, creţuşcă, dracila, fag, fasole, ferigă, fragi, frasin, ghiara diavolului (Harapagophytum), ghimpe, ghinţură, grâu, hrean, iarbă mare, ienupăr, lămâi, lăsnicior, limba boului, limba mielului, măslin, mei păsăresc, merişor de munte, mesteacăn, morcov, mure, nap, nemţişori de câmp, nuc, obligeană, osul iepurelui, ovăz, păpădie, păpălău, pătrunjel, pătlăgea roşie, pecetea lui Solomon, pelin, pere, pepene (în special cel rău), piciorul cocoşului, pin, pir, plop negru, porumb, porumbar, prune, rapiţă, ridiche neagră, salată, salcie, secară, schinduf, sfecla roşie, siminoc, soc (fructe-tinctură sau flori infuzie), sparanghel, strugurii (se pot consuma sub formă de cure de lungă durată), strugurii ursului, sunătoare, tătăneasă(cu miere), trifoi roşu, ţelină, untul pământului, urzică, usturoi, vâsc, vindecea, vişin, viţa de vie. Toate aceste plante se pot folosi la tratarea acestei boli. Pentru a putea însă să le folosiţi mai eficient am să descriu cum anume se pot folosi cel mai eficient şi voi da de asemenea câteva reţete de preparate combinate, tincturi, etc.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Afine (Vaccinum myrtillus)- se consumă 300 g de afine zilnic pe toată perioada afinelor. S-a dovedit că este foarte utilă în scăderea nivelului acidului uric şi prevenirea crizelor. Se mai poate consuma cu acelaşi rezultat: fructe de pădure, cireşe sau mure. Acestea conţin antociani, substanţe din categoria flavonozidelor, foarte eficiente în prevenirea distrugerii ţesuturilor şi în reducerea nivelului acidului uric din sânge. Se poate folosi şi sub formă de ceai 2 linguriţe de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Cătina (Hippophae rhamnoides)- 2 linguri de fructe zdrobite se pun la 500 ml apă clocotită. Se acopere apoi pentru 15 minute. Se strecoară. Se bea toată cantitatea în cursul zilei.

Cura de cireşe (Cerasus vulgaris)- se consumă 300 g de cireşe zilnic pe toată perioada cireşelor. S-a dovedit că este foarte utilă în scăderea nivelului acidului uric şi prevenirea crizelor. Se mai poate consuma cu acelaşi rezultat: fructe de pădure, afine sau mure. Acestea conţin antociani, substanţe din categoria flavonozidelor, foarte eficiente în prevenirea distrugerii ţesuturilor şi în reducerea nivelului acidului uric din sânge.

Gheara diavolului (Harpagophytum) această plantă africană este foarte utilă în gută, ameliorează durerile şi contribuie la reducerea nivelului colesterolului şi acidului uric din sânge: Se va folosi conform prospectului fabricantului.

Hrean (Armoracia rusticorum)- 1 linguriţă de rădăcină rasă se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute. Se strecoară. Se va bea câte 1 cană din acesta timp de 10 zile, vă va ajuta să eliminaţi toxinele din organism.

Ienupăr (Juniperus comunis)-bace- 10-20 fructe se pun la 1 litru de apă. Se fierb timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este util în tratarea acestei afecţiuni.

Mesteacăn (Betula verrucosa)-2 linguriţe de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă. Se lasă apoi să se răcească. Se pune un vârf de cuţit de bicarbonat şi se lasă ne strecurat până dimineaţă. Dimineaţă se strecoară şi se va consuma împărţit în trei reprize înainte de mesele principale.

Seminţe de ţelină (Apium gravolens)- 2 linguriţe de seminţe se pun la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se bea 3 căni pe zi. Au ca efect stimularea eliminării acidului uric din sânge. Se mai poate consuma suc de ţelină în fiecare dimineaţă la trezire se va face atunci proaspăt 100 ml suc de ţelină din rădăcină şi apoi se consumă. Este bine să se facă acest lucru timp de minimum 30 zile consecutiv.

Rădăcină de urzică (Urtica dioica)- se pune 1 linguriţă de pulbere de rădăcină de urzică la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se poate consuma 2 căni pe zi, timp de 21 zile apoi se face o pauză de 7 zile şi se poate relua. Măreşte capacitatea organismului de a elimina acid uric.

Urzică (Urtica dioica) frunze 2 linguriţe se pun la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este foarte eficientă preventiv pentru a nu da voie să se depună cristalele de uraţi în organism. Se poate consuma perioade lungi de timp. Se poate deci consuma pentru a preveni crizele şi chiar pentru a elimina depozitele de uraţi din organism.

Atenţie! Unele medicamente ca aspirina sau diureticele agravează durerile cauzate de gută.

Extern:

Sunătoare (Hipericum perforatum) ulei- când durerea este suportabilă masaţi zona dureroasă cu ulei de sunătoare, apoi aplicaţi o cataplasmă cu o frunză de varză zdrobită. Lăsaţi cataplasma aceasta peste noapte.

Tătăneasă (Symphytum officinalis) cu miere- se amestecă 4 linguri de miere cu 1 lingură de tinctură de tătăneasă. Încălziţi apoi la foc foarte mic. Înmuiaţi un tifon în această soluţie şi aplicaţi pe locul lezat, apoi înfăşuraţi locul lezat cu un flanel. Lăsaţi câteva ore sau dacă îl aplicaţi seara lăsaţi-l toată noaptea.

Se pot consuma crude sau sub formă de sucuri: afin (fructe), agriş (fructe), caise, căpşuni (fructe), castraveţi, cicoare (frunze-salată), cireşe, coacăz negru (fructe-suc), fragi (fructe- proaspete sau suc), lămâi (suc), morcov (suc din rădăcină), păpădie (cură de tije, frunze proaspete salată), pătlăgea roşie (suc din fructe), pepene (în special cel roşu), porumbar (fructe suc în amestec cu alte sucuri), prune, ridiche neagră ( rădăcina crudă sau în diferite salate şi de asemenea sub formă de suc împreună cu alte sucuri- maximum 50 ml la 200 ml de alt suc), salată (crudă sau suc din frunze), sparanghel (frunze crude sau sub formă de suc), ţelină (frunze sau rădăcină crudă sau suc), usturoi (crud, fiert sau în diferite sucuri în cantitate mică), vişin (fructe chiar şi sub formă de cură de câteva zile în care se consumă 1-2 kg de fructe zilnic).

Sub formă de praf: (se transformă în praf cu ajutorul râşniţei de cafea din plante uscate şi se va pune un vârf de cuţit sau 1 linguriţă sub limbă pentru 10 minute, după care se va înghiţii cu apă. Se face acest lucru de 3 ori pe zi înainte de mesele principale) din- afin(frunze), coada calului, obligeană, salcie, schinduf, urzică.

Macerat- se pune 1-2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se lasă peste noapte. Se strecoară dimineaţa şi se bea puţin încălzită după strecurare din: anghinare, bujori (rădăcină), mei păsăresc (seminţe), merişor de munte (fructe), morcov (rădăcină), obligeană (rădăcină), vâsc.

Infuzie- se vor pune 2 linguriţe de plante mărunţite la 250 ml apă clocotită şi se acoperă 15 minute, după care se strecoară. Se vor putea consuma 2-3 căni pe zi din: afin (frunze, anghinare, căpşuni (frunze), cicoare (frunze), cimbrişor, ciumăfaie, coacăz negru (frunze), coada calului, creţuşcă, dracilă, fasole (teci), ghimpe, grâu, hrean, iarbă mare, lăsnicior, limba boului, limba mielului, mei păsăresc, merişor de munte (frunze), nap, nemţişori de câmp, pelin, pin, pir (prima apă se aruncă şi se pune altă apă şi înainte de ase consuma se pune 1 vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar), plop negru (muguri), porumb (mătase), rapiţă, salată, schinduf, sparanghel, strugurii ursului, trifoi roşu (se pot face şi băi cu acesta), ţelină (frunze), urzică (frunze), vindecea, viţa de vie(frunze).

Seminţe încolţite- ori ce cereale(grâu, scară, ovăz se pot pune la încolţit se macină apoi şi se va putea consuma câte 100 g pe zi în cure de lungă durată.

Decoct- se va pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se vor fierbe apoi timp de 5 minute. Se strecoară şi dacă nu există diabet se pot îndulci cu miere după gust. Se pot consuma 2-3 căni pe zi din: afin (frunze sau fructe), anghinare, brustur (rădăcină), bujor (rădăcină), cicoare (rădăcină), coada calului, fag (frunze sau coajă), fasole (teci), ferigă (frunze-se vor face doar băi), ghinţură, mesteacăn (frunze-la acest ceai se va pune 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar), nuc (frunze), obligeană, osul iepurelui, păpădie (rădăcină), păpălău (fructe), pătrunjel (rădăcină), pin (muguri sau ace-se poate face şi băi cu acesta), piciorul cocoşului (se aplică doar extern), salcie(coajă- se pot face şi băi), salată (se foloseşte decoct la băi), untul pământului (în special pentru aplicaţii externe), vişin (frunze), viţa de vie (se poate aplica frunza şi sub formă de băi).

Vin: se va pune la 1 litru de vin natural din struguri care nu au fost stropiţi cu substanţe chimice (preferabil alb) 50 g de plantă mărunţită. Se lasă pentru 8 –10 zile la temperatura camerei. Se va agita zilnic pentru omogenizare. Se strecoară şi se trece în sticle care se închid ermetic şi se păstrează la rece. Se va lua câte 20-50 ml de 3 ori pe zi cu 15 minute înainte de mesele principale. Se poate face cu una din următoarele plante sau chiar cu combinaţii din plantele: afin (frunze), anghinare, bujor, cicoare(rădăcină), ghinţură, iarbă mare, nemţişori de câmp, strugurii ursului, urzică.

Tinctură: se va pune 50 g de plantă mărunţită (preferabil cu râşniţa de cafea) la 250 ml alcool alimentar de 70 grade şi se ţine timp de 15 zile la temperatura camerei. Se agită zilnic. Se strecoară apoi după trecerea acestei perioade. Se poate face cu alcool sanitar dacă se doreşte folosirea pentru frecţii sau aplicaţii externe, dar numai atunci.

Se va lua intern câte 20 picături-1 linguriţă- diluată în 100 ml apă. Se ia înainte de mese cu 15 minute şi se poate lua perioade lungi de timp.

În cazul în care s-a folosit alcool sanitar se va pune câteva picături pe un tifon care se aplică local sau se face o frecţie uşoară sau chiar se unge cu această tinctură local pentru calmarea durerii.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin (frunze), brânduşa de toamnă (seminţe- preparate doar în farmacie şi dozate de medicul curant), brustur (rădăcină-se poate aplica şi extern), bujor (în special pentru aplicaţii externe), ferigă (frunze sau rădăcină-în aplicaţii externe foarte eficiente), hrean, iarbă mare, lăsnicior, limba boului, limba mielului, obligeană (rădăcină), păpădie (rădăcină), păpălău (fructe), pelin, piciorul cocoşului (doar extern), rapiţă, salcie, siminoc, untul pământului (se poate şi extern), urzică (atât intern cât şi extern), usturoi (intern foarte util mai ales tinctura), vindecea.

Lămâie: se taie o lămâie. Se stoarce sucul, apoi se pune coaja tăiată într-un litru de apă. Se fierbe până se moaie coaja. Se lasă acoperit apoi se strecoară peste sucul obţinut anterior. Dacă nu există contra indicaţii se va îndulci cu miere după gust. Se face o cură timp de 30 zile, apoi 7 zile pauză.

Nap- pentru tratarea cistitelor, în litiaza urică, gută, bronşite, tuse, angină, enterite, folosiţi infuzia dintr-o lingură de pubere de rădăcină la 500 ml apă clocotită. Lăsaţi vasul acoperit 15-20 minute, apoi strecuraţi. Beţi întreaga cantitate în 2-3 reprize pe parcursul unei zile.

Struguri- dacă suferiţi de exces de uree, faceţi o cură de struguri, consumând 1-2 kg de fructe pe zi, sau beţi 700-1400 ml de suc zilnic. Continuaţi 7 zile, apoi faceţi o pauză de 7 zile şi reluaţi în acest ritm până se reglementează situaţia.

Ulei- din rapiţă, mei, măsline este foarte util atât intern cât şi să se ungă locurile afectate cu acest ulei în timpul nopţii.

Băi- se pot face băi cu oricare din plantele de mai sus în funcţie de posibilităţi. Se va pune 100 g de plantă la fiert şi se lasă 5-10 minute, după care se strecoară în cada de baie unde se stă timp de 30 minute la temperatura corpului. Se vor face înainte de culcare.

Cataplasme- din plantele de mai sus se poate după fierbere să se pună plantele între două bucăţi de pânză şi să se aplice calde pe locurile afectate.

Cataplasma cea mai utilă: cred că cea mai utilă cataplasmă este una care se va face din făină de porumb. Se face pentru aceasta un ceai din frunze de ferigă- Se va pune o mână de frunze la 1 litru de apă. Se fierbe apoi timp de 15 minute şi se strecoară. Se va face apoi cu această apă o mămăliguţă mai tare, dar cu făina bine fiartă. Se va pune aceasta pe o bucată de pânză de mărimea necesară (trebuie să acopere zona afectată şi s-o depăşească cu câţiva centimetri). Peste aceasta pe partea care se va aplica pe piele se va presăra tămâie pisată fin. Se aplică cât mai fierbinte această cataplasmă, dar să nu producă răni datorită arsurii. Se pune în strat de 3-4 centimetri. Se acopere cu ceva de lână pentru menţinerea temperaturii locale cât mai mult timp ridicată.

Datorită căldurii care dilată aceste cristale se poate ca unii să nu o poată suporta, dar cei care o suportă se vor putea bucura de o rapidă eliminare a depozitelor tofice care sunt la diferite nivele, la articulaţii în special. Se poate aplica acest procedeu zilnic sau chiar de 2 ori pe zi.

Căldura locală dilată aceste depozite şi datorită aburilor din această cataplasmă ajutat şi de tămâia care a fost presărată se poate în multe cazuri să fie dizolvate depozitele acestea care produc atâta suferinţă. Se poate aplica cu cataplasme de plante.

Se mai pot de asemenea aplica şi plante proaspete pe locurile dureroase din varză, ferigă, napi, cartofi fierţi mesteacăn, paie de ovăz, frunze de brusture, etc.

De asemenea se poate face o cataplasmă din argilă care se va aplica caldă pe locurile afectate. Se ţine în funcţie de toleranţă între 2-6 ore. Se poate aplica de 2-3 ori pe zi.

Mai trebuie să menţionez faptul că mlădiţele tinere de cereale, în special de ovăz sunt foarte utile pentru prepararea unui suc. Pentru aceasta se va pune în storcătorul de fructe plante care nu depăşesc înălţimea de 20 centimetri şi se extrage sucul. Pentru a se extrage cât mai complet se va pune apoi apă peste acestea şi se lasă timp de 2-3 ore şi se trec apoi din nou prin storcător. Se poate face în acest fel o cură cu 20-50 ml pe zi din acest suc.

Cura de ienupăr (Juniperus communis): această cură se poate aplica şi în cazul gutei şi este una dintre curele eficiente care dă în multe cazuri rezultate. Se va începe cura prin consumarea a 4 bace de ienupăr. Acestea se vor zdrobi în gură şi se vor înghiţi. Se face acest lucru dimineaţa. A doua zi se vor consuma 5 bace şi apoi în fiecare zi se va adăuga câte 1 boabă, până se va ajunge să se consume 20 boabe, după care se va scade cu câte 1 boabă pe zi până se va ajunge din nou la 4 boabe. Se poate face acest lucru de 2-3 ori pe an cu pauze între ele. Această cură va trebui să nu fie făcută de către cei care sufere de afecţiuni renale grave.

Se mai poate face cure de fructe din cele menţionate mai sus. În timpul curelor cu aceste fructe este bine să se consume o cantitate cât mai mare (în funcţie de toleranţa individuală) şi perioade de minimum 15 zile. La terminarea curei însă se va trece treptat la diminuarea cantităţii de fructe consumate. Se pot consuma fie crude fie sub formă de sucuri proaspăt preparate şi consumate imediat ce au fost preparate.

Lăsnicior (Solanum dulcamara)- se folosesc vârfuri de plantă mărunţită, care conţin substanţe minerale, glucide, cu proprietăţi diaforetice şi depurative demonstrate. Se va face sub supraveghere medicală tratamentul pentru că în doze mari provoacă ameţeli, greţuri, vărsături.

Se va pune 2 linguriţe de vârfuri de plantă mărunţite la 250 ml apă şi se fierbe pentru 10 minute. Se strecoară: Se va bea o cană dimineaţa şi una seara.

Merişor de munte (Vaccinum vitis idea) se pun 2 linguriţe de plantă mărunţită la 100 ml apă rece. Se lasă apoi timp de 2 ore şi se strecoară. Peste aceleaşi plante se mai pune 100 ml apă. Se lasă apoi să fiarbă la foc mic timp de 19 minute. Se acopere. Se lasă timp de 20 minute. Se strecoară peste primul ceai obţinut prin macerare. .La 3-4 ore se ia câte 1 lingură de ceai pe tot parcursul zilei. Acelaşi efect îl are şi pulberea de frunze obţinută cu râşniţa de cafea. Aceasta se pune un vârf de cuţit sub limbă pentru câteva minute, apoi se înghite cu apă. Se poate face acest lucru de 3 ori pe zi.

Mesteacăn (Betula verrucosa) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Înainte de a se folosi se va pune 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar. Este bine să se lase acest ceai timp de 6 ore, apoi să se consume. Ajută în special la reumatismul metabolic când se doreşte şi eliminarea de acid uric din organism şi a colesterolului. Guta şi alte afecţiuni sunt ajutate mult de acest ceai. De asemenea ajută la curăţirea renală.

Osul iepurelui (Ononis spinosa) conţine alfa-onocerina, acid citric, taninuri, fitosteroli, ulei gras, etc. Produce diureză şi are un efect antibiotic destul de puternic. Se va face un ceai din rădăcină. 2 linguri de rădăcină mărunţită se vor pune la 500 ml apă clocotită. Se vor acoperi pentru 15 minute după care se strecoară. Se poate consuma în cursul unei zile până la 3 căni pe zi. .

Păpădie (Traxacum officinalis) se vor culege tijele florale de la păpădii înflorite şi se spală foarte bine, apoi se va rupe floarea şi zilnic, o perioadă cât mai lungă se va consuma câte 10 tije din acestea.

-1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă rece, pentru 12 ore. Dimineaţa se încălzeşte până la fierbere şi se strecoară. Această cantitate se bea cu înghiţituri mici înainte de micul dejun şi la 30 de minute, după aceia. Păpădia este un foarte puternic diuretic.

Troscot (Polygonum aviculare) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute şi apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

Sirop: se vor curăţii 100 g de usturoi şi se mărunţesc apoi se pun în 200 ml apă la foc. Se lasă doar până începe să clocotească. Se acopere apoi şi se lasă să se răcească complet. Se strecoară. Se pune într-o sticlă şi se toarnă tot atâta miere cât lichid există. Se ţine la rece cu dop astupat. Este bine să fie în sticle de culoare închisă. Se vor lua din acest sirop câte 2-3 linguri pe zi. Se ia după mese şi poate fi folosit timp îndelungat. Este interzis celor care nu au voie să consume miere.

Zer: zilnic se va consuma zer câte minimum 200 ml, perioade lungi de timp.

Pentru prevenirea crizelor este foarte indicat să faceţi băi locale cu: paie de ovăz, coada calului sau urzică. De asemenea consumaţi multă apă 6-8 pahare de apă pe zi pentru a ajuta organismul să „spele” excesul de acid uric din sânge şi a rări incidenţa şi severitatea crizelor.

Share on Google Plus

About Admin

Sa ne indreptam atentia mai mult la sanatatea noastra, folosind arta traiului sanatos, care presupune disciplinarea mintii si a corpului nostru, neuitand ca de hrana si de bautura ce o inghitim, ca si de aerul pe care il respiram depinde sanatatea noastra.

guta naturiste plante remedii sfaturi_multe tratamente_naturiste