Sarbatorile de Paste intre miracol si simbolism
Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori religioase pentru romani si este petrecut, in general, in familie. Incepand cu pregatirea preparatelor si culminand cu mersul pentru a lua lumina, Pastele este un eveniment ce uneste familia.
Pastele reprezinta miracolul Iinvierii Domnului, este sarbatoarea cu cea mai mare incarcare spirituala peste tot in lume si reprezinta triumful ciclic al vietii asupra mortii.
Este sarbatoarea sperantei, a iubirii, a iertarii si aduce in sufletele credinciosilor lumina, liniste sufleteasca si armonie in familie. In zilele de Paste ne reamintim sa fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima calda si mai deschisa.
Pentru ca sarbatorile pascale se apropie, ne-am gandit sa va reamintim cateva dintre obiceiurile, traditiile si semnificatiile bucatelor pe care romanii le pun pe masa in aceste zile de sarbatoare.
Pentru romani, pregatirea pentru Paste inseamna mai intai curatenia sufletului prin post, curatenia casei si apoi pregatirea mancarurilor traditionale.
Asadar, pentru a alunga relele, dar si pentru a-si primi musafirii in casa curata, romancele se intrec in "curatenia de Paste", obicei de care orice gospodina trebuie sa se achite pana la sarbatoare. Alaturi de curatirea sufletului, femeile fac curat, sterg geamurile, curata mobila, spala si scot la soare asternuturile, covoarele si hainele.
In traditia veche, curatenia de primavara are mult de a face cu o schimbare interioara, religioasa ori spirituala. Pentru ca soarele este elementul central al luminii, acesta alunga spiritele rele, aerisirea si curatenia aduc energiile pozitive, iar hainele se innoiesc ca simbol al unui nou inceput.
Preparatele de Paste care imbogatesc mesele romanilor sunt ouale rosii, drobul, friptura de miel, pasca şi cozonacul. Ouale se vopsesc in Joia Mare, fiind pacat sa se faca treaba in casa in Vinerea Mare, cand la Biserica are loc Prohodul. Pe langa painea si vinul care sunt mentionate in Biblie ca alimente cu o mare incarcare simbolistica – trupul si sangele Domnului – romanii crestini dau o semnificatie aparte si pentru urmatoarele bucate:
Ouale rosii
Simbolic, oul a fost mereu asociat cu renasterea, cu inceputurile si apoi cu Invierea Domnului. Oul era dat in dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii inca din cele mai vechi timpuri, inainte de crestinism.
Legendele spun ca Maica Domnului, care a venit sa isi planga fiul rastignit pe cruce, avea un cos cu oua pe care le-a asezat jos si acestea s-au inrosit de la sangele Mantuitorului care picura din rani. De asemenea, culoarea rosie este culoarea focului care purifica, dar si aminteste de jertfa facuta in numele umanitatii.
In dimineata de Paste credinciosii se spala pe fata cu apa rece in care au scufundat un ou rosu avand credinta ca astfel vor fi protejati de boli tot anul si ca vor avea obrajii rumeni si sanatosi ca oul.
Mielul
Acest animal bland si frumos simbolizeaza inocenta, bunatatea si puritatea sufleteasca. Mielul este animalul de sacrificiu, este simbolul lui Hristos care s-a sacrificat, din iubire, pentru mantuirea omenirii, biruind raul. Fara moarte si sacrificiu nu exista inviere, fara iubire sincera si curata nu poate exista eliberarea sufletului de pacat.
Pasca
La Cina cea de Taina, Isus si apostolii lui au mancat paine si au baut vin. In Biblie se mentioneaza ca Isus a spus discipolilor sai ca painea este trupul sau asa cum vinul este sangele lui.
Pasca este o reinterpretare a painii, in forma rotunda, gustoasa, ce simbolizeaza promisiunea invierii trupurilor si a vietii vesnice. Este decorata cu o forma impletita care trimite catre simbolul crucii si al protectiei oferite de aceasta.
De asemenea, credinciosii merg la biserica in noaptea de inviere si primesc bucati de paine sfintita care sunt consumate in dimineata de Paste avand credinta ca aceastea sunt inzestrate cu puterea de a alunga bolile si necazurile.
Cozonacul
Cozonacul este tot o paine dulce care semnifica sacrificiul lui Isus. De asemenea, cozonacul este prajitura traditionala a romanilor care ii rasplateste cu dulceata, aroma si gust pe cei care si-au infranat poftele si au tinut postul.
Este tot un simbol al invierii si renasterii iar dospirea drojdiei din care se face cozonacul inseamna transformare si evolutie spirituala. Cozonacul semnifica, in esenta, reprezentarea ritualica a jertfei Mantuitorului, prin stropirea cozonacului cu vin sfintit, la biserica.
In concluzie, bucataria traditionala romaneasca de Paste reprezinta un amalgam plin de emotii, trairi si simbolistica, insa este in egala masura gust, savoare si placere culinara.
Va dorim sa va bucurati de o masa imbelsugata alaturi de cei dragi, de energie pozitiva si de miracolul Invierii.
Paste Fericit!
Sursa: aici
0 comentários:
Post a Comment