Tratamente naturiste
Farmacia bunicii este un aliat eficient împotriva bolilor, iar plantele medicinale sunt cele mai vechi remedii cunoscute de om. Folosirea lor, dar şi a aromoterapiei, balneoterapiei, masajului şi a altor tehnici de vindecare au intrat, în ultimii ani, în preocuparea tuturor celor interesaţi în a-şi îmbunătăţi starea de sănătate şi a-şi prelungi viaţa.
Veţi găsi în acest blog, împărţit pe secţiuni, cele mai frecvente tipuri de afecţiuni şi, la fiecare în parte, o suită de remedii eficiente, rapide şi, mai ales, simplu de preparat acasă. În nici unul dintre cazuri nu recomandăm ocolirea cabinetului medical şi al medicului de familie sau a specialistului. Puteţi, însă, completa indicaţiile acestuia cu sfaturile noastre, iar boala va deveni, dacă nu mai uşor de suportat, măcar mai uşor de vindecat.Multe dintre ele le ştiţi deja sau, probabil, vi le amintiţi vag. Sunt manevrele pe care le făcea bunica, într-o iarnă geroasă în care fierbinţelile nu vă dădeau pace. Iată-le şi azi, la fel de eficiente ca şi atunci, căci natura are grijă să-şi conserve permanent calităţile de vindecător priceput. Nu trebuie decât să vă îndreptaţi ochii către tainele ei, moştenite din generaţie în generaţie şi adunate aici.

0 comentários:
Post a Comment