-->

Laptisorul de matca, o comoara naturala pentru organism

Laptisorul de matca, o comoara naturala pentru organism

Tot ce ne oferă albinele este medicament. Dar lăptişorul de matcă este, de departe, cel mai valoros. Folosit pentru hrănirea puilor şi mai ales a reginei albinelor, acest produs 100% natural este foarte bun şi pentru om.
Nu numai că previne şi tratează o serie de afecţiuni, dar are şi un rol important în regenerarea organismului, fiind considerat pe drept cuvant, elixirul tinereţii. Putem încerca o cură cu lăptişor de matcă şi în post, deoarece această substanţă nu este un lapte, ci un cocteil de vitamine, aminoacizi şi proteine care întăreşte organismul şi combate astenia de primăvară.

Cel mai complex produs natural

Lăptişorul de matcă este o substanţă complexă, produsă de glandele salivare ale albinelor-doici. Este folosit imediat ce este secretat şi nu este niciodată stocat, precum celelalte produse ale stupului. Larvele se hrănesc cu acest lăptişor timp de trei zile. Datorită bogăţiei în vitamine, proteine şi aminoacizi, regina supravieţuieşte peste 5 ani, pe cînd albinele lucrătoare au o durată de viaţă mult mai mică (4-5 săptămîni). Tot acest aliment îi dă posibilitatea reginei să depună 2.000-3.000 de ouă în decurs de numai 24 ore. Care este compoziţia acestui lăptişor miraculos? În primul rînd, conţine complexul B din belşug, mai mult decat drojdia de bere: vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B8, B12. Acidul Pantotenic (vitamina B5), se transformă în coenzima A, în organism, acţionand benefic asupra sistemul nervos şi glandelor suprarenale, de unde şi denumirea de „vitamină antistres“. De asemenea, participă la formarea şi regenerarea pielii şi mucoaselor, în metabolismul lipidic. Lăptişorul de matcă este cunoscut ca produsul natural cel mai bogat în vitamina B5. Produs cu aspect vascos, de culoare alb-cremoasă şi gust acrişor, lăptişorul de matcă conţine şi acetilcolină (cu rol în transmiterea influxului nervos). De fapt, este singura sursa naturală a acestui hormon. În lăptişorul de matcă mai găsim vitaminele A, C, D şi E (avînd cele mai multe vitamine pe unitatea de volum), precum şi minerale, enzime, 18 tipuri de aminoacizi, diverse bacterii saprofite şi substanţe antivirale.

100 de efecte benefice
Este bogat şi în carbohidraţi, grăsimi şi acizi organici (acizi graşi nesaturaţi superiori, în special Omega3). În afară de apă, conţine 14-18% substanţe proteice, 9-10% zahăr, 1,7-5,7% grăsimi, factori de creştere, microelemente şi vitamine.fosfolipide, procursori hormonali şi factori de creştere alături de enzime şi microelemente precum: K, Ca, Na, Zn, Fe, Cu, Mn. Lăptişorul de matcă este singurul produs natural care conţine substanţa 10 HDA acid, fapt ce transformă lăptişorul de matcă într-un superaliment. Acest ingredient miraculos pe care ni-l oferă albinele are un efect curativ valoros în astmul bronşic, boli hepalice, boli dermatologice, fracturi şi probleme osoase/articulare. Contribuie, în mare măsură, la stimularea sistemului imunitar (cura e recomandată mai ales la schimbarea anotimpurilor). Are un rol deosebit în metabolismul celular, reduce colesterolul din sange, este util în digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei şi refacerea glandelor cu secreţie internă. Extern, se utilizează în unele afecţiuni dermatologice (eczeme supurante, zona Zoster şi lupus eritematus). Acţiunea lăptişorului de matcă în tratarea infecţiilor este binecunoscută. Substanţa este un foarte puternic antiseptic, distruge bacteriile, anumite ciuperci şi protozoare. Ajută la buna funcţionare a creierului, la adaptarea la somn şi induce un somn bun. Într-un cuvînt, este o mină de aur pentru sănătate. În ţările cu vorbitori de limba engleză, se numeste Royal Jelly.


Revigorează mintea şi trupul



Printre cele mai spectaculoase efecte ale lăptişorului de matcă se numără acela al regenerării organismului. Cercetările au demonstrat că întinereşte, creşte vigoarea şi menţine sănătatea generală. Poate fi consumat de către orice persoana nealergică, indiferent de varstă şi sex. Este un preparat ideal pentru adepţii alimentaţiei naturiste. Cand vă simţiţi epuizaţi, în pragul unei depresii sau după o boală îndelungată, se recomandă o cură cu lăptişor de matcă, unul dintre cele mai puternice energizante naturale. Mai ales persoanele care muncesc intens zece ore pe zi sau au de susţinut examene importante vor simţi imediat îmbunătăţirea memoriei, a capacităţii de concentrare stimularea procesului de învăţare şi creşterea puterii de muncă. Previne boala Alzheimer. Este recomandat pentru refacerea organismului după intervenţii chirurgicale şi tratamente agresive. Deoarece normalizează tensiunea, nu ar trebui să le lipsească celor care au risc crescut de infarct sau accidente cerebrale (obezi, cu colesterolul crescut). De asemenea, ameliorează bufeurile caracteristice menopauzei. Îmbunătăţeşte microcirculaţia cerebrală, îmbunătăţeşte acuitatea vizuală, activitatea inimii, micşorează în mod evident crizele de anghină, întarzie instalarea osteoporozei. Lăptişorul de matcă combate şi chiar anihilează simptomele gripei şi răcelii.

Adjuvant în cancer

Lăptişorul de matcă menţine echilibrul funcţionării normale a tuturor organelor. Este considerat cel mai puternic stimulator al celulelor stem. Acest efect s-a dovedit vital în combaterea cancerului. Însă, luat ca unic tratament, acesta nu are puterea necesară pentru a înlătura în totalitate celulele afectate. Dar, luat în paralel cu medicaţia prescrisă de către medic, lăptişorul de matcă în stare pură şi crudă ajută pacientul să facă faţă cu brio tuturor încercărilor pe care lupta cu aceasta maladie le presupune, de la cele fizice, la cele psihice. Unii specialişti afirmă că lăptişorul de matcă administrat concomitent cu tratamentul alopat are un rol important în izolarea celulelor afectate de cancer şi acestea nu mai au posibilitatea să se dezvolte. Poate reduce creşterea tumorală cu scăderea multiplicării celulelor, datorită activităţii acidului 10-hidroxi-2-decenoic. În cazuri de cancer, lăptişorul de matcă este un produs apicol care acţionează relativ lent, în comparaţie cu veninul de albine, polenul sau propolisul. Asupra ficatului are efecte de reducere a greutăţii ficatului, îmbunătăţeşte structura şi funcţionarea acestuia, duce la multiplicarea celulelor ficatului. Lăptişorul de matcă îmbunătăţeşte funcţionalitatea rinichilor.

Cum se ţine cura cu lăptişor de matcă?



Cura cu lăptişor de matcă constă în administrarea cu jumătate de oră înainte de micul dejun, a circa 0,5 g/zi, cam cat jumătatea unui bob de mazăre (de preferat este să se ţină puţin sub limbă, înainte de a fi înghiţit) sau 1/2 linguriţă pe zi atunci cand este înglobat în miere. Pentru copiii pînă la 10 ani, doza se reduce la jumătate. Durata unei cure este de circa 30 de zile. Cura poate fi repetată după o pauză de 1-2 luni. Pentru a detecta o posibilă alergie, mai ales suferinzii de astm sau cei care fac deseori eczeme trebuie să înceapă cura cu un dozaj mic (250 mg zilnic), crescînd apoi progresiv doza. Lăptişorul de matcă se recomandă în cure de minim 6 săptămîni, primăvara şi toamna. Găsim lăptişor de matcă la apicultori, dar şi în magazinele cu produse naturiste, sub formă brută, dar şi tablete, capsule, spray, unguente, supozitoare, fiole pentru injecţii, săpunuri, şampoane. Testaţi întîi posibilele reacţii adverse, prin folosirea unor mici cantităţi de lăptişor de matcă. Diluaţi lăptişorul cu suficiente lichide, proaspăt are o astringenţă relativ crescută şi poate da constricţie respiratorie. Începeţi cu doze mici. Faceţi pauze după cure, de 1-2 luni. Verificaţi cantitatea de lăptişor de matcă activ în produsele comerciale (unele conţin substanţa activă în cantităţi infime). Verificaţi data expirării.

Contraindicaţii

Cura cu lăptişor de matcă nu poate fi urmată de persoanele alergice la produse apicole. Se va administra cu precauţie la femeile însărcinate. La persoanele cu antecedent de atopic sau astm, poate cauza simptome alergice de prurit, urticarie, eczeme, edeme palpebral şi facial, conjuctivită, rinoree, dispnee, astm bronşic. Nu se recomandă în boala Addison. Lăptişorul de matcă este contraindicat în tulburări hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene şi prostatice, ale corticosuprarenalelor, ejaculare precoce, fibroame uterine, exces de foliculină, delir, agitaţie psihomotorie, obezitate. În cazul în care tratamentul solicită doze mari, se va administra cu precauţie la bolnavii cu afecţiuni ulceroase. Imediat după administrare se vor consuma suficiente lichide. În caz de supradozaj, pot apărea: dureri de stomac, vomă, diaree, şi insomnie (în special la femei).Lăptişorul de matcă nu e recomandat nici organismelor prea slăbite sau incapabile să digere sau/şi să îl absoarbă. Mai trebuie ştiut că administrarea concomitentă cu mierea de albine îi potenţează acţiunea. Se păstrează în locuri răcoroase, la lumină şi căldură, se usucă şi se îngălbeneşte. Pentru a se păstra în perfectă stare timp de doi ani, lăptişorul de matcă trebuie ţinut la frigider, la o temperatură cuprinsă între 0-5 grade Celsius. Îşi schimbă caracteristicile în contact cu metalul, de aceea se recomandă folosirea recipientelor şi a lingurilor din plastic sau lemn. Cea mai bună conservare a lăptişorului de matcă se face prin amestecarea cu miere, în proporţie de 2 grame la 100 grame de miere lichidă. De asemenea, în timpul administrării lăptişorului de matcă, este recomandat ca zahărul din alimentaţie să fie înlocuit cu miere de albine (30-60 g pe zi).


Agent de frumuseţe

În cosmetică, lăptişorul de matcă este apreciat ca ingredient excelent pentru îngrijirea pielii. Intră în compoziţia cremelor, loţiunilor, măştilor pentru tenurile ridate prematur sau cele aspre, lipsite de supleţe. Crema de faţă cu lăptişor de matcă este nutritivă şi ajută la intensificarea circulaţiei sangelui, regenerarea celulelor pielii, dă elasticitate şi atenuează ridurile. Masajul feţei cu cremă pe bază de lăptişor de matcă vindecă acneea. Administrat intern, acesta reduce seboreea excesivă şi opreşte albirea prematură a părului. Amestecat cu miere de albine, lăptişorul de matcă ajută la stoparea căderii părului.



Viagra apicolă

Este un tonifiant psihic, sexual şi intelectual. Acţionează ca un hormon sexual crescînd potenţa bărbaţilor, combătand sterilitatea sau normalizînd menstruaţia. Lăptişorul de matcă este binecunoscut ca leac pentru tratarea infertilităţii, atat la femei cat şi la bărbaţi. Ajută la mărirea apetitului sexual.
Iată o reţetă care în maximum 3 zile va da rezultate. Aveţi nevoie de 2 mere frumoase, 30 g miere polifloră semilichidă, 2 linguriţe de lăptişor de matcă, 1 praf de nucşoară rasă şi 3-4 beţişoare de scorţişoară pisată. Se pune la încălzit o tigaie fără grăsime, se taie merele în felii groase cam de 2 cm, fără să fie curăţate (scoateţi doar samburii şi miezul). După ce tigaia s-a încălzit, se pun feliile de măr la prăjit, întorcîndu-se pe o parte şi pe alta. Apoi, se aranjează feliile de măr în două boluri mici, se stropesc cu miere lichidă şi se adaugă o linguriţă de lăptişor de matcă pentru fiecare bol. Pentru aromă, se pun nucşoară şi scorţişoară.
Share on Google Plus

About Admin

Sa ne indreptam atentia mai mult la sanatatea noastra, folosind arta traiului sanatos, care presupune disciplinarea mintii si a corpului nostru, neuitand ca de hrana si de bautura ce o inghitim, ca si de aerul pe care il respiram depinde sanatatea noastra.

0 comentários:

Post a Comment