-->

Sanatate din farmacia Domnului - 3




Giardioza

După stabilirea diagnosticului de giardioză pe date clinice şi de laborator, tratamentul cu tinctură de propolis concentraţie 33% (100 grame alcool 96% + 50 grame propolis curat) în doze de: 5 picături de la 1 la 2 ani, 10 picături de la 2 la 7 ani, 15 picături de la 7 la 14 ani şi 30 picături pentru adulţi, dimineaţa, înainte de micul dejun, pe zahăr sau pâine, timp de 10 zile, pauză 7 zile şi încă o cură de 10 zile, au determinat dispariţia manifestărilor clinice, iar probele de laborator s-au normalizat la sfârşitul ultimei cure de propolis în proporţie de 90%.
Tratamentul se face în acelaşi timp de către toţi membrii familiei.
Curele de propolis trebuiesc repetate la intervalul de 1 - 2 luni, în perioadele calde şi la 3 -~4 luni în perioadele reci.
Acest tratament nu prezintă nici un pericol pentru pacienţi, fiind un tratament natural, cu rezultate benefice asupra pacientului.

Glanda tiroidă

* Se-Spirulină (spirulină plus sele­niu) - 6 comprimate/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, zilnic, timp de 3 luni.
* Complet antioxidant Hofigal - 3 comprimate/zi (1+1+1), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.
* Coenzima Q 10 în ulei de cătină - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, timp de 20 de zile; apoi, după o pauză de 10 zile, continuaţi cu 4 cap­sule/zi (1+2+1), administrate tot cu 30 de minute înainte de mesele princi­pale, 20 de zile/lună, pentru următoarele 2 luni.
* Omega-3 în ulei de peşte - 6 cap­sule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele princi­pale, zilnic, timp de 3 luni.
* Păducel - 3 capsule/zi (1+1+1), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, zilnic, timp de 3 luni. Pentru momentele de insomnie se poate administra suplimentar o capsulă, cu 30 de minute înainte de culcare, seara, favorizând astfel un somn uşor, liniştitor, odihnitor.


Hipertensiunea

Usturoiul, vascul, paducelul scad tensiunea.

Hipertensiunea arterială
Usturoiul curăţă cel mai bine vasele sanguine, dar numai în cantitate mare (1-2 căţei proaspeţi, zilnic). Trebuie să evitaţi abuzul de cafea, băuturi alcoolice, ţigări, mese copioase (cu multe grăsimi), dulciuri, condimente, multă sare, eforturi fizice şi sexuale exagerate, administrarea de afrodisiace, expunerile prelungite la soare, băile fierbinţi, frigul excesiv, abuzul de me­dicamente, curele de slăbit şi de post pre­lungit, fără supraveghere medicală. Redu­cerea aportului de sare în mâncare este o măsură importantă în tratarea tensiunii ri­dicate, în schimb, cantitatea de apă ce tre­buie consumată zilnic nu se va micşora.

* Coenzima Q10 în ulei de cătină - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, timp de 20 de zile; apoi, după o pauză de 10 zile veţi continua cu 4 cap­sule/zi (1+2+1), administrate tot cu 30 de minute înainte de mesele principale, 20 de zile/lună, următoarele două luni sau chiar se poate continua â la long.
* Tinctură de păducel - 45 de pică­turi/zi în trei reprize (15+15+15 pică­turi), diluate fiecare în câte 50 de ml. apă plată şi băute după mesele princi­pale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni sau se poate administra â la long în cazuri mai severe.
* Gemoderivat muguri de castan sălbatic - o monodoză/zi, diluată în 50 de ml. apă plată şi băută în câteva înghiţituri mici, cu 15 minute înainte de masa de prânz, zilnic, timp de 3 luni.
* Gemoderivat mlădiţe de mur - o monodoză/zi, diluată în 50 de ml. apă plată şi băută în câteva înghiţituri mici, cu 15 minute înainte de masa de seară, timp de 3 luni.
* Extract uleios (macerat) de levănţică - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.


Hipertiroidia

Ce este hipertiroidia ?
Se mai numeşte si tireotoxicoza, tocmai pentru a sublinia efectele "toxice" ale excesului de hormoni tiroidieni. Cauzele hipertiroidiei sînt multiple: boala Graves Basedow, adenoame toxice autonome, tiroidite subacute, administrarea de iod la o persoana cu guşă endemică, chiar administrarea exogenă de hormoni tiroidieni.
In esenţă, o hipertiroidie trădează un exces de hormoni tiroidieni, secretaţi de glanda tiroidă care suferă de o afecţiune.
Foarte multe persoane cred si pretind că suferă de "glandă". Fie că "boala" lor se manifestă prin slăbirea bruscă sau, din contră, prin luarea în greutate a unor kilograme în plus, sau pur şi simplu printr-o stare de sufocare ca un nod în gît, atunci cînd sînt copleşite de supărări, prima incriminată pentru toate aceste simptorne este "glanda",
Pentru a nu face greşeala de a judeca anumite afecţiuni în clişee, mai mult sau mai puţin corecte din punct de vedere medical, vom încerca să explicăm ce înseamnă cu adevărat o afecţiune a glandei liroide, manifestată prin secreţia în exces a hormonilor tiroidieni, numită hipertiroidie.
Cateva noţiuni despre glanda tiroidă
Glanda tiroidă este situată în regiunea anterioară a gîtului, median, relieful ei nefiind, de obicei, vizibil.
Ea se observă însă cu uşurinţă la persoanele cu guşă endemică (glanda tiroidă rnai dezvoltată), ce apare în anumite zone geografice ca urmare a lipsei de iod din alimentaţie. Glanda tiroidă este o formaţiune din zona gatului pe care o simţim mişcandu-se în sus şi în jos, în timpul deglutitiei (cand înghiţim).
Patologia glandei tiroide include: excesul de hormoni tiroidieni, adică hipertiroidia, deficitul de hormoni tiroidieni, adică hipotiroidia, guşa endemică şi, destul de frecvent, nodulii tiroidieni. Cancerul tiroidian este o afecţiune relativ rară care, depistata din timp, are reale şanse de tratare.
Cum se manifestă hipertiroidia?
Persoanele care suferă de hipertiroidie sînt agitate, nu pot dormi noaptea, prezintă tremurături ale mîinilor, observate mai ales în cursul unor acţiuni care necesită concentrare maximă si multă migală. Cei care suferă de acesta boală, indiferent de cauza acesteia, transpiră abundent, nu pot suporta căldura şi au în permanenţă palme e şi zona toracică calde şi umede.
Persoanele sînt nervoase si au tendinţa de a se certa cu toată lumea, dar în ciuda aparentului exces de energie, acuză mereu o stare de oboseală, iar somnul le este puţin si insuficient.
Un sindrom major al hipertiroidiei este slăbirea în greutate, unele femei pot ajunge să piardă pînă la 20 de kilograme îrrtr-o lună. De asemenea, pot suferi de modificarea tranzitului intenstinal, cu accelerarea acestuia si apariţia de scaune dese şi nelegate, pseudo-diareice. Pot prezenta balonare si dureri abdominale.
Femeile acuză tulburări ale menstruaţiei, iar bărbaţii - scăderea libidoului şi tulburări de dinamică sexuala. Un examen electrocardiografie releva existenţa tahicardiei sau fibrilaţiei atriale.
Un aspect aparte îl reprezintă ochii, care au tendinţa de a ieşi din orbite (fenomenul se numeşte exoftalmie). Se însoţeşte de clipit rar, inflamarea conjunctivei oculare, lăcrimare, poate fi uni sau bilateral şi nu este obligatoriu simetric. Gravitatea afectării oculare nu se corelează cu gravitatea afecţiunii tiroidiene.
Există şi o hipertiroidie factitia, care apare în urma autoadministrării de hormoni tiroidieni pe baza ideii preconcepute că ar ajuta la slăbit! Atenţie ! Hormonii tiroidieni nu sînt preparate pentru slăbit şi, administraţi fără controlul medicului, pot duce la complicaţii medicale serioase, cum este cardiomiopatia tireotoxică.
Tratamentul hipertiroidiei
De regulă este un tratament medicamentos, care constă în administrarea de anti-tiroidiene de sinteză, un tratament care de obicei este destul de îndelungat, întinzîndu-se pe o perioadă de mai multe luni sau chiar ani. In funcţie de vîrsta pacientului precum şi de afecţiunea de bază care determină hipertiroidia, se poate încerca un tratament chirurgical, care constă în scoaterea totală sau parţială a glandei tiroide, urmat de un tratament de substituţie cu hormoni tiroidieni, care va fi urmat toată viaţa.
Tratamentul naturist al hipertiroidiei
Este un tratament adjuvant şi nu poate substitui tratamentul medicamentos sau chirurgical de baza! Fitoterapia şi homeopatia sînt opţiuni pentru formele uşoare, sesizate din timp sau pentru curele de întreţinere în pauzele dintre tratamentele alopate, plantele recomandate avînd fie acţiune directă de reglare a funcţiei tiroidiene, fie indirectă, pentru corelarea tulburărilor neurovegetative care însoţesc hipertiroidia.

Farmacia verde:
Păducelul - nu acţionează direct asupra glandei, ci este eficient în tratamentul simptomelor cardiovasculare care însoţesc hipertiroidia. Se foloseşte tinctura sau maceratul glicerinat, din care se iau cîte 10 - 20 de picături pe zi, înainte de mese.
Valeriana - pentru tulburările neurovegetative care însoţesc hipertiroidia. Se recomandă tinctura de valeriană, administrată în doză zilnică de 30 de picături pe zi, repartizate în 3 doze.
Mătrăguna - mai ales pentru persoanele care prezintă nervozitate, tremurături în exces a extremităţilor, dilatarea pupilelor, congestia feţei, palpitaţii.
Angelica - se lasă la macerat timp de 6 - 8 ore o linguriţă de pulbere de rădăcini într-o cană de apă rece, se filtrează şi se bea în mai multe reprize.
Drăgaica sau sînzienele - au rolul de a acţiona direct pe glanda tiroidă reglîndu-i secreţia. Sînt utile atît pentru hipertiroidie, cît si în cazul hipotiroidiei.
Puteţi alege dintre 2 reţete. In ca­drul primei reţete folosiţi infuzie de creţişoară şi coada-calului. Beţi câte 2 ceşti pe zi, una dimineaţa şi una seara, cu l oră înainte de culcare.
A doua reţetă presu­pune infuzia de drăgaică, din care beti câte 2 ceşti pe zi. Se recomandă să se facă masaj la gât cu alifie de drăgaică, să se pună comprese cu varză, alternante cu aplicaţii de argilă diluată într-un decoct de scoarţă de stejar, să se ţină o cură cu suc de lămâie. Este indicat să beţi suc de orz de 3 ori pe zi, câte 50 ml.


Hipotiroida

Pentru hipotiroidism se recomandă cobaltul, zincul, seleniul şi magneziul.


Hemoroizii

Hemoroizii provoacă o serie de neplăceri şi situaţii dureroase. Pentru tratamentul lor se pot folosi:
Florile de coada şoricelului. Se face un ceai din 45 gr flori la un litru de apa fiartă. Cu acest ceai se fac băi locale în fiecare seară.
Rădăcina de tătăneasă este şi ea un bun remediu în cazul hemoroizilor. Se prepară un decoct din 25 gr rădăcină la 200 ml apă. Apoi, cu decoctul obţinut se fac băi locale în fiecare seară.

Hepatita

Hepatită cronică virală tip C
* Se-Spirulină - 6 comprimate/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minu­te înainte de mesele principale, zilnic, timp de 3 luni.
* Coenzima Q-10 în ulei de cătină -6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, 20 de zile/lună, primele 2 luni; apoi, 4 capsule/zi (1+2+1), adminis­trate cu 30 de minute înainte de mese­le principale, a treia lună.
* Cătinofort 6 capsule pe zi (2+2+2), administrate după mesele principale, 20 de zile; apoi, după o pauză de 10 zile, continuaţi cu 4 capsule/zi (1+2+1), administrate tot i după mese, 20 de zile/lună, următoarele două luni.
* Redigest - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, zilnic timp de 3 luni.
* Echinacea - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate după mesele principale, zilnic, timp de 3 luni.
* Omega-3 în ulei de peşte - 6 cap­sule/zi (2+2+2), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.
* Armuhep - 6 comprimate/zi (2+2+2), administrate cu 15 minute înainte de mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.
* Flavovit C a 500 mg - 3 compri­mate/zi (1+1+1), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.
Obiectivele acestui tratament sunt următoarele:
- Aportul optim de minerale şi vita­mine, acizi graşi şi aminoacizi esenţiali necesari susţinerii metabolismului celulei hepatice şi promovarea refacerii celulei hepatice (prin administrarea de Se-Spirulină, Coenzima Q10 în ulei de cătină, Cătinofort, Armuhep, Redigest, FlavovitC).
- Creşterea puterii de apărare a or­ganismului contra infecţiilor cu agenţi infecţioşi virali, bacterieni etc. (prin administrarea de Se-Spirulină, Echinacea, FlavovitC).
- Favorizarea procesului de refacere a celulei hepatice (prin administrarea de Armuhep, Redigest, Omega-3 în ulei de peşte, Echinacea, Cătinofort).
- Stimularea funcţiilor de detoxi-fiere a organismului, reducerea ritmu­lui de formare a radicalilor liberi (prin administrarea de Se-Spirulină, Coenzi­ma Q-10 în ulei de cătină, Armuhep, FlavovitC).


Insolaţie

Se ia aspirina.


Insomnii

Ceapa ca somnifer
încă de pe vremea egiptenilor se ştia că ceapa este un bun somnifer, fiind recomandată mai ales in cazul insomniilor. Ca urmare dacă doriţi să aveţi un somn odihnitor mâncaţi seara, înainte de culcare, cel puţin o jumătate de ceapă proaspătă. Dacă se întâmplă să nu suportaţi ceapa, nu uitaţi ca un ceai de tei are acelaşi efect.

Infecţii urinare

Pentru rezolvarea infecţiei urinare, vă recomand cura cu apă, care constă în a bea în fiecare dimineaţă, imediat după trezire şi după ce v-aţi curăţat bine dinţii şi limba, 1,3 litri de apă de izvor/plată în 10 minute.
O oră după aceea nu mâncaţi nimic, în plus, preparaţi-vă următoarea reţetă: frunze de merişor 50 g, mătase de porumb 50 g, rădăcină de osul iepurelui 50 g, cimbrişor de câmp 50 g, fructe de ienupăr 50 g. Beţi zilnic un litru de macerat la rece obţinut din 4 linguri de amestec.
Folosiţi şi preparatele gemote­rapice din iarbă neagră (70 de picături în 50 ml de macerat, dimineaţa), merişor (70 de pică­turi în 50 ml de macerat, la prânz) şi plop negru (70 de picături în 50 ml de macerat, seara). Folosiţi preparate naturiste pe bază de echinacea, spirulină şi cătină, pentru a vă spori vitalitatea şi capacitatea de apărare.


Litiaza biliara

In cazul acestei afecţiuni este foarte eficient ceaiul de rădăcină de brusture. Astfel se pun 35 g rădăcină la un litru de apă. Decoctul rezultat se bea pe parcursul unei zile. în acelaşi scop se poate folosi şi infuzia de turiţă mare. La 200 ml apă se adaugă 15 g plantă şi se beau două căni pe zi.
In acelaşi timp se evită alimentele precum ciocolata, cacao, ouăle, mezelurile, brânzeturile, conservele, condimentele, peşte gras, prăjituri, mazăre, morcovi, tutun şi alcool.

Lipomul

Se recomandă:
- igiena dinţilor şi a gurii;
- masajul cu lămâie sau aloe, cu rolul de a tonifica gingiile;
- se va mesteca propolis solid (4-5 g zilnic);
- se va ţine în gură (timp de 5 minute, după care se înghite) tinctură de propolis (20 de picături dizolvate într-un pahar cu apă);
- ceai din: salvie sau muşeţel, sau amestec de coada calului cu turiţă mare, troscot, creţişoară.
Ziua, se fac mai multe spălaturi ale gingiilor cu ceai călduţ. Se schimbă regimul alimentar (se introduc în alimentaţie mai multe crudităţi şi sucuri naturale).
Pentru combaterea lipomului se va ţine un regim alimentar: se vor evita, în principal, grăsimile şi produsele alimentare rafinate. Se va mânca, pe cât posibil, natural şi proaspăt.
Este indicată cura cu usturoi. Dacă organismul vă permite, consumaţi 2-3 bulbişori de usturoi înainte de masă, sau tinctură de usturoi sau leurdă (câte 20-30 picături, de trei ori pe zi).
De asemenea, sunt indicate cataplasmele cu decoct de coada calului şi masajele locale cu ulei de ricin (după cataplasme).


Migrenele

Stările acelea care devin extrem de nesuferite în unele momente, pot fi tratate cu infuzie de tei sau cataplasme reci pe frunte, cu infuzie de mentă. Tratamentul cu infuzie de tei constă în două căni pe zi, una dimineaţa şi una seara, iar caîaplasmele cu infuzie de mentă se aplică de câte ori este nevoie. Infuzia de levănţică dă şi ea rezultate foarte bune în acest tratament. Se beau zilnic două căni, una dimineaţa şi una seara.


Negi

Scăpaţi de negi cu tratamente pe bază de acid salicilic
Inesteticii si deranjanţii negi pot fi îndepărtaţi cu răbdare si acid sali­cilic.
Veruca (negul) este o infecţie virală a stratului de la suprafaţă al pielii, în condiţii de umezeală sau căldură, negii se pot răspândi dacă intră în contact cu pielea fisurată.
Farmaciştii HelpNel recomandă pentru o tratare în timp a verucilor soluţiile si gelurile pe bază de acid sa­licilic ţii acid lactic, care se pot aplica până la îndepărtarea totală a aces­tora.
Plasturii speciali nu sunt indi­caţi mai mult de 12 săptămâni deoarece acţionează prin uscarea pielii.
Pe piaţă se găsesc următoarele produse de îndepărtare a verucilor:
· Scholl gel, pe bază de acid salicilic si camfor, se aplică una-două picături direct pe neg - costă 17,47 de lei
· Duofimi, conţine acid lac­tic si acid salicilic - costă 16,9 lei noi;
· Scoli perniţe adezive, im­pregnate cu acid salicilic. Se ţin pe locul afectat 48 de ore - costă 15,86 de lei noi.

Osteoporoză

* Se-Spirulină (spirulină plus sele­niu) - 6 comprimate/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, zilnic, timp de 3 luni.
* Complet antioxidant Hofigal - 3 comprimate/zi (1+1+1), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.
* Coenzima Q 10 în ulei de cătină - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, timp de 20 de zile; apoi, după o pauză de 10 zile, continuaţi cu 4 cap­sule/zi (1+2+1), administrate tot cu 30 de minute înainte de mesele princi­pale, 20 de zile/lună, pentru următoarele 2 luni.
* Omega-3 în ulei de peşte - 6 cap­sule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele princi­pale, zilnic, timp de 3 luni.
* Gemoderivat muguri de coacăz negru - o monodoză/zi, diluată în 50 ml. de apă plată şi băută în 4-5 înghiţi­turi mici, cu 15 minute înainte de masa de dimineaţă, zilnic, timp de 3 luni.
* Gemoderivat muguri de viţă de vie - o monodoză, diluată în 50 ml. de apă plată şi băută în 4-5 înghiţituri mici, cu 15 minute înainte de masa de seară, timp de 3 luni.

Parodontoză

Parodontoză este boala gingiilor şi ţesuturilor de susţinere a dintelui, ce se caracterizează prin: retracţia gingiilor, dinţii se dezgolesc de învelişul gingival şi devin sensibili la rece, cald, dulce.
Se recomandă:
- igiena dinţilor şi a gurii;
- masajul cu lămâie sau aloe, cu rolul de a tonifica gingiile;
- se va mesteca propolis solid (4-5 g zilnic);
- se va ţine în gură (timp de 5 minute, după care se înghite) tinctură de propolis (20 de picături dizolvate într-un pahar cu apă);
- ceai din: salvie sau muşeţel, sau amestec de coada calului cu turiţă mare, troscot, creţişoară.
Ziua, se fac mai multe spălaturi ale gingiilor cu ceai călduţ. Se schimbă regimul alimentar (se introduc în alimentaţie mai multe crudităţi şi sucuri naturale).


Pneumonia

Este o boală a parenchimului pulmonar declanşată de virusuri, bacterii sau sub­stanţe chimice toxice. Este însoţită de febră, dureri toracice sau abdominale, tuse uscată sau mucopurulentă. Copiii pot face convulsii, iar adultul delirează. Dacă nu se tratează în aproximativ 10 zile, poate con­duce la pleurezii, abcese pulmonare sau afecţiuni pulmonare.
Tratamentul pneu­moniei constă în administrarea de ceaiuri diuretice, hemostatice, sedative, antioto-xice şi antiinflamatoare. O alimentaţie na­turistă, vitaminizantă şi bogată în substan­ţe minerale, este bine venită.
Se recoman­dă următoarea reţetă fitoterapeutică: o in­fuzie din două linguri de amestec de fructe de măceş, rădăcină de lemn dulce şi flori de tei la 500 ml apă clocotită, din care se beau 1-2 căni pe zi.
Împachetări fierbinţi cu flori de fân şi bai fierbinţi; ceaiuri din flori de lumânărică, plămânărică, muguri de pin, pelin, pătlagină salvie, podbal. Aceste plante pot fi folosite şi în apa de îmbăiat. Bolnavii cu temperatură mare se înfăşoară în cearceafuri ude şi reci, apoi se învelesc bine în pături; repaos la pat.

Pleoape inflamate

Cauzele apariţiei inflamării pot să fie multiple însă în toate cazurile infuzia din frunze de salvie este binefăcătoare. Se procedează astfel: la 500 ml apă clocotită se adaugă o linguriţă de plantă. Se lasă să se răcorească 5 min. apoi se fac spălaturi în zona ochilor, urmate de comprese. Această operaţiune se repetă de câteva ori pe zi.

Răni purulente

în fiecare zi, una-două bai fierbinţi (pentru locul respectiv) cu ceai de muşeţel sau frunze de cârciumăreasă. Se pun şi comprese cu untură de peşte sau miere. Alimentaţia trebuie să fie uşoară, fără produse încărcate de toxine sau greu de digerat.

Ridurile

Se pune argila într-un vas de sticlă sau de porţelan şi se adaugă, preferabil, apă de izvor sau de fântână în amestec cu suc de castravete, măr sau zeamă de lămâie. Obţineţi o pastă pe care o veţi întinde pe faţă, în strat subţire, pe care o veţi păstra pana se usucă, apoi o veţi îndepărta cu apă călduţă. Aceste aplicaţii - de 2-3 ori pe săptămână sau chiar zilnic.

Rinita

Acută: se administrează vitamine şi calciu

Reumatismul

- Tinctura de tuia
Tuia este un arbust ornamental răşinos cu frunze plate care face în luna iulie nişte fructe verzi-brumate, colţuroase, de mări­mea unui vârf de deget.
Cum prepari tinctura
Striveşti un pumn de fructe cu un pisător şi le pui la macerat în spirt medicinal sau alcool de 60 de grade într-o sticlă cu dop. Laşi sticla 3 zile la întuneric. Soluţia pe care o obţii este negricioasă şi pe măsură ce stă la întuneric se închide şi mai mult. Cu ea fricţionezi locul dureros: spate, picior, mână, umăr etc. Aştepţi să se usuce soluţia înainte de a te îmbrăca. Când se termină alcoolul, torni altul peste ace­leaşi fructe pe care le foloseşti în con­tinuare până ce lichidul nu se mai co­lorează în negru.


Sinuzita

Săculeţi cu nisip sau sare fierbinte (aplicaţi pe sinusuri), care se schimbă pe măsură ce se răcesc, în perioadele de liniştire a bolii, medicina populară recomandă spălarea feţei, dimineaţa, cu apă rece, pentru a preveni reapariţia bolii.
Apă argiloasă pentru sinuzite Se dizolvă conţinutul într-un litru de apă. Se inspiră apă argiloasă, uşor încălzită, pe fiecare nară, de 2-3 ori pe zi.
De-a lungul pereţilor nasului şi pe frunte se pun cataplasme cu pastă de argilă şi se ţin 1-3 ore. Pentru aceasta, se amestecă argila cu puţină apă şi se obţine o compoziţie densă, puţin mai moale decât pasta de modelat.

Sciatica

Durerile de sciatică se calmează cu ajutorul extractului de castane. Se procedează astfel: se iau castanele sălbatice, se toacă cu un satâr pe un capac de lemn şi se pun într-o sticlă. Peste ele se toarnă alcool rafinat de 38-40 grade. Sticla se astupă bine cu dop şi se aşează timp de două săptămâni la loc luminos şi călduros. Cu extractul obţinut se fac frecţii pe zona dureroasă apărută în criza de sciatică.

Silicoza

Silicoza este inflamaţia cronică a ţesutului pulmonar datorită inhalării de praf şi particule de bioxid de siliciu. Tratamentul acestei afecţiuini este îndelungat. Unul dintre cele mai folositoare tratamente este infuzia de potbal. Ea se obţine astfel: 35 g frunze de plantă la 200 ml apă clocotită. Se beau câte două căni pe zi, infuzia fiind îndulcită cu miere. Tratamentul durează trei luni.

Spondiloză cervicală

* Se-Spirulină (spirulină plus sele­niu) - 6 comprimate/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, zilnic, timp de 3 luni.
* Complet antioxidant Hofigal - 3 comprimate/zi (1+1+1), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de 3 luni.
* Coenzima Q 10 în ulei de cătină - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, timp de 20 de zile; apoi, după o pauză de 10 zile, continuaţi cu 4 cap­sule/zi (1+2+1), administrate tot cu 30 de minute înainte de mesele princi­pale, 20 de zile/lună, pentru următoarele 2 luni.
* Omega-3 în ulei de peşte - 6 cap­sule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele princi­pale, zilnic, timp de 3 luni.
* Gemoderivat muguri de coacăz negru - o monodoză/zi, diluată în 50 ml. de apă plată şi băută în 4-5 înghiţi­turi mici, cu 15 minute înainte de masa de dimineaţă, zilnic, timp de 3 luni.
* Gemoderivat muguri de viţă de vie - o monodoză, diluată în 50 ml. de apă plată şi băută în 4-5 înghiţituri mici, cu 15 minute înainte de masa de seară, timp de 3 luni.


Tuberculoza

Este o boală gravă a plămânilor produsă de bacilul Koch, care provoacă leziuni ale pulmonului şi uneori, chiar tratată, lasă sechele pentru toată viaţa. Este favorizată de condiţii de surmenaj, condiţii .necorespunzătoare de viaţă, subalimentaţie sau boli ca hepatita şi diabetul. Tuberculoza pulmonară este în prezent vindecabilă prin medicaţie clasică şi fitoterapeutică.
Sunt indicate un regim de viaţă protector şi tonifiant, odihnă şi alimentaţie bogată în vita­mine, proteine şi săruri minerale. Ală­turi de medicaţia clasică, fitoterapia re­comandă plante cu acţiune expectorantă, antiseptică, depurativă şi vitami­nizantă precum: plămânărică, pătla­gină, troscot, coada-calului, fructe de fenicul. Din aceste plante se prepară un decoct dintr-o lingură de amestec la 250 ml apă. Se beau 3 căni pe zi. Tra­tamentul este de lungă durată, dar cu rezultate deosebite.
Fitoterapia este tot mai utilizată în locul medicaţiei de sinteză, tratamentele cu extrase din plante fiind mult mai bine tolerate de organism, neavând restricţii de vârstă sau efecte secundare şi reacţii alergice. Acţiunea medicamentelor vege­tale este complexă şi se adresează mai multor organe şi sisteme funcţionale în acelaşi timp. Diversele formule fitoterapeutice utilizate conţin principii tonice şi regenerative pentru organism, sunt uşor de procurat şi accesibile tuturor cate­goriilor sociale.

Ulcerul stomacal

Cel mai indicat tratament este o cură de suc de varză dulce, în acest sens se bea câte 50 ml suc de varză dulce înaintea fiecărei mese.
Un alt tratament care dă bune rezultate este sucul de la 3-4 cartofi. Ei se dau pe râzătoare fină iar sucul obţinut se bea pe stomacul gol, dimineaţa şi înainte de masa de prânz.
Pentru calmarea crizelor provocate de ulcerul gastric sau duode­nal, un tratament foarte bun este ceaiul de rădăcină de tătăneasă.
Se procedează astfel: se ia o linguriţă de rădăcină de tătăneasă, se toacă mărunt şi se pune la macerat în 250 ml apă rece. După 8-1 0 ore se încălzeşte, se strecoară şi se bea câte o ceşcuţă de ceai, înainte de fiecare masă.

Urticaria

Identificarea agentului cauzal obli­gă persoana bolnavă să evite contactul cu alergenul responsabil. Dacă fenomenele alergice apar la utilizarea medicamen­telor, se recomandă stoparea tratamentu­lui cu ele şi înlocuirea cu alte medicamen­te tolerate. La fel se procedează şi în ca­zul urticariei provocate de alergenii din aer direct responsabili de simptome, care trebuie evitaţi şi îndepărtaţi complet. Până la diagnosticarea corectă, manifestările cutanate se pot ameliora cu ajutorul unor medicamente antihistaminice.

Varice

* Coenzima Q10 în ulei de cătină - 6 capsule/zi (2+2+2), administrate cu 30 de minute înainte de mesele principale, timp de 20 de zile; apoi, după o pauză de 10 zile veţi continua cu 4 cap­sule/zi (1+2+1), administrate tot cu 30 de minute înainte de mesele principale, 20 de zile/lună, următoarele două luni sau chiar se poate continua â la long.
* Gemoderivat muguri de castan sălbatic - o monodoză/zi, diluată în 50 de ml. apă plată şi băută în câteva înghiţituri mici, cu 15 minute înainte de masa de prânz, zilnic, timp de 3 luni.
Neuromion - 6 comprimate/zi (2+2+2), administrate după mesele principale, zilnic, timp de 2 luni, apoi continuaţi cu 3 capsule/zi (1+1+1), după mesele principale, zilnic, în a treia lună.
* Omega-3 în ulei de peşte - 6 com­primate/zi (2+2+2), administrate după mesele principale, 20 de zile/lună, timp de de 3 luni.
* Venhof gel pentru îngrijirea pici­oarelor - se poate aplica fără masaj, seara înainte de culcare, la nivelul gambelor şi pulpelor, timp de 3 luni.


Vitiligo

Boala poate fi cauzată de stres emoţional-afectiv.
Ca tratament local, se recomandă:
* badijonări ale zonelor afectate cu mace­rat la rece obţinut din 70 g amică şi 1 litru apă de izvor (se păstrează la frigider câteva zile sau se prepară o cantitate mai mică);
* ungerea cu ulei de bănuţei (părăluţe, Bellis perenis), obţinut prin macerarea a 20 g flori de bănuţei în 100 ml ulei de măsline;
* fricţionarea uşoară cu tinctură de ţelină (rădăcină şi frunze) a zonelor depigmentate.
Pentru administrare internă, va trebui să preparaţi următoarea reţetă: iarbă înflorită de asmăţui 100 g, frunze de brusture 100 g, fructe de ienupăr 50 g, fructe de armurariu 75 g, iarbă detrei-fraţi-pătaţi 50 g. Se macerează la temperatura camerei, timp de 6-8 ore (de seara până dimineaţa), 4 linguri de amestec de plante, într-un litru de apă de izvor/plată.
Preparatul gemoterapic de platan are efecte bune (70 de picături în 50 ml de mace­rat, seara), mai ales dacă e asociat cu gemoterapicul de păducel (70 de picături în 50 ml de macerat, dimineaţa), în lipsa gemoterapicului, se poate încerca şi cu frunze de platan, 50 g adăugate amestecului de mai sus. Urmăriţi să-i cereţi cât mai des ajutorul lui Dumnezeu pentru vindecare.
Nu în ultimul rând, ţineţi cont de faptul că e absolut necesar ca tratamentul să fie condus de un medic competent.

Sper ca autorul sa nu se supere ca am postat aceste retete pe acest blog.
Am considerat ca ele ar fi foarte utile pentru cei aflati in suferinta si cu mijloace financiare reduse.
Dumnezeu sa ne dea sanatate!

Share on Google Plus

About Admin

Sa ne indreptam atentia mai mult la sanatatea noastra, folosind arta traiului sanatos, care presupune disciplinarea mintii si a corpului nostru, neuitand ca de hrana si de bautura ce o inghitim, ca si de aerul pe care il respiram depinde sanatatea noastra.

0 comentários:

Post a Comment