Google translate

    readers online

Boli dermatologice

11. Boli dermatologice
11.1 - Acnee, furunculoza
11.2 - Urticarie
11.3 - Eczeme
11.4 - Arsuri, degerături, pistrui, inflamatiile pielii, herpes, celulita, bătături, panariţiu, negi

11.1.1. Acneea
Este o dermatoză caracterizată printr-o inflamaţie purulentă a folicului pilo-sebaceu, însoţită de secreţia exagerată a glandelor sebacee. Acneea vulgară sau poliformă juvenilă apare mai ales la tineri, începând de la vârsta pubertăţii, prin formarea unor mici puncte brune-negre, care astupă porii dilataţi ai pielii şi poartă numele de comedoame. De multe ori leziunile lasă în urmă cicatrice. Un rol important pentru prevenirea şi tratarea acneei îl joacă îngrijirea corectă a pielii.

Alte remedii:
Se aplică pe faţă oţet de hrean, sub formă de compresă, timp de 10 minute, zilnic. Oţetul de hrean se prepară din rădăcini mărunţite care se pun într-o sticlă, peste ele se toarnă oţet de vin sau de fructe până se acoperă hreanul. Se lasă să stea la temperatura camerei timp de o săptămână, apoi lichidul se poate utiliza. Nu se strecoară. Se recomandă ca atât prepararea, cât şi păstrarea acestui oţet să se facă în vase de sticlă sau de plastic, pentru că, altfel, se oxidează. În cazul unui ten sensibil, oţetul se diluează cu apă (concentraţia este bună dacă atunci când aplicăm soluţia se simte o uşoară arsură). Compresa înmuiată în oţet se pune seara şi se ţine 5-10 minute, apoi se spală faţa cu apă rece. În general, după primele 7 zile de tratament se văd efectele. E posibil ca evoluţia acneei să nu fie cea aşteptată, dar tratamentul se continuă încă 2-3 săptămâni.

Fitoterapie
Urzica - este eficientă în regenerarea organismului şi are efect asupra sistemului circulator. Datorită acţiunii sale depurative şi diuretice, ceaiul de urzică elimină toxinele din sânge şi are şi un excelent efect cosmetic, în curăţirea tenurilor grase, acneice. Se consumă un litru de ceai pe zi, preparat din o mână de plantă bine spălată la 1 l de apă. Se strecoară şi se bea rece sau cald, pe parcursul unei zile întregi.
Florile de gălbenele - au efect dezinfectant şi cicatrizant, grăbesc vindecarea leziunilor şi ajută la refacerea pielii. Se pun două linguri de plantă la un litru de apă clocotită, se lasă să infu­zeze 10 minute, apoi se strecoară. Se spală faţa cu soluţia obţinută sau se aplică comprese înmuiate în infuzie pe zonele afectate.
Arpacaşul - este foarte bun pentru astfel de afecţiuni. Se prăjesc 2 linguri de seminţe de arpacaş la foc mediu timp de 10 minute, amestecând mereu. Se pun apoi seminţele într-un vas, se adaugă 450 ml apă şi se lasă să fiarbă la foc mic încă 10 minute. Ceaiul de arpacaş este recomandat pentru toate tipurile te ten, fiind un bun remediu împotriva acneei, pistruilor, negilor, erupţiilor şi afecţiunilor cutanate. Se poate folosi intern, câte o ceşcuţă de 2-3 ori pe zi, sau extern, sub formă de comprese.
Vitaminele B, C, E şi mineralele sunt foarte utile şi încetinesc procesul de îmbătrânire a celulelor. Ele ajută la vindecarea rapidă a leziunilor.
Zincul este, de asemenea, foarte eficient în tratarea acneei. O doză de 50 mg pe zi, timp de 14 săptămâni, poate trata cu succes acneea.
Lămâia - este un excelent exfoliant, deoarece îndepărtează celulele moarte ale pielii. Poate fi folosită ca atare (se taie rondele subţiri şi se aplică pe zonele afectate), sau sub formă de suc (se îmbibă un tampon cu vată cu sucul unui fruct). Înainte de a aplica rondelele sau compresa, faţa trebuie bine spălată cu un săpun pentru copii.
Se spală tenul cu un decoct, fiert timp de 10 minute, din 2 linguriţe la 300 ml apă, din amestecul de plante: ţintaură, coada-calului, iederă, pelin, mentă, gălbenele, la care se adaugă 6 linguri de oţet de mere. Dupa zvântare se tamponează uşor pielea cu tinctură de propolis 15 la sută. Seara se masează pielea obrazului cu o cremă pe bază de propolis.

Sfaturi cosmetice utile
În îngrijirea tenului acneic, se recomandă folosirea săpunului pentru copii, neiritant, de culoare albă şi nu a celui antibacterian, care usucă pielea.
Săpunurile speciale cu benzoyl peroxid, sulfat de zinc sau vitamina B se folosesc numai la recomandarea medicului dermatolog.

11.1.2. Furunculoza
Este reprezentată de prezenţa în acelaşi timp a zeci de furuncule mari, confluate, pe toată suprafaţa organismului. Apare la persoanele cu imunitate scăzută şi la diabetici.

Fitoterapie
Infuzia de cicoare, rădăcină de brusture şi trei-fraţi-pătaţi are proprietăţi depurative şi poate fi folosită pentru combaterea furunculozei şi a acneei. Se prepară din trei linguri de plante la un litru de apă şi se bea ceaiul, puţin îndulcit, în cursul unei zile.
Făina de in calmează durerile şi ajută la colectarea şi evacuarea puroiului. Se pun cataplasme din făină de in amestecată cu apă fierbinte până devine o pastă. Se menţin timp de 2 - 3 ore pe locul afectat, de preferat calde.
Cataplasmele cu infuzie de muşeţel şi flori de soc ajută la colectarea furunculului. Se fac băi locale sau se pun comprese dintr-o infuzie concentrată, călduţă.
Frunzele de nalbă sunt emoliente, datorită conţinutului bogat în mucilagii. Frunzele se opăresc cu apă şi se aplică peste furuncule.

11.2 Urticaria
Este o afecţiune cutanată caracterizată printr-o erupţie de bubiţe roşiatice şi este însoţită de mâncărimi intense. Urticaria acută persistă între 12 - 24 de ore. Este consecinţa ingerării unui medicament, a unei înţepături de insectă sau a consumării unui aliment. Se manifestă în mai puţin de 3 ore de la intrarea în contact a organismului cu alergenul. Cu cât contactul cu acesta este mai frecvent, cu atât urticaria va fi mai virulentă şi va avea consecinţe mai grave (umflarea feţei şi, mai rar, a laringelui, astm, scăderea tensiunii, şoc anafilactic). Urticaria provocată de agenţi fizici (căldură, frig, sudoare, apă, soare) se manifestă în zonele presate de pantofi, curea.

Fitoterapie
Infuzie de cătină albă care se prepară din 2 linguriţe de fructe zdrobite peste care se toarnă 500 ml apă clocotită. După 30 minute se strecoară, iar întreaga cantitate de ceai se bea fracţionat, pe parcursul unei zile.
Decoctul de stânjenel galben îl puteţi prepara fierbând 2 linguriţe de pulbere de rizom la o cană cu apă. Lăsaţi totul la macerat timp de 2 ore, după care fierbeţi din nou, timp de 10 - 15 minute, la foc mic. Strecuraţi şi faceţi spălături locale, folosind o compresă sterilă.
Decoct din rădăcină de brusture, preparat din 15 g pulbere de rădăcină la 300 ml apă clocotită timp de 30 minute. Se bea o cană pe zi.
Infuzie de coacăz negru, preparată din o linguriţă de plantă la 200 ml apă clocotită. Se lasă să infuzeze timp de 10 minute. Se beau 2 - 3 căni pe zi.
Se pun local cataplasme cu infuzie din muşeţel, trei-fraţi-pătaţi şi păpădie.

Alte remedii:
Se amestecă praf de cuişoare cu apă până se face o pastă, apoi se aplică pe piele. Efectul se observă imediat.

11.3 Eczemele
O erupţie spontană este, de multe ori, sinonimă cu eczema de contact. Cauzele apariţiei pot fi purtarea unor bijuterii suflate cu nichel sau crom sau contactul cu anumiţi alergeni (parfumuri, cosmetice, piele). Eczema de contact poate fi activă o lungă perioadă de timp sau poate deveni cronică.


Fitoterapie
Decoctul de afin este folosit în tratarea eczemelor, mai ales a celor sângerânde. Fierbeţi 1 linguriţă de fructe uscate în 200 ml apă, timp de 15 minute, la foc mic. Lăsaţi la răcit 15-20 minute, apoi strecuraţi. Aplicaţi cataplasme pe locul afectat, folosind un pansament steril.
Infuzia de gălbenele este, de asemenea, eficientă în tratarea eczemelor. Se prepară din 2 linguri de flori la 250 ml apă, apoi vasul se acoperă pentru 30 minute. Ceaiul se strecoară şi se fac băi locale sau se pun cataplasme.

Aromoterapie
Uleiul volatil de brad se poate administra intern, câte 2 - 4 picături de 3 ori pe zi, în miere şi apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte sau băi cu 10 picături în cada de baie.

11.4.1 Arsurile
Sunt leziuni ale ţesuturilor, produse de acţiunea temperaturii ridicate, a substanţelor chimice, curentului electric, soarelui. Există arsuri cu diferite grade de gravitate, dar remediile pe care le veţi găsi în continuare se aplică doar în cazurile uşoare, de hiperemie a pielii (înroşire) sau a apariţiei de vezicule.

Fitoterapie
Pentru arsuri uşoare este eficient uleiul de cătină. Acesta are rol cicatrizant şi acţiune regeneratoare a ţesuturilor.Se mai pot aplica foi de varză albă, bine strivite, care pot regenera ţesutul bolnav şi ameliora durerea.
Unguentul din muguri de plop este un remediu pe care îl puteţi folosi cu încredere. Se prepară din 2 linguri de muguri zdrobiţi şi umeziţi cu puţină apă caldă peste care se adaugă o lingură de alcool şi se lasă la macerat 1 - 2 zile. Adăugaţi apoi 100 g de untură şi o lingură de ceară de albine. Fierbeţi amestecul în baie de apă 3 - 4 ore, strecuraţi produsul obţinut şi amestecaţi bine, până ajunge la consistenţa unei paste. Se aplică de două ori pe zi, peste arsura bine curăţată în prealabil.
Uleiul de sunătoare şi de muşeţel se prepară din două linguri din cele două plante, bine mărunţite şi apoi umezite cu puţină apă peste care se adaugă 2 linguri de alcool. Se lasă la macerat 24 de ore. Apoi se toarnă un pahar de ulei de floarea soarelui şi compoziţia se pune la fiert într-o baie de abur, timp de 3 ore. După ce se răceşte se strecoară uleiul şi se pune în sticluţe de culoare închisă. Se aplică, în cazul arsurilor uşoare, peste rana curăţită în prealabil.

Apiterapie
Mierea de albine este cel mai eficient remediu pentru durerile provocate de arsuri. Rana se spală cu infuzie de muşeţel sau coada şoricelului, aopi se aplică un strat subţire de miere de albine. După 2 - 3 ore se spală mierea tot cu ceai de muşeţel. Procedeul poate fi aplicat de două ori pe zi.


Alte remedii:
Tinctura de ceapă
Trei cepe tăiate mărunt se pun la macerat, timp de o săptămână în 100 ml alcool de 80 grade. Înainte de a se aplica pe locul bolnav, soluţia se agită pentru omogenizare

11.4.2 Degerăturile
Sunt provocate de expunerea corpului neprotejat la acţiunea frigului timp de peste 12 ore. Sunt mai frecvente la picioare şi se manifestă cu dureri, înroşirea tegumentului, senzaţia de arsură şi furnicătură. Se pot complica cu infecţii.
Pentru a trata o degerătură superficială, cea mai bună metodă este de a încălzi degetele la subsoara sau între pulpe sau de a acoperi părţile degerate cu mâinile calde ale altei persoane. Pentru degerături mai severe se recomandă încălzirea părţilor degerate cu apă caldă (40 de grade Celsius).
Încălzirea cu apă mai caldă de 40 de grade este contraindicată. Se pot aplica şi comprese călduţe. Este contraindicată ţinerea părţilor degerate în faţa focului sau a unui încălzitor electric.

Fitoterapie
Se fac băi locale călduţe, se aplică prişniţe şi cataplasme, evitându-se bandajarea strânsă a părţilor afectate, pentru a nu fi împiedicată circulaţia sanguină locală.
Flori de gălbenele - infuzie, preparată din 20 g flori la 1 l de apă, pentru spălături locale sau cataplasme.
Tinctura de gălbenele se prepară din 20 g flori la 100 ml alcool, prin macerare, timp de 8 zile. Se amestecă 10 ml tinctură cu 100 ml apă fiartă şi răcită. Se aplică local, sub formă de comprese, pe zonele cu degerături superficiale.
Băile locale cu ţelină, timp de 10 minute pe zi, grăbesc vindecare şi calmează durerile. Se fierbe o ţelină cu rădăcină şi frunze într-un litru de apă, timp de o oră, apoi se fac spălături călduţe cu lichidul obţinut.

Alte remedii:
Unguent camforat - Se prepară din 10 g camfor, 8 g parafină solidă, 100 g vaselină pentru uz extern. Se topesc parafina şi vaselina la căldură moderată, se adaugă camforul şi se amestecă în continuu, până când se dizolvă tot camforul. După răcire se poate folosi în aplicări locale, sub formă de masaje uşoare.

11.4.3 Pistruii
Sunt mici pete pigmentate mai puternic, care apar în general pe faţă, în zona nasului, pe spate şi braţe. Persoanele cu ten deschis sunt mai sensibile la acţiunea soarelui, care potenţează apariţia pistruilor.

Oţet de hrean
Se macerează 150 g de rădăcină de hrean ras în 250 ml de oţet. Se strecoară şi se badijonează regiunea cu pistrui de trei ori pe zi. Se mai poate aplica local suc de castravete sau de lămiie. Faţa se spală cu ceai de tei.
Se tamponează pistruii cu suc de pătrunjel sau se masează regiunea cu câteva frunzuliţe de pătrunjel proaspăt.
În 2 - 3 linguri de ulei de măsline se fierb câteva frunze de spanac, bine mărunţite, până se înmoaie. Se aplică sub formă de mască, timp de 30 de minute.

11.4.4 Inflamaţiile pielii
Pot fi provocate de contuzii, răni, alte tipuri de boli dermatologice.
Se fierb puţin în ulei lăptuci proaspete. Se pun cataplasme pe piele de 2 - 3 ori pe zi, câte 20 minute.
Se prepară o alifie din 50 g gălbenele, 50 g pătlagină, 25 g pelin, 25 g rădăcină de tătăneasă. Plantele se fierb în osânză de porc 15 minute. Se lasă să stea o zi preparatul, iar a doua zi se încălzeşte în baie de aburi, se strecoară şi se păstrează la rece. Se ung zonele afectate.

Ulei de gălbenuş de ou
Se iau gălbenuşurile de la 2 - 3 ouă fierte tari, se înţeapă cu o sârmuliţă şi se ţin deasupra unei flăcări de lumânare. La suprafaţa gălbenuşurilor apar nişte picături. Acestea sunt folosite ca ulei pentru ungerea locurilor afectate. Se aplică seara, la culcare.

11.4.5 Herpesul
Este o boală a mucoaselor, produsă de un virus filtrant (Herpes simplex). Apariţia băşicuţelor este precedată de senzaţii de arsură, mâncărime sau durere. Când apar veziculele cu lichid clar, durerea dispare, dar acestea se rup repede şi apar pe piele eroziuni care rămân mult timp până la vindecarea completă.

Fitoterapie
Rădăcina de brusture conţine inulină, săruri de potasiu, un ulei volatil şi o substanţă cu acţiune antimicrobiană. Se face un decoct concentrat, din 4 linguri de rădăcină bine mărunţită la o cană cu apă. Se fierbe timp de 10 minute. Ceaiul poate fi folosit pentru comprese şi tamponări, de 5 - 6 ori pe zi.
Se ung locurile afectate cu unguent din muguri de plop fierţi în untură (osânză) şi ceară de albine, timp de trei ore. Se lasă apoi preparatul la răcit şi se amestecă până la omogenizare. Se unge cu albuş de ou bătut spumă locul afectat de 5 - 7 ori pe zi.

11.4.6 Celulita
Se pun la macerat într-un vas 30 g boabe de ienupar, 20 g trei-fraţi-pătaţi, 20 g creţuşcă, 10 g frunze de salvie şi 10 g flori de soc în 750 ml spirt medicinal. Se acoperă vasul şi se lasă timp de 2 săptămâni într-un loc întunecos şi rece. Se agită preparatul zilnic cu o lingură de lemn. Se filtrează printr-un tifon curat şi se pune în sticluţe închise la culoare. În fiecare seară, după duş, se agită recipientul, se umezesc palmele cu amestecul şi se frictionează abdomenul, coapsele şi picioarele timp de 10-15 minute. Se repetă zilnic, timp de 4-5 săptămâni.

Crăpături dureroase ale călcâielor
O cutie de alifie de gălbenele se amestecă cu o ceapă dată pe răzătoarea mică. Crema se ţine la frigider şi se ung în fiecare seară tălpile şi călcâiele, apoi se pun şosete.

11.4.7 Bătături (clavus)
Sunt produse de acţiunea mecanică de frecare sau presare a pielii. Se manifestă cu o îngroşare a pielii pe locul afectat, fiind foarte dureroase dacă se localizează pe talpă.
Cataplasme cu usturoi ras, aplicat seara, înainte de culcare. Procedura se repetă timp de două săptămâni sau până la dispariţia bătăturii.
O ceapă tăiată în două se coace pe o tablă la flacăra de aragaz, apoi se stropeşte cu oţet de mere. Se aplică pe bătătură, se fixează cu un pansament şi se ţine timp de 12 ore.
Se unge bătătura cu ulei de ricin, după care se aplică un pansament cu propolis topit la foc.
Se pune seara, pe bătătură, un pansament cu coajă de lămâie pe care a rămas şi puţin miez.

11.4.8 Panariţiu
Este o infecţie localizată la degete, de regulă de un agent de tipul stafilococului sau streptococului. Poarta de intrare este o înţepătură, tăietură sau rosătură, de obicei în zonele alăturate unghiilor. Se manifestă prin durere, înroşire a pielii, edem, deformarea degetului şi senzaţie de arsură. Apoi pielea din dreptul abcesului devine albă.
Se face o cafea tare şi se înmoaie degetele bolnave de 5-10 ori pe zi, câte 10 minute.
Se bagă degetele într-un vas cu oţet diluat cu apă, dimineaţa, la prânz şi seara, timp de o jumătate de oră.
Se amestecă bine 3 linguri glicerină, 1 linguriţă miere, o jumătate de pahar cu apă, o linguriţă amoniac, un vârf de cuţit de borax.
Se frecţionează de 2-3 ori pe zi unghiile cu acestă soluţie.
Se pune o frunză de aloe tăiată peste unghia bolnavă şi se pansează degetul.
Se îmbibă în tinctură de propolis o compresă şi se pune pe locul bolnav.

11.4.9 Negii plantari
Au dimensiuni variabile, de la un vârf de ac la o bob de mazăre, sunt provocaţi de un ultravirus şi se localizaeză de obicei la nivelul degetelor mâinii.
Se ung şi se frecţionează cu ulei de ricin, de două ori pe zi. După două săptămâni negul va dispărea.Se masează cu sare de bucătărie.
Se masează cu coajă verde de nucă.
Se tamponează cu tinctură de rostopască sau se aplică direct pe neg sucul lăptos, de culoare galbenă, al plantei.

11.4.10 Căderea părului (Alopecia)
Se pregăteşte un decoct din 30 g rădăcini mărunţite de brusture la 1 litru de apă. Se fierbe până scade la jumătate şi se freacă zilnic pielea capului.
Se amestecă pulbere fină din coada-şoricelului sau pulbere din tulpină de in cu ulei de măsline. Se freacă zilnic pielea capului cu această soluţie.
Se aplică pe pielea capului un amestec dintr-o lingură de alcool de 40 de grade şi un gălbenuş de ou crud. După 40 de minute se clăteşte părul cu apă caldă.
Se prepară o tinctură de ardei iute din 20 g de pulbere de ardei iute şi 100 ml alcool, macerată timp de o săptămână. Se fac frecţii de 2-3 ori pe săptămână, masând rădăcina părului.
Se amestecă o ceapă rasă pe răzătoarea mică cu o lingură de ulei de ricin şi 10 ml vitamina A. Zilnic se pun comprese, timp de 5 ore. Se spală, apoi, părul cu apă caldă.
Se face un amestec din 100 g urzică, 2 linguri oţet şi 500 ml apă, apoi se fierbe timp de 30 de minute. Se masează pielea capului zilnic, timp de o săptămână.

Aluniţe, semne din naştere, dereglări de pigment, pete de bătrâneţe
Frunze de cedru sau chiparos se spală, se taie mărunt şi se pun într-o sticlă închisă la culoare. Se completează cu rachiu de secară şi se lasă la macerat 10 zile, de preferat la soare. Cu această tinctură se tamponează locul afectat de mai multe ori pe zi.

Înţepături de insecte
În timpul verii, ţânţarii, albinele, viespile, bondarii, tăunii pot fi, din cauza înţepăturilor pe care le produc, duşmani sâcâitori ai pielii. Înţepăturile de albină sau de viespe provoacă o durere ca de arsură, însoţită de roşeaţă şi mâncărimi de piele, care dispar după 24 de ore. În cazul mai multor înţepături umflătura este mare, bolnavul prezintă vărsături, tulburări respiratorii, tremurături, accelerarea pulsului.
Înţepăturile de ţânţar provoacă mâncărimi locale. De la înţepăturile de păianjen se formează o umflătură dureroasă. Bolnavul prezintă contracţii musculare şi o stare generală proastă, cu respiraţie greoaie şi accelerarea pulsului. Persoanele care fac alergie la înţepăturile de ţânţari, păianjen, căpuşe, albine sau viespi pot intra în şoc anafilactic, urmat de deces.
Pişcăturile de tăun sunt dureroase, rămânând astfel încă două săptămâni, cu o intensitate mai redusă. Înţepăturile de căpuşă lasă în urmă o pată roşie, intens colorată în centru, însoţită de mâncărime. La fel pot înţepa ploşniţele, purecii şi furnicile.

Alte remedii:
Este indicat să se spele locul inflamat cu apă şi săpun, apoi să se aplice comprese cu apă rece, cu oţet sau cu gheaţă.
Se pot aplica cataplasme cu varză crudă sau pătrunjel, frunze de busuioc, de mentă sau de pătlagină.
Tinctura de rostopască are acţiune antibiotică asupra unui număr mare de agenţi patogeni. Extern, se foloseşte sub formă de tamponări şi masaje în boli de piele, negi, muşcături de insecte şi şerpi.
Durerea va trece mai repede dacă presăraţi puţin amoniac alimentar peste locul inflamat.
Fărâmiţaţi un cărbune, amestecaţi-l cu apă şi ungeţi cu această pastă rana, pe care, după aceea, o bandajaţi cu pansament steril. Cărbunele acţionează mai eficient dacă este menţinut tot timpul umed.

Boli stomatologice


10. Boli stomatologice
10.1 - Abces dentar
10.2 - Afte

10.1. Abcesul dentar
Este cauzat de caria dentară care progresează de la suprafaţa dintelui spre profunzime şi ajunge la pulpa dentară, după ce a distrus smalţul. Se manifestă cu dureri violente, care pot ceda la un moment dat, dar procesul nu este stins. Mucoasa bucală se bombează în dreptul dintelui bolnav, ca un bob de mazăre, iar gingia este congetionată şi, uneori, albicioasă.

Fitoterapie
Infuzie de flori de coada şoricelului - preparată din o lingură de plantă la cană. Se ţine în gură ceaiul călduţ câteva minute, apoi se aruncă. Se poate repeta de mai multe ori pe zi. Are acţiune puternic antiseptică, datorită conţinutului uleiurilor volatile bogate în azulen.Sunătoarea - are proprietatea de a calma durerile şi de a stopa inflamaţiile gingiilor şi ale dinţilor. Se face gargară dintr-o infuzie preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă.
Decoctul de rizomi de pir - are acţiune antimicrobiană. Se face gargară sau se pot pune tampoane de vată îmbibate în decoct pe locurile afectate.
Decoct dintr-o linguriţă de rădăcini de ghimbir - tăiate mărunt la o cană cu apă. Amestecul se fierbe timp de 5 minute, apoi se lasă să se răcească. Se fac mai multe băi de gură călduţe pe zi.


Remedii rapide:
Pisaţi bine o cuişoara şi puneţi-o la măseaua inflamată. Efectul anesteziant este aproape instantaneu.

10.2. Aftele
Sunt erupţii formate de vezicule ce apar pe limbă, mucoasa gurii, faringe. Produc dureri, salivaţie abundentă, febră. În formele grave aftele pot apărea şi pe piele. Sunt indicate antiseptice locale şi gargare.

Fitoterapie
Salvia - are acţiune antiseptică şi bacteriostatică, datorită conţinutului de ulei eteric şi tanin. Se prepară o infuzie din o linguriţă de frunze mărunţite la 100 ml de apă; se face gargară de mai multe ori pe zi.
Florile de sulfină - conţin un ulei eteric, cumarina, care îi transmite mirosul plăcut de fân cosit. Se face o infuzie concentrată, din două linguriţe de plantă la 100 ml de apă şi se face gargară, de mai multe ori pe zi. Planta fiartă poate fi mestecată în gură, apoi aruncată.
Frunze de dafin - pentru tratarea aftelor şi infecţiilor gingiei se pun 10 frunze de dafin într-o cană cu apă clocotită. Se lasă la răcit, după care se fac gargară şi clătiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul trebuie repetat de trei ori pe zi.

Apiterapie
Sirop de propolis - se curăţă 50 g de propolis, se pune într-un vas de inox cu o cană cu apă. Se fierbe acoperit, la foc moderat, până ce scade la jumătate. Lichidul se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă şi se adaugă 50 g de miere, amestecându-se bine, până la omogenizare, cât este călduţ. Are acţiune bactericidă şi bacteriostatică, uşor antibiotică, dezinfectantă. Se iau 3-4 linguriţe pe zi, conţinutul ţinându-se puţin în gură înainte de înghiţire.

Alte remedii:
Gargară cu ceai de prune - striviţi 2 prune acre, cu tot cu sâmburi, apoi puneţi-le la fiert în 400 ml apă clocotită, timp de 5 minute. Adăugaţi puţină sare şi lăsaţi să se răcească. Se face gargară de 3-4 ori pe zi.
Dimineaţa, înainte de a mânca, faceţi gargară cu un amestec în părţi egale de miere şi apă distilată.
Mestecaţi frunze de ridichi şi spanac, puţin fierte sau chiar crude, de două ori pe zi.

Bolile ORL

9. Bolile ORL
9.1 - Rinite
9.2 - Otite
9.3 - Amigdalite

9.1. Rinitele
Sunt inflamaţii ale mucoasei nazale, manifestate prin strănuturi repetate, senzaţie de înfundare a nasului, secreţii, la început apoase, apoi muco-purulente, dureri de cap şi febră uşoară. Netratate, rinitele se pot complica în sinuzite, otite, faringite, laringite. Ele cedează, de obicei, cu dezinfectante uşoare, dar se pot croniciza, fie datorită unor forme acute netratate, fie datorită unor boli cronice ale organismului.

Fitoterapie
Infuzia de busuioc - preparată dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte, are calităţi decongestive şi calmante ale aparatului respirator. Se beau două căni pe zi, dimineaţa şi seara.
Florile de soc - conţin un ulei esenţial, care le dă mirosul plăcut, zahăr, mucilagii şi colină. Ceaiul are proprietatea de a provoca o transpiraţie abundentă, fiind recomandat în cazul rinitelor. Se prepară din două linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Se servesc câte 3-4 căni pe zi. Se pot face şi inhalaţii, de două ori pe zi.
Ceaiul din flori de tei - contribuie la vindecarea răcelilor, mai ales când sunt însoţite de febră, şi are acţiune liniştitoare în bolile oto-rino-laringologice. Se face o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă, se îndulceşte cu miere şi se beau 2-3 căni pe zi. Extern, poate fi folosit la inhalaţii. Se prepară infuzia (neîndulcită), uşor călduţă, şi se pune într-o farfurie adâncă. Introduceţi nasul în farfurie şi inhalaţi lichidul până ajunge în gură. Apoi ceaiul se aruncă. Spălăturile cu infuzie de tei dezinfectează nasul şi grăbesc vindecarea.
Decoctul din fructe de măceş - preparat din două linguri de fructe zdrobite la o jumătate de litru de apă şi fiert timp de 10 minute are proprietăţi de inhibare a secreţiei rino-faringiale, datorită aportului de vitamina C.
Decoctul de rizomi de pir - are acţiune antimicrobiană şi un puternic efect antitermic. Se beau 3 căni pe zi, din infuzie sau decoct, preparat cu o linguriţă de plantă mărunţită la o cană cu apă. Ceaiul de scorţişoară şi cuişoare - are acţiune antivirotică. Se fierbe o linguriţă din plantele aromatice la o cană cu apă, timp de cinci minute. Se lasă 5 minute, apoi se strecoară şi se îndulceşte. Se consumă o cană pe zi, cu înghiţituri mici.

Aromoterapie
Uleiul volatil de cedru - este antiseptic, antiinflamator, anal­gezic, de aceea este recomandat în rinite. Se administrează intern 1-2 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, în ceai sau pe un cub de zahăr. Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte, comprese la nivelul nasului cu 10 picături în 100 ml de apă călduţă. Se pot pune lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.


Apiterapie
Miere cu apă distilată - se prepară o soluţie din cantităţi egale de miere şi apă distilată. Se amestecă bine, până la fluidizarea conţinutului. Se îmbibă în soluţie tampoane cu vată, care apoi se introduc, pentru 5 minute, în nas. După o oră se produce o secreţie abundentă a mucoaselor nazale. Se poate repeta procedura de două ori pe zi.
Inhalaţii cu miere - se foloseşte un ceainic închis ermetic. Dispozitivul de turnare al vasului se prelungeşte cu un tub de plastic, la capătul căruia se pune un muştiuc de sticlă sau de plastic. În ceainic se pune o jumătate de cană de apă şi, apoi, se pune la fiert. Când apa începe să fiarbă, adăugaţi două linguriţe de miere şi începeţi să inspiraţi vaporii prin muştiucul ataşat tubului de plastic. Faceţi inhalaţii timp de 15 minute, de preferat seara, înainte de culcare.

Alte remedii:
Inhalaţii cu apă sărată - preparaţi un amestec din 3 linguriţe de sare de bucătărie şi o cană cu apă călduţă într-o farfurie adâncă. Aspiraţi apa sărată pe nas şi aruncaţi-o pe gură. Repetaţi procedura de 5-6 ori. Apoi faceţi exerciţii de respiraţie pe nas.
În cazul rinitelor muco-purulente, faceţi spălături nazale cu soluţie de apă sărată. Sarea este un excelent dezinfectant.

9.2. Otita
Este procesul inflamator localizat la urechea externă sau la otita medie şi se manifestă cu dureri cu senzaţie de zvâcnituri, scăderea auzului, febră, frisoane, stare generală proastă. După câteva zile timpanul se perforează şi se scurge puroiul. Apoi durerea scade sau dispare, auzul revine la normal şi perforaţia timpanului se cicatrizează. Otita trebuie tratată de medicii specialişti, dar durerile acute se pot atenua şi prin proceduri casnice.

Apiterapie
Se introduce în ureche o meşă de tifon îmbibată în soluţie alcoolică de propolis 30 la sută. Se lasă timp de 5-10 minute, de preferat seara, înainte de culcare.

Aromoterapie
Uleiul volatil de eucalipt - are acţiune antiinfecţioasă, este analgezic, antiinflamator, antispastic. Este indicat în afecţiuni ORL amigdalite, rinofaringite, laringite, otite, sinuzite. Se administrează intern, câte 2-3 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Extern se fac inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte), se pun comprese cu 10 picături în 100 ml de apă călduţă sau lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.

Alte remedii:
Remedii populare
Se prepară tinctură din frunze de mătrăgună. Se pun în urechi câte 1-2 picături, de trei ori pe zi.
Se prepară tinctură din urechelniţă. Se pun în urechi câte 2-3 picături, de trei ori pe zi.
Se pun în urechi câte 3-4 picături de ulei de migdale călduţ, seara, înainte de culcare.
În cazul otitei supurante se introduce în ureche un tampon mic, înmuiat într-un terci preparat din rădăcina de hrean ras şi apă caldă.
Se amestecă suc de ceapă cu puţin ulei de in şi se introduce în urechi un tampon înmuiat în acest amestec.
Peste o căpăţână de usturoi pisat se toarnă ulei de măsline cât să o acopere de un deget. Amestecul se fierbe în baie de aburi timp de o oră. După fierbere, se strecoară şi se lasă să se răcească. Se pun cu pipeta două picături în urechea afectată, apoi se introduce un tampon de vată. Procedura se repetă de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a simptomelor.
Local se pun săculeţe calde cu sare sau mălai. Căldura locală diminuează durerile acute.

9.3. Amigdalita
Este inflamaţia mucoasei faringiene în totalitatea ei, inclusiv a ţesutului limfatic care constituie amigdalele. Bolnavii se plâng de jenă la înghiţit, senzaţii de înţepături şi căldură, uscăciune a gurii. Debutul este brusc, cu febră mare şi frisoane. Este indicată o alimentaţie uşoară, bogată în lichide (ceaiuri, sucuri de fructe). Nu se dau alimente zgrumţuroase, tari, care pot irita şi mai mult amigdalele şi mucoasele faringelui.

Fitoterapie
Ceaiul din flori de muşeţel - este un puternic antiseptic, bactericid, antiinflamator şi anestezic. Se beau 3-4 căni de ceai pe zi dintr-o infuzie cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se poate face şi gargară.
Salvia - are acţiune antiseptică şi bacteriostatică, datorită conţinutului de ulei eteric şi tanin. Se prepară o infuzie din o linguriţă de frunze mărunţite la 100 ml de apă. Se pot bea 3 căni pe zi. Se foloseşte o infuzie mai concentrată cu salvie, muşeţel şi capsule de mac pentru gargară.
Cerenţelul - conţine mult tanin şi uleiuri volatile, având acţiune antiseptică, dezinfectantă şi calmantă. Se prepară decoct din rădăcină de cerenţel, două linguriţe de rădăcină la o cană cu apă, fiert timp de 30 de minute. Se face gargară, de trei ori pe zi.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este antispastic, antiinflamator, analgezic, mucolitic, antiinfecţios, tonic general şi este indicat în tratarea afecţiunilor respiratorii, în special a amigdalitelor, dar este şi un bun întăritor după episoade infecţioase.
Se administrează intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni. Administrarea internă este contraindicată la copii.

Alte remedii:
Pastă de trandafiri cu miere - se spală 100 g de petale de trandafiri pentru dulceaţă, se toacă mărunt şi se aşază într-un vas de sticlă. Se adaugă 150 g de miere şi se amestecă bine, până la omogenizare. Se păstrează la rece timp de 5 zile, acoperit, pentru a se macera. Amestecul are acţiune cal­mantă, emolientă, bacteriostatică şi eutrofică asupra mucoasei căilor respiratorii. Se consumă câte o linguriţă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Produsul devine toxic după două săptămâni, chiar dacă este ţinut în frigider.
Şodou - se amestecă un pahar cu lapte cald, un gălbenuş de ou şi două linguri cu miere, până la omogenizare. Se serveşte cald, cu înghiţituri mici, în 5-10 minute. Băutura are acţiune calmantă şi emolientă asupra mucoaselor faringiene iritate. Se poate bea zilnic câte un pahar, de preferat seara, la culcare, până la vindecarea completă.

Boli reumatice

8. Boli reumatice
8.1 - Reumatism
8.2 - Artroza
8.3 - Osteoporoza
8.4 - Spondiloza

8.1. Reumatismul articular acut
Este cea mai de temut formă a bolilor reumatismale, datorită extinderii bolii la copii şi adolescenţi, dar şi datorită faptului că afectează, în mai toate cazurile, inima. Boala începe cu o infecţie a căilor respiratorii superioare, iar dacă infecţia nu este tratată corespunzător, după două săptămâni de la acest capitol, în o treime din cazuri se declanşează atacul de reumatism. Afecţiunea se manifestă prin febră, transpiraţii, frisoane, ameţeli, vărsături şi paloare. Apoi apare inflamaţia propriu-zisă, cu umflătura încheieturii, roşeaţă în zonă şi dureri.
În înţeles cotidian, reumatismul defineşte afecţiuni diverse, caracterizate prin dureri ale aparatului locomotor sau ale uneia sau mai multor articulaţii. Se pot distinge reumatisme articulare inflamatorii, reumatisme articulare degenerative şi reumatisme abarticulare, care afectează ţesuturile din jurul unei articulaţii.

Fitoterapie
Muşeţelul - are o puternică acţiune antibacteriană, este antiseptic, antiinflamator şi anestezic. Se pot bea 2-3 căni de infuzie pe zi, preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă colcotită.
Rozmarinul - are o puternică acţiune bacteriostatică, pe un număr mare de germeni. Se face o infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană cu apă şi se consumă două căni pe zi, puţin îndulcit.
Frunzele de frasin - conţin tanin, ulei eteric, vitamina C şi un glucozid, substanţe cu reale calităţi antireumatice. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi dintr-o infuzie de două linguri de frunze la o cană cu apă fierbinte.
Ceai - preparat din 15 g de muguri de mesteacăn la 200 ml de apă. Se fierbe 10 minute la foc mic. Se lasă o oră, după care se strecoară şi se îndulceşte. Se bea câte o jumătate de pahar, după fiecare dintre cele trei mese principale.
Acelaşi efect îl are ceaiul de flori şi crenguţe de soc, cu deosebirea că acesta se bea cu o jumătate de oră înainte de mesele principale.

Alte remedii:
Compot de mere - se taie 3-4 mere necurăţate de coajă şi se fierb 10 minute în 300 ml de apă. Se lasă 4 ore, apoi amestecul se pasează după care se poate bea compotul călduţ, de 3-4 ori pe zi.
Infuzie de viţă de vie - se pun 300 g de frunze proaspete de viţă de vie bine spălate într-un vas de 3 litri. Se toarnă apoi apa fiartă şi răcită cât să le acopere şi lasă la macerat timp de trei zile. Apoi se strecoară şi se bea câte un pahar de 3 ori pe zi.
Pentru dureri reumatismale mai este recomandat decoctul de rădăcini de ştevie sau de lobodă uscată.
Se fierb o linguriţă de rădăcină mărunţită cu două pahare cu apă timp de 15 minute. Se lasă 2 ore, apoi se strecoară şi se consumă câte 2 linguri, de 2 ori pe zi, înainte de masă.
Peste 2 linguriţe de lobodă uscată se toarnă un pahar cu apă clocotită şi se lasă 30 de minute. Se strecoară şi se iau câte 2 linguri, de 3-4 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă. Băutură antireumatică - se fierb timp de 10 minute o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml apă şi 10 g untură nesărată. Se bea lichidul obţinut 3-4 seri la rând. La culcare se bea un decoct de cruşin preparat din o linguriţă de plantă la cană, fiert timp de 3 minute.

Dietă
Cei care suferă de reumatism este bine să ştie că alimentele de bază trebuie să fie zarzavaturile, mai ales cele crude, precum şi sucurile de legume sau fructe.
Tărâţele de grâu, consumate ca atare sau făcute pastă, cu puţină apă şi miere, sunt foarte eficiente, atât intern, cât şi extern, pentru aplicaţii pe zona afectată.Varza, păpădia şi urzicile au mult calciu, la fel smochinele, seminţele de floarea-soarelui şi laptele, de aceea nu trebuie să lipsească din dieta reumaticului.Cartofii, mai ales copţi sau fierţi în coajă şi ceapa trebuie consumate zilnic. Aportul de carne trebuie să fie moderat.

Gimnastică
Sunt indicate exerciţii uşoare, doar pentru bolnavii care nu sunt în crize acute de reumatism.MasajSe pun 8 linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori pe zi.

Aromoterapie
Uleiul volatil de brad are efecte bune în tratarea reumatismului. Se administrează intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere şi apă, ceai sau pe un cub de zahar. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni. Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte sau se pot pune lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.
Baia cu aromă de brad - se fierb în 5 litri cu apă clocotită 5-6 crenguţe verzi de brad tocate mărunt, timp de cinci minute. După aceea amestecul se răceşte şi se filtrează. Se adaugă în apa fierbinte de baie şi are imediat efecte de detensionare musculară, de calmare a durerilor articulare şi de tonifiere generală.

8.2. Artroza
Este suferinţa cartilagiului articular, un ţesut elastic care acoperă extremităţile oaselor. În mod normal, suprafaţa acestor cartilagii este foarte netedă, facilitând mobilitatea articulară şi absorbând, totodată, şocurile. Acest lucru este deosebit de important la nivelul articulaţiilor mari, care suportă greutatea corpului, cum sunt cele de la picioare şi articulaţiile coloanei vertebrale. Pe măsură ce artroza progresează, suprafaţa cartilagiilor şi a osului de dedesubt devine neregulată, apar excrescenţe osoase (numite ciocuri sau noduri). Remediile simple sunt aplicaţiile calde şi reci, alimentaţia sănătoasă şi protejarea articulaţiilor.

Aplicaţii externe:Se prepară o pastă obţinută ditr-o căpăţână de usturoi pisat, amestecat cu apă, pe zona afectată.
Se amestecă 3 linguri de troscot cu 2 linguri de frunze de mesteacăn şi 2 linguri de fructe de măceş. Se pun plantele într-un termos sau într-o sticlă de culoare închisă şi se toarnă deasupra un pahar cu apă fiartă. Se lasă de seara până dimineaţa, iar a doua zi se adaugă în soluţie 2 linguriţe de sare. Se înmoaie un prosop de bumbac în această infuzie, se stoarce şi se aplică pe locul dureros. Tratamentul se poate face în fiecare seară, până la dispariţia durerilor.Se aşază 100 g de paie de ovăz într-o cratiţă întinsă, se toarnă apă cât să le cuprindă şi se fierb 30 minute la foc mic. Se aplică cataplasme călduţe pe locul bolnav.
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă la macerat 6-7 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav.
Se aplică pe zona dureroasă cataplasme cu ceapă tocată sau usturoi pisat.
Se adaugă cinci picături de ulei volatil de portocal într-o lingură de ulei vegetal (de măsline) şi se frecţionează uşor zona dureroasă. Pentru comprese se pun 3-5 picături de ulei volatil pe o pânză umezită cu puţină apă şi se aplică pe locul afectat de boală.

8.3. Osteoporoza
Apare cu precădere la vârstnici şi la femei, după menopauză, dar poate afecta ambele sexe la orice vârstă. Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a densităţii osoase. Osteoporoza este supranumită şi hoţul tăcut, pentru că poate slăbi oasele timp de ani de zile fără să fie detectată.Un lucru foarte important este calciul, mai ales pentru persoanele cu risc crescut la osteoporoză. Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu. Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de circa 1000 mg calciu/zi, iar pentru bărbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauză 1500 mg/zi. Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar există şi produse vegetale bogate în calciu - cerealele integrale, seminţele, legumele de culoare verde închis (broccoli, spanac, frunzele verzi de salată, lăptucă, lobodă).

Fitoterapie
Se ia câte o linguriţă de tinctură de mărar diluată într-o jumătate de pahar cu apă de 3-4 ori pe zi, minim 6 luni. Tinctura se prepară din 20 de linguri de seminţe de mărar care se amestecă cu 50 ml alcool alimentar de 70 de grade şi se lasă la macerat 8 zile, după care se filtrează. Se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.

Gimnastică
Exerciţiile fizice regulate ajută la menţinerea densităţii osoase şi, în plus, întăreşte sistemul muscular şi scade, astfel, riscul căderilor.
Cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale, care presupun purtarea unor greutăţi - mersul pe jos, urcarea scărilor.
Dacă suferiţi de osteoporoză, nu efectuaţi exerciţii care cresc riscul de fractură, cele care suprasolicită coloana vertebra­lă, cum este gimnastica aerobică, săritul cu coarda sau joggingul. Nu faceţi genoflexiuni, exerciţii de flexie a trunchiului pe coapse sau alte exerciţii care arcuiesc spatele.

Alte remedii:
Se amestecă 1/2 litru alcool medicinal cu 50 aspirine pisate şi 2 linguri de sare de lămâie. Se lasă la macerat 2-3 zile, agitând de câteva ori pe zi până se dizolvă complet aspirinele. Cu acest preparat puteţi masa seara locurile dureroase.Se amestecă 3 vârfuri de cuţit de piper negru cu un pahar de sare grunjoasă şi 1/2 litru de coniac. Se lasă la macerat 5 zile. Se pun apoi comprese cu această soluţie pe zonele dureroase.

8.4. Spondiloza cervicală
Este o boala artrozică localizată la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Din grupul bolilor reumatice, spondiloza cervi­cală are frecvenţa cea mai mare, cu incidenţă maximă între 60-75 de ani. Afectează preponderent femeile, iar cauzele ei sunt genetice, dar se poate datora şi poziţiilor vicioase ale coloanei cervicale sau microtraumatismelor locale. Cel mai important simptom e durerea localizată la nivel cervical, după solicitarea intensă a articulaţiilor afectate. Durerea dispare o dată cu încetarea efortului fizic sau la aplicarea de căldură locală. Pe măsură ce boala evoluează, durerea apare şi în stare de repaus. Frigul şi umezeala accentuează simptomele spondilozei. După câţiva ani de boală pot apărea dureri de cap, ameţeli sau tulburări de vedere.
Pe perioada tratamentului trebuie evitate expunerea la frig, umezeala sau eforturile fizice mari.

Fitoterapie
Se consumă zilnic 3-4 căni de ceai de coada calului în amestec cu ceai de urzică. În fiecare cană de ceai se pune câte o lingură de bitter suedez.
Se face cură cu tinctură de urzică timp de 5-6 luni, câte 10 picături dizolvate într-o cană de ceai, de 3 ori pe zi.
Mărul conţine, printre alte vitamine, mult potasiu, recomandat în toate acţiunile care privesc sistemul osos. 3 felii de măr necurăţate de coajă se fierb într-un litru de apă timp de 15 minute. Se strecoară şi se bea cantitatea pe parcursul unei zile. Tratamentul se face timp de 3 săptămâni. Se poate relua de 3 ori în cursul anului.

Alte remedii
Unguent împotriva durerilor - se pun la macerat 200 g frunze măcinate de dafin în apă rece, timp de 24 de ore. Se strecoară şi se adaugă 200 g de osânză de porc. Se pun la fiert în baie de apă 4 ore. Se strecoară prin tifon, se amestecă bine până ajunge la consistenţa unui unguent, apoi se păstrează la rece. Seara, înainte de culcare, se face un masaj uşor cu acest unguent, apoi locul se înveleşte cu un prosop încălzit.
Se pun în zonele dureroase comprese cu frunze de varză zdrobite, în 2-3 straturi, de seara până dimineaţa.
Se pun comprese cu bitter suedez.

Masaj
Este indicat masajul uşor, cu buricele degetelor, la nivelul cefei şi chiar pe omoplaţi şi umeri. Se încearcă astfel mărirea mobilităţii la nivelul cervical şi activarea circulaţiei locale.

Gimnastică
Programul de gimnastică medicală se practică zilnic, de regulă dimineaţa, şi durează 15-20 de minute. În regiunea cervicală se pot efectua mişcări de flexie, extensie, îndoiri, răsuciri şi rotări ale capului şi gâtului, în ritm lent.
Somnul se face pe un pat tare, în poziţia culcat pe spate, fără pernă, cu un sul sub ceafă.

Afectiuni ginecologice

7. Afecţiuni ginecologice
7.1 - Vaginita
7.2 - Leucoree
7.3 - Dismenoree
7.4 - Metroragie

7.1. Vaginita
Este o inflamaţie a vaginului, însoţită de inflamaţia vulvei. Cauza este infecţia cu germeni de tipul Trichomonas sau Candida. Pacienta se plânge de usturime şi dureri ale vaginului, amplificate în momentul micţiunii sau al raporturilor sexuale. Uneori apare şi pruritul vulvar. Tratamentul trebuie recomandat de medicul specialist, dar sunt indicate şi unele spălături locale cu plante medicinale.

Fitoterapie
Spălături vaginale cu infuzie de flori de gălbenele, considerată calmantă şi cicatrizantă. Se prepară o infuzie slabă, din 10 g de flori la un litru de apă, se lasă să se răcească până la 37-38 de grade şi se fac spălăturile. Cu acelaşi efect poate fi folosită infuzia de conuri de hamei şi de iasomie.

7.2. Leucoree
Secretarea din abundenţă a unui lichid de către glandele colului uterin şi ale vulvei. Leucoreea fiziologică este normală pentru orice femeie cu activitate sexuală. Când organele sexuale interne prezintă o infecţie, leucoreea devine abundentă, neplăcută şi trebuie tratată imediat. Sunt indicate ceaiuri, spălături şi irigaţii.

Fitoterapie
Infuzia de traista ciobanului şi urzică moartă albă, preparată din 100 g de plantă la o cană de apă este un remediu eficient. Se pot bea 2 căni de ceai pe zi, îndulcit cu zahăr, timp de o săptămână.Pentru spălături vaginale se foloseşte infuzia din 50 g de urzică moartă, bine mărunţită, la 1 l de apă clocotită. După un sfert de oră se strecoară lichidul şi se întrebuinţează seara, înainte de culcare.Tot pentru spălături locale se pot prepara infuzii de iasomie, gălbenele, muşeţel, frunze de nuc, frunze de mur sau răchitan. Principiul este acelaşi ca şi la infuzia de urzică moartă.

7.3. Dismenoreea
Este menstruaţia însoţită de dureri abdominale şi apare mai ales la fetele şi femeile tinere, fără o viaţă sexuală activă. Durerile pot apărea cu 2-3 zile înaintea apariţiei menstruaţiei şi pot să cedeze după instalarea ei sau pot apărea în timpul menstruaţiei. Durerile pot fi foarte intense, chiar violente, însoţite de greţuri şi vărsături şi se pot localiza în regiunea lombo-abdominală.

Fitoterapie
Florile de gălbenele calmează durerile şi reglează ciclul menstrual. Infuzia se prepară din două linguriţe de flori peste care se toarnă două căni de apă fierbinte. După 15 minute se strecoară lichidul care se bea în cursul unei zile, de preferinţă neîndulcit.
Pentru reglarea ciclului menstrual este recomandată tinctura de gălbenele, de 3 ori pe zi, câte 30 de picături de tinctură dizolvate în puţină apă.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc este eficient în tratarea afecţiunilor genito-urinare (şi, în special, al dismenoreei şi hipermenoreei)
Se administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face băi cu 10 picături în cada de baie sau masaje abdominale.

7.4. Metroragia
Este scurgerea de sânge de provenienţă uterină, prin vagin, în afara ciclului menstrual.

Fitoterapie
Infuzie de frunze de urzică, preparată din o lingură de plantă uscată la o cană cu apă clocotită. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
Infuzie concentrată de traista ciobanului, din 3 linguri de plantă la o cană cu apă. Se bea o jumătate de cană pe zi, cu înghiţituri mici. Este indicată datorită acţiunii sale hemostatice, reglând hemoragiile uterine şi fluxul menstrual.

Bolile endocrine

6. Bolile endocrine
6.1 - Disfuncţiile glandelor sudoripare
6.2 - Impotenţă, frgiditate
6.3 - Hiperexcitabilitate sexuală
6.4 - Menopauza

6.1. Disfuncţiile glandelor sudoripare
Reprezintă o tulburare nu numai neplăcută, ci şi una medicală gravă. Glandele sudoripare sunt cele care formează sudoa­rea şi au rol atât de excreţie, cât şi de termoreglare a organismului. Disfuncţiile pot fi de scădere a secreţiei glandelor, dar şi de hipersecreţie.

Fitoterapie
Plante sudoripare sunt florile de soc, rădăcina de brusture, florile de tei şi rizomii de pir.
Infuziile de flori de tei şi de soc - se prepară din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă fierbinte. Lichidul se bea fierbinte, până la cantitatea de 500 ml pe zi.
Rizomii de pir - se face infuzie sau decoct, cu o linguriţă la cană, această plantă fiind recunoscută mai ales pentru conţinutul său bogat în zaharuri, săruri de potasiu şi siliciu.
Infuzia de frunze de nuc - preparată din o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi, din ceaiul puţin îndulcit. Puteţi adăuga pentru acest ceai şi o jumătate de linguriţă de salvie.

Băi
Foarte eficiente sunt şedinţele de saună, cu o durată de 15 minute, nu mai dese de trei pe săptămână.
Acasă puteţi face o baie de abur, în camera de baie, unde temperatura aerului trebuie să fie între 38 şi 45 de grade. După expunerea la vaporii de apă puteţi face un duş de 1-2 minute.
Băile generale făcute cu frunze de nuc reprezintă un alt remediu al hipertranspiraţiei. Puteţi adăuga în apa de baie fie un ceai concentrat (4 linguriţe de plantă la o cană cu apă), fie chiar 5-6 linguri de palntă uscată şi mărunţită. Pentru transpiraţiile execive ale mâinilor şi picioarelor puteţi face băi locale cu aceeaşi formulă.

Alte remedii:
Unguent din frunze de nuc - maceraţi 15 g frunze mărunţite în 100 g ulei de floarea-soarelui, la temperatura camerei. După 7 zile, vasul în care se află acest amestec se pune pe baie de apă în fierbere şi se lasă timp de trei ore. Se strecoară lichidul prin tifon, se adaugă 15 g ceară de albine şi se pune din nou pe baia de abur pentru 30 de minute. Se ia de pe foc şi se amestecă până la răcire. Aceast unguent se aplică pe zonele în care transpiraţia este abundentă, o dată pe zi, de preferat seara.

6.2 Impotenţa şi frigiditatea
Absenţa libidoului sau diminuarea lui pot apărea atât la femei, cât şi la bărbaţi din cauze psihologice (cel mai adesea), dar şi datorită unor disfuncţii glandulare. La bărbaţi impotenţa ia forme mai grave - erecţie incompletă sau întreruptă, ejaculare precoce - şi devine o obsesie psihică pentru bărbatul incapabil să săvârşească actul sexual. Blocajul psihic, timiditatea exacerbată, abuzul de alcool, abstinenţa prelungită, neurastenia sunt alte cauze care conduc la impotenţă. Se folosesc plante afrodisiace, dar şi masaje, aromoterapie, formule care induc o stare de excitabilitate temporară.

Fitoterapie
Formula de ceai: frunze de lungoare, tuberculi de bujorei, inflorescenţa morcovului de câmp, seminţe de schinduf, rădăcină de ţelină, frunze şi rădăcină de loarea vântului, busuioc de câmp. Din fiecare plantă se pune câte o linguriţă la doi litri de apă clocotită. Ceaiul se fierbe un minut. Se beau 2 ceşcuţe pe zi, timp de o lună. La nevoie cura se poate repeta.Coriandrul conţine un ulei volatil afrodisiac care se poate obţine prin zdrobirea seminţelor. Se face un ceai din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se consumă îndulcit cu zahăr sau miere.
Plante afrodisiace clasice:
Piperul negru - a fost folosit de asiatici încă din vechime: se prepară un decoct din 2 linguriţe de boabe de piper şi un litru de vin. Se fierbe 15 minute, apoi se filtrează vinul.
Sirop din piper - o linguriţă de piper pisat se fierbe în 250 ml de apă timp de 15 minute. Se mai lasă 10 minute în ibric şi se beau trei-patru linguri, la nevoie.Ţelină cu piper negru - 20 g de seminţe de ţelină şi 10 g de piper negru se fierb 15 minute în 250 ml de apă. Se lasă 10 minute în repaus, se strecoară şi se beau 2-3 linguri pe zi.
Morcovul - are şi el puteri afrodisiace când este consumat crud. Orientalii au descoperit ca uleiul volatil din rădăcina morco­vului este un puternic afrodisiac.
Ardeiul iute roşu - consumat ca atare, pune în mişcare circulaţia sanguină.
Sparanghelul crud - cu puţin ulei de floarea-soarelui, sare şi piper pisat, acrit cu suc de lămâie sau oţet, o reţetă cunoscută în Extremul Orient, Grecia Antică şi în Imperiul Roman.

Plante afrodisiace exotice:
Ginseng - pe lângă calităţile de tonic general, Ginsengul are o puternică acţiune stimulantă a glandelor sexuale.
Extractul de Coca - se consumă în America de Sud pentru eliminarea inhibiţiei şi îmbunătăţirea performanţelor sexuale.
Boabele de cacao - erau folosite de azteci într-o băutură tonică, asemănătoare cu ciocolata caldă. Feniletilenamina, substanţă care se află în compoziţia boabelor de cacao, măreşte libidoul şi potenţa.
Avocado - conţine o substanţă numită bromocriptină, ce are efecte stimulante pentru activitatea sexuală.

Alte remedii:
Laptele de tigru - este un vechi remediu chinezesc obţinut din 1 litru de lapte, 1 lingură de drojdie de bere, 100 ml de alcool şi miere de albine, după gust. În această compoziţie se macerează timp de 6 zile 200 g de smochine, o ceapă şi o ţelină, ambele rase. Se strecoară şi se bea câte o ceaşcă pe zi.
Vin cu mirodenii - o sticlă de vin alb, 30 g de rubarbă, 30 g de ginseng, o linguriţă de scorţişoară, o linguriţă de vanilie. Se fierb împreună 5 minute, iar băutura obţinută se consumă caldă sau cu gheaţă.
Ciocolata zeilor - 2 linguri de cacao, 2 linguri de miere, o linguriţă de vanilie şi 250 ml de apă. Se fierb împreună 2-3 minute, apoi amestecul se răceşte şi se toarnă peste 20 ml de coniac. Se adaugă câteva cuburi de gheaţă.
Vinul de iris - praful de stânjenel este considerat a fi un bun afrodisiac pentru ambele sexe. Iată o reţetă pentru vinul de iris: la un litru de vin alb sec se pun 1 g de scorţişoară, 8 g de rădăcină de iris, 8 g de ghimbir uscat şi 125 g de zahăr. Lăsaţi-l 24 de ore şi apoi filtraţi-l. Adăugaţi 50 ml de lapte şi 6 migdale proaspete, pisate. Amestecaţi bine şi lăsaţi-l să se învechească o lună. Se consumă câte un pahar pe zi.

Afrodisiace locale
Există multe afrodisiace puternice care se aplică direct pe organele sexuale. Ele sunt eficiente în principal datorită proprietăţilor lor de încălzire sau de răcire.
Uleiul natural din lemn de santal amestecat cu puţin praf de ghimbir şi scorţişoară este una dintre reţete.
Uleiul de cuişoare care este diluat într-un ulei de bază sau combinaţia de camfor şi ulei de floarea soarelui pot avea rezultate revitalizante.

Aromoterapie
Puteţi folosi beţişoare parfumate cu ulei de santal, patchouli, scorţişoară sau lemnul şarpelui, arse în fiecare extremitate a camerei.
Uleiuri aromatice - esenţă de ienupăr, santal, cuişoare, levănţică sau pin. Puneţi 5 g de ulei în 100 ml alcool şi pulverizaţi pe lenjeria de pat.

Masaj
Prima etapă o constituie gomajul cu un preparat după o reţetă orientală. Amestecaţi 3 linguri de orez brun nedecorticat, 2 linguri de mac, 2 linguri de germeni de grâu, o jumătate de pulpă de avocado şi 4-5 linguri de germeni de porumb. Mai adăugaţi 3 picături de esenţă de santal sau două picături de ulei de iasomie. Amestecaţi bine ingredientele într-un vas de sticlă sau de ceramică până când capătă consistenţa unei paste care poate fi întinsă pe piele. Începeţi masajul cu spatele, apoi pe braţe, piept, gât şi picioare. După ce masaţi fiecare din aceste zone, colectaţi pasta şi înfăşuraţi corpul într-un cearceaf sau un prosop. Faceţi un duş călduţ şi puteţi trece la a doua parte a masajului.A doua etapă constă în masarea întregului corpul cu uleiuri sau esenţe de masaj. Se fac mişcări circulare, cu podul palmei, moderate ca intensitate.

Formula 1 - ulei sau esenţă de trandafir, santal, iasomie, ulei de migdale sau floarea soarelui.
Formula2 - ulei sau esenţă de piper negru, portocală, busuioc, ulei din germeni de porumb.

Apiterapie
Ceai de hrean cu miere - frunzele şi florile de hrean proaspete (50 g) se spală şi se lasă să se usuce, cele uscate (25 g) se folosesc ca atare. Se pun la fiert într-un vas cu 200 ml de apă, acoperit cu capac, timp de 5 minute. Se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se adaugă câte 50 g de miere la 100 ml de lichid şi se amestecă până la omogenizarea completă. Se administrează câte trei linguri pe zi, după mesele principale. Puteţi ţine cura timp de două săptămâni pe lună, trei luni la rând.

6.3 Hiperexcitabilitatea sexuală
Anafrodisiacele se folosesc în cazul hiperexcitabilităţii sexuale, la persoanele cu un apetit sexual ieşit din comun, pentru calmarea şi liniştirea sistemului nervos central şi periferic.

Fitoterapie
Conurile de hamei - au un miros puternic, plăcut aromat, iar gustul amar-astringent. Datorită uleiurilor pe care le conţine, hameiul este un sedativ al sistemului nervos şi este un calmant al excitaţiilor sexuale. Se prepară o infuzie, din două linguriţe la cană şi se beau două căni pe zi.
Talpa gâştei - are proprietăţi anafrodisiace şi de inhibare a sistemului nervos central, asemănătoare valerianei. Se recomandă în toate stările în care organele sunt antrenate într-o excitaţie nervoasă. Se poate folosi sub formă de ceai (15 g de plantă mărunţită la 200 ml de apă), din care se iau 3-5 linguri pe zi, sau sub formă de tinctură. Tinctura de talpa gâştei se prepară din 20 g de plantă macerată în 100 ml de alcool, timp de 7-8 zile. Se iau 20-30 de picături diluate într-un pahar cu apă, de 2-3 ori pe zi.

Aromoterapie
Puneţi aproape de pernă un săculeţ cu conuri de hamei. Conurile de hamei conţin, într-o proporţie apreciabilă (de 0,5 la sută din masa de substanţe active), uleiuri volatile, dintre care acizii lupulinici sunt adevărate sedative şi anafrodisiace. Conurile trebuie să fie schimbate la 10 zile.
Atenţie!Nu apelaţi la valeriană, este destul de greu de dozat ca să fie doar calmantă şi în doze reduse are chiar efect excitant asupra sistemului nervos. Cu succes puteţi folosi talpa gâştii, care conţine cantităţi mici de alcaloizi, cu efecte de inhibare a sistemului nervos central, chiar anafrodisiac.

6.4 Menopauza
Reprezintă încetarea funcţiei ovariene şi se instalează, în mod natural, în jurul vârstei de 50 de ani. Apariţia menopauzei determină o serie de modificari majore ale sistemului cardio­vascular şi osos, cu consecinţe importante asupra sănătăţii femeii. Menopauza poate fi şi provocată de intervenţiile chirurgicale care au scop extirparea ovarelor, organele răspunzatoare în cea mai mare parte de producerea hormonilor sexuali ai sexului feminin. Scăderea estrogenilor şi progesteronului din sânge aduce modificări în întreg organismul, modificări care crează o stare de invaliditate pentru multe femei.
Primele manifestări sunt transpiraţiile şi bufeurile datorate simptomatologiei vasomotorii, accelerarea osteoporozei, creşterea riscului apariţiei bolilor coronariene, mai ales a infarctului miocardic, depresiile şi labilitatea psihoemoţională, scăderea libi­doului, atrofierea vaginului şi a uretrei.
În afara acestor simptome neplăcute, menopauza se manifestă şi prin efecte negative care apar la mulţi ani după oprirea ciclului menstrual. Cele mai importante sunt: afecţiunile cardiovasculare şi osteoporoza (cauza multiplelor fracturi care apar la femeile în vârstă).

Dieta
Respectaţi o dietă echilibrată, cât mai bogată în elemente nutritive. Greutatea corporală trebuie să se menţină în limite normale. Consumaţi alimente bogate în calciu (produse lactate, salată verde, spanac, urzici, ştevie, broccoli, ardei gras) şi în fitoestrogeni (produse pe bază de soia, cereale, năut, fasole, mazăre, linte).
Luaţi, primăvara şi toamna, suplimente de vitamine (A, C, E, complex B) şi minerale (calciu, magneziu, seleniu, zinc).
Evitaţi cafeaua, zahărul, mâncărurile grase sau prea condimentate, băuturile carbogazoase, sarea. Faceţi cât mai multă gimnastică - exerciţiile fizice sunt esenţiale în menţinerea unui bun tonus fizic şi psihic. Gimnastica aerobică, fitness-ul, dar şi plimbările lungi, mersul pe bicicletă, dansul, alergările în parc sunt indicate pentru femeile care se apropie de vârsta menopauzei, dar şi pentru cele care au ajuns deja în această etapă a vieţii lor.

Fitoterapie
Infuzia din flori, frunze şi fructe de păducel are efect sedativ şi calitatea de a exercita o acţiune calmantă asupra sistemului nervos. În plus, poate scădea puţin şi tensiunea arterială. Ceaiul se prepară din o linguriţă de plantă opărită cu o cană de apă. După 15 minute se strecoară, se îndulceşte şi se bea în cursul unei zile.
Pentru un efect mai puternic, puteţi asocia păducelul cu talpa-gâştei şi cu valeriană.

Bolile de nutritie

5. Bolile de nutriţie
5.1 - Obezitatea
5.2 - Denutriţia (slăbirea)
5.3 - Carenţele de vitamine

5.1.Obezitatea

Este o tulburare de nutriţie caracterizată printr-o sporire anormală a greutăţii corporale. Se consideră obe­zitate depăşirea cu 15 la sută sau mai mult a greutăţii ideale, repre­zentată prin exprimarea în kilograme a numărului de centimetri ce depăşesc 1 metru în înălţime (la persoane nu prea înalte). Obezitatea este cauzată fie de un exces de alimente care se depun sub formă de grăsime, fie de unele boli, în special ale glandelor endocrine (hipofiza, tiroida, suprarenale, sexuale). Indiferent de origine, obezitatea constituie o stare anormală a corpului care dăunează inimii, arterelor, ficatului, provoacă diabet, gută, tulburări statice (picior plat, varice). Media de viaţă a obezilor este cu 10 ani mai mică decât a oamenilor normali. Tratamentul se bazează în primul rând pe un regim alimentar din care se exclud până la eliminare făinoasele, dulciurile şi sarea şi se scad grăsimile.

Modalităţi de accelerare a metabolismului
Metabolismul este procesul prin care mâncarea se converteşte în energie (mişcare şi căldura). Procesul are loc în masa musculară şi organe, iar rezultatul este ceea ce numim "a arde calorii.

1. Mâncaţi întotdeauna micul dejun. Dacă săriţi peste masa de dimineaţă, corpul primeşte mesajul că va fi supus înfometării. Ca orice mecanism care se protejează, rata metabolică va scădea.
2. Mâncaţi ziua, cât mai devreme. Cina ar trebui luată cât mai devreme posibil, de preferat cu două ore înainte de culcare.
3. Niciodată nu consumaţi mai puţin de 1000 de calorii pe zi, deoarece, altfel, metabolismul se va lenevi.
4. Luaţi două gustări uşoare, compuse din carbohidraţi (fructe proaspete sau uscate, legume sau cereale integrale). Acestea vă vor ajuta să amăgiţi senzaţia de foame.
5. Mâncaţi mai mulţi carbohidraţi(alimente din plante) şi mai puţine grăsimi animale. Carbohidraţii impulsionează metabolismul şi au mai puţine calorii.
6. Practicaţi zilnic cel puţin un tip de exerciţii aerobice (mersul pe jos, jogging, înot, mers pe bicicletă, dans aerobic), de preferat dimineaţa.
7. Faceţi o plimbare de 15 minute în fiecare seară, indiferent dacă plouă sau e foarte cald afară.
8. Evitaţi orice tip de alcool. Acesta scade metabolismul şi stimulează apetitul.
9. Beţi cel puţin 2 litri de apă zilnic. Metabolismul are nevoie de multă apă pentru a funcţiona corect.
10. Evitaţi pilulele, prafurile şi medicamentele de slăbit. Nu există soluţii rapide care să nu lase urmări, ci doar tenacitate şi răbdare pentru a ajunge la reuşita unui tratament de lungă durată.

Tehnici orientale de alimentaţie
Bucătăria japoneză este una dintre cele mai sănătoase din lume, bazându-se pe principii nutritive tradiţionale.
Iată câteva principii care pot fi aplicate în alimentaţia persoanelor care suferă de obezitate, recomandate de specialiştii în nutriţie din Japonia:
Conţinut mare de orez - orezul poate reprezenta felul principal de mâncare.Conţinut mic de grăsimi - se elimină, în special, grăsimile saturate.
Consumaţi de două ori mai mult peşte decât carne (dieta vestică, prin contrast, conţine de 47 de ori mai multă carne decât peşte).
Legumele joacă un rol foarte important - cele mai populare sunt bambusul, vinetele, ciuperci diferite, cartofi dulci şi varză.
Folosiţi mulţi aditivi naturali: ierburi, condimente precum ghimbirul, lămâia, seminţele de susan, muştarul etc.Includeţi în felurile de mâncare soia sau sos de soia.Ca băutură răcoritoare folosiţi ceaiul verde, foarte bogat în antioxidanţi.

Tehnica Qigong
Sunt recomandate exerciţiile Qigong de stimulare respiratorie care au efect de reglare a senzaţiei de foame prin acţiune asupra hipotalamusului. Pe de altă parte, exerciţiile de Qigong induc o stare de relaxare care alungă stările emoţionale negative.

Remedii simple:
Alimente cu efect de ardere sau eliminare a grăsimilor din organism:
- Mâncaţi câte un castravete proaspăt de 2 ori pe zi; acesta elimină toxinele din sânge.
- Spălaţi şi tăiaţi mărunt 125 g frunze de lotus, puneţi-le într-un vas cu 375 ml apă. Fierbeţi pe foc mic, timp de 15-20 minute. Se bea decoctul o dată pe zi. Puteţi înlocui frunzele de lotus cu 15 g mătase de porumb uscată.
- Coaceţi într-o tigaie adâncă 400 g boabe de soia, pe foc mediu, timp de 5 minute (pâna devin mai închise la culoare). Lăsaţi-le să se răcească, puneţi boabele într-o sticlă de 1 litru şi, apoi, completaţi cu 500 ml oţet; se lasă la frigider timp de 5 zile, după care se consuma câte o linguriţă de boabe dimi­neaţa şi seara.

Fitoterapie
Infuzie din frunze de păpădie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Frunzele tinere se pot consuma sub formă de salată, primăvara. Osul iepurelui este considerat un diuretic complet inofensiv pentru întregul organism. În plus, conţine o serie de sub­stanţe de natură glucozidică şi săruri minerale, având astfel proprietatea de a stimula secreţiile glandelor, având acţiune diuretică şi depurativă. Ceaiul se prepară din 4 linguri de rădăcină mărunţită la un litru de apă şi se fierbe timp de 30 de minute. Lichidul se strecoară, se îndulceşte şi se bea pe parcursul unei zile.

Diete
Dieta cu crudităţi
Dieta presupune să nu consumăm decât alimente nepreparate termic, pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Puteţi mânca din belşug legume crude sub forma de salate, sucuri, fructe crude, fulgi de cereale (gâu, orz, ovăz), miere şi polen de albine. Un loc special îl vor ocupa în cadrul acestei diete oleaginoasele: seminţe de floarea-soarelui, dovleac şi susan neprăjite, miezul de nucă, arahidele şi alunele neprăjite. Acestea le puteţi consuma în voie şi, astfel, veţi scăpa de senzaţia chinuitoare de foame. În plus, ele sunt foarte bogate în vitaminele E şi F, cele care favorizează normalizarea proceselor trofice la nivelul pielii.

Dieta 50%
Specialiştii o consideră nu numai un mijloc de slăbire eficient, ci şi un tratament pentru afecţiuni dermatologice din cele mai diverse - de la acneea vulgară la psoriazis şi dermatite atipice. Ea reprezintă, de fapt, un mijloc natural de purificare a organismului de toxinele care se găsesc în produsele din carne. Condiţia esenţială pentru succesul ei deplin este ca 50 la sută din hrană să fie constituită din legume şi fructe. Produsele lactate - iaurturi, brânză degresată, lapte şi ouăle sunt permise în cantităţi moderate.
Fiecare masă va începe cu sucuri din legume cum ar fi ţelină, pătrunjel, ridichi, combinate cu suc de mere sau morcov. Apoi, vor fi nelipsite de la fiecare masă salatele de crudităţi cu legume bogate în fibre: morcov, varză, pătrunjel, salată verde, spanac, sfeclă rosie. Puteţi consuma pâine graham. Este de preferat ca uleiul rafinat să fie înlocuit cu cel presat la rece.

Dieta de 5 zile
Este un regim alimentar care îmbină armonios principiile nutritive şi, datorită ei, veţi reuşi să scăpaţi de 4 kilograme în termenul record de 5 zile. Atenţie, însă, dacă sunteţi angrenat în activităţi solicitante, ar fi bine să amânaţi începerea acestei diete pentru perioada de concediu sau pentru o perioadă mai puţin stresantă.
Ar fi indicat ca în timpul în care veţi urma aceasta dietă să nu vă angajaţi în efectuarea de eforturi prea solicitante, deoarece, ţinând cont că organismul se va afla într-o perioadă catabolică, riscaţi să-l surmenaţi şi, în plus, veţi obosi mult mai repede. Dieta constă în următoarele:
- Luni: mere;
- Marţi: carne slabă (de preferinţă pui, vită sau peşte), fiartă sau friptă (în nici un caz prăjită);
- Miercuri: lapte degresat;
- Joi: cartofi fierti;
-Vineri: fasole verde.
În fiecare zi se bea multă apă, de preferat plată.

Cura de şapte zile
Această dietă de 7 zile constă în 6 mese pe zi, din 3 în 3 ore, între orele 7-22. Mesele înseamnă câte un singur aliment, iar ordinea lor se păstreaza pe toată durata curei:
- cafea amară
- un ou fiert tare
- 100 g carne fiartă de vită, pui sau curcan
- un măr
- 100 g brânza de vaci
- un ceai neîndulcit sau un suc de roşii

Alte cure de slăbire:

Cura cu oţet de mere
Se pun câte două linguriţe de oţet de mere într-un pahar cu apă. Se bea câte un pahar de trei ori pe zi, în timpul meselor

Cura de roşii
Se bea câte o cană cu suc de roşii, în fiecare zi, dimineaţa, pe stomacul gol.

Cura cu ţelină
Se bea câte un pahar mic de suc de ţelină dimineaţa, pe stomacul gol.

Cura cu struguri
Se consumă câte două kilograme de struguri pe zi, două zile pe săptămână, fără a mai mânca nimic altceva.

5.2. Denutriţia/Slăbirea
Se caracterizează prin scăderea greutăţii corporale cu mai mult de 15 la sută faţă de greutatea normală. Slăbirea este considerată uşoară dacă nu depăşeşte 20 la sută din greutatea normală, mijlocie când ajunge la 20-30 la sută şi severă când slăbirea a depăşit 30 la sută. Slăbirea poate fi urmare a unui deficit alimentar îndelungat prin subnutriţie sau se poate instala în urma sau datorită unei boli grave (tuberculoză, diabet, cancer). Există şi persoane slabe prin constituţie care, deşi se hrănesc normal, au un organism incapabil să sintetizeze grăsimile. Tratamentul urmăreşte stimularea poftei de mâncare şi întârzierea senzaţiei de săturare.

Cura de supraalimentaţie3500 de calorii pe zi: 120 g carne, ficat, lapte, brânză, ouă; glucide sub formă de zaharuri, dulciuri, făinoase, pâine, fructe dulci (o jumătate de kilogram pe zi); lipide, sub formă de unt, smântână, frişcă, untdelemn.

Lapte cu drojdie de bere
Drojdia de bere conţine 46 la sută proteine, 17 vitamine, 16 amine şi 14 săruri minerale esenţiale. Este un excelent stimulativ al poftei de mâncare. Se fărâmiţează o linguriţă de drojdie proaspătă, se amestecă cu o lingură de miere si deasupra se toarnă o cană cu lapte călduţ. Se consumă imediat.
Drojdia poate fi adăugată în sucuri de fructe şi legume.

Apiterapie
Mierea de albine - folosită în loc de zahăr, în ceaiuri, sau consumată ca atare.
Polenul - câte 20 de g pe zi, dizolvat în ceai sau lapte călduţ, înaintea micului dejun.
Pastă din muguri de nuc cu miere - 100 g de muguri de nuc se spală şi se pun la fiert cu 200 ml de apă într-un vas acoperit, la foc mic, până apa scade la jumătate. Se zdrobesc bine, se lasă să se răcorească şi se adaugă 150 g de miere. Compoziţia se amestecă până la omogenizare, se pune într-un vas de sticlă colorată şi se ţine la rece.
Se administrează câte 3 linguri pe zi, înaintea meselor principale. Pentru copii doza se înjumătăţeşte. Preparatul stimulează pofta de mâncare, accelerează metabolismul, ajută la îngrăşare şi creşte rezistenţa organismului la infecţii.

5.3. Carenţele de vitamine
Stare de boală provocată de lipsa uneia sau mai multor vitamine din alimentaţie. Noţiunea este legată de un deficit de aport sau de un defect de absorbţie (în cazul bolilor grave - cancer, paraziţi intestinali, diaree). De asemenea, poate apărea datorită creşterii nevoilor organismului, în perioada de sarcină sau de alăptare la femei.

Vitamina A provine din plante şi fructe (spanac, urzici, mor­covi, roşii, dovleac, caise, cireşe). Alimentele din regnul vegetal sunt cu atât mai bogate în vitamina A cu cât sunt mai viu colorate. În regnul animal, vitamina A se întâlneşte în unt, smântână, frişcă, lapte, gălbenuş de ou, ficat de peşte. Funcţia cea mai importantă a vitaminei A o constituie protecţia pielii şi a mucoaselor, asigură buna funcţionare a sistemelor osos şi nervos. Carenţa de vitamina A se manifestă prin tulburări de vedere, infecţii ale mucoaselor, infecţii digestive.
Vitamina D se găseşte mai ales în produsele de origine animală - lapte, unt, gălbenuş de ou, icre, untură de peşte. Rolul vitaminei D este de a fixa calciul şi fosforul în oase şi dinţi. Lipsa ei duce la rahitism şi osteoporoze.
Vitamina E se găseşte în embrionul cerealelor necojite, în zarzavaturile proaspete, grăsimi şi uleiuri generale, în ouă, lapte şi carne. Lipsa vitaminei E duce la sterilitate, avorturi spontane, slăbirea musculaturii şi hemoragii.
Vitamina K se găseşte în alimentele de origine vegetală (spanac, varză, conopidă, ovăz, porumb, roşii, morcov, sfeclă) şi animală (ficat, splină, muşchi). Deficitul de vitamina K duce la hemoragii grave. În ciroze, hepatite şi ictere se observă un deficit major de vitamina K.
Vitamina B1 se găseşte în tărâţele de cereale, drojdie de bere şi carne. Lipsa ei duce la tulburări grave ale metabolismului, ale sistemului nervos şi aparatului digestiv.
Vitamina B2 (riboflavina) se găseşte în ficat, drojdie de bere, ouă, carne şi pâine neagră. Carenţe de riboflavină se întâlneşte în anumite boli gastrointestinale şi în afecţiuni ale ficatului sau pancreasului.
Vitamina B6 se găseşte în lapte, ulei, cereale, sfeclă, varză, spanac, struguri, mere. Este necesară pentru buna funcţionare a sistemului nervos şi a măduvei spinării.
Vitamina B12 se obţine prin extracţie din ficat de bou şi are un rol esenţial în producerea globulelor roşii la nivelul măduvei. Carenţa de vitamina B12 poate conduce la anemii complicate şi boli psihice.
Vitamina C este prezentă în legume (ardei, cartofi, pătrunjel) şi fructe (lămâi, portocale, măceş). Vitamina C previne şi vindecă scorbutul, măreşte rezistenţa vaselor sanguine şi creşte capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiilor.
Vitamina P se găseşte în struguri, lămâi, măceş, varză şi spanac.
Vitamina PP se găseşte în majoritatea legumelor şi fructelor.

Fitoterapie
Fructele de măceşe au un conţinut bogat în vitamina C şi cantităţi suficiente din vitaminele A şi P. De asemenea, mai conţin zaharuri, acid citric şi malic şi pectine. Are o capacitate foarte bună de a întări organismele slăbite în perioada convalescenţei sau primăvara, când corpul are nevoie de un aport crescut de vitamine.Se prepară un ceai din două linguri de fructe zdrobite, care se fierb 10 minute în jumătate de litru de apă. După ce se răcoreşte, ceaiul se strecoară şi se îndulceşte după gust. Se bea călduţ sau rece, în cursul unei zile.Decoct de măceşePeste 100 g de măceşe proaspete, spălate şi zdrobite se toarnă un litru de apă rece. Se lasă la macerat 12 ore, se strecoară, se adaugă 100 g de zahăr şi se completează cu apă până la un litru. Se păstrează la rece. Este indicat ca pentru preparatele din măceşe să se folosească numai vase smălţuite, deoarece metalele descompun vitamina C.

Sirop de măceşe
Peste 250 g de măceşe uscate se pune un litru de apă clocotită şi se lasă la macerat de seara până dimineaţa. După ce se filtrează se fierbe cu jumătate de kilogram de zahăr până ajunge la consistenţa unui sirop gros. Se ia câte o lingură înainte de mesele principale sau se combină cu apă, sifon sau apă minerală, ca orice băutură răcoritoare.

Ceai tonic aperitiv
Formula: rădăcină de ghinţură, rizomi de obligeană, schinel, ţintaură, pelin, măceşe, coriandru. Se utilizează în anemii, convalescenţă, lipsa poftei de mâncare. Substantele amare excită glandele stomacului, mărind secreţia gastrică şi, astfel, stimulând pofta de mâncare. Fructele de măceş şi coriandru şi obligeana îi dau o aromă plăcută şi oferă un supliment de vitamine naturale. Ceaiul se bea cu o jumătate de oră înaintea mesei, puţin îndulcit cu miere.ApiterapieUnt cu miereSe amestecă 100 g de unt proaspăt cu 100 g de miere, până la omogenizarea totală. Se administrează copiilor, câte 3-4 linguriţe pe zi. Preparatul ajută la fixarea calciului, este indicat în bolile spasmofilice, tetanice, produse prin lipsă de calciu, în cazul pierderii greutăţii normale, a surmenajului, rahitismului şi în convalescenţă.

Băutură răcoritoare din morcovi şi lămâie
Se amestecă 150 ml suc proaspăt de morcovi cu 2 linguri de miere şi o linguriţă suc de lămâie. Se administrează imediat. Are un conţinut bogat în vitamine şi substanţe energetice şi o acţiune răcoritoare, tonică şi revigorantă care se instalează rapid şi durează 3-4 ore. Băutura este bogată în vitaminele A, C şi cele din complexul B.

Alte remedii:
Urzica - se foloseşte atât ca aliment în cura de primăvară pentru regenerarea organismului, dar şi sub formă de infuzie, în acelaşi scop. Infuzia se prepară dintr-o lingură de frunze la o ceaşcă cu apă. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Conţinutul său bogat în vitaminele A, C şi K, precum şi clorofila sunt elementele care o recomandă pentru rezolvarea avitaminozelor severe.

Bolile digestive parazitare

4. Bolile digestive parazitare
Infecţiile intestinale produse de paraziţi şi viermi sunt una dintre cauzele principale ale problemelor de sănătate, în general la copii. Există peste o sută de tipuri diferite de paraziţi şi viermi care pot trăi în corpul uman. Unii sunt microscopici, în timp ce alţii sunt atât de mari încât pot fi văzuţi cu uşurinţă cu ochiul liber. Aceste organisme pot fi întâlnite oriunde în mediu, iar gradul de transmisibilitate de la animal la om sau de de la omul bolnav la cel sănătos este mare.

Complicaţii:
Alergia - multe alergii sunt cauzate de infecţiile cu viermi. Ţesutul corpului devine inflamat şi reacţionează la alimente atunci când numărul celulelor albe creşte din cauza lor. Pot apărea erupţii cu pustule, creşterea sensibiltăţii şi alergii la mâncare.

Anemia - viermii "fură" substanţele nutritive din organism provocând astfel anemia. Când sunt foarte numeroşi pot crea o pierdere de sânge care declanşează anemia.

Constipaţia - unii viermi pot obstrucţiona anumite organe cum este colonul (cauzând constipaţia) sau ficatul.

Diareea - în cele mai multe cazuri diareea este calea naturală de eliminare a toxinelor din organism.

Oboseala - simptomele prezenţei paraziţilor includ oboseala, simptome de gripă, apatie, depresie şi lipsa puterii de concentrare.

Gaze stomacale si balonare - unii paraziţi pot cauza gaze stomacale şi balonare.

Disfuncţii ale sistemului imunitar - paraziţii destabilizează sistemul imunitar diminuând imunoglobulina A.
Nervozitatea - eliminarea resturilor toxice ale paraziţilor irită sistemul nervos, rezultând anxietatea şi starea de nelinişte.

Fitoterapie
Ceaiul de tarhon - este bogat în tanin şi terpenă, arome care prezintă reale calităţi terapeutice în cazul afecţiunilor stomacului şi ficatului. Tarhonul este una dintre cele mai eficiente plante împotriva paraziţilor. Luaţi o cană de apă fierbinte pe care o turnaţi peste câteva frunze de tarhon şi lăsaţi-le să infuzeze 10 minute, apoi strecuraţi. Se consumă două căni de ceai dimineaţa şi două seara.
Infuzie de frunze de pelin - din o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte, amestecată cu o infuzie concentrată de muşeţel. Se pot consuma două căni pe zi, între mese.
Hreanul macerat - are efect antimicrobian puternic, dar este mai greu suportat de copii. Se rade o bucată de hrean (trebuie să rezulte 4 - 5 linguri de hrean ras) şi se lasă la macerat timp de şase ore, în o cană de apă rece. Se strecoară şi se bea lichidul rezultat.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este eficient în parazitozele intestinale şi se foloseşte prin administrare internă, câte 2 - 4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni. Administrarea internă este contraindicată la copii.Se mai pot face inhalaţii (10 picături în 100 ml de apă fierbinte), băi (10 picături în cada de baie), lămpi odorante (3-5 picături în 30 ml de apă), masaje locale în cazul durerilor abdominale.

Alte remedii:
Ceapă cu vin - se macerează timp de 6 zile o ceapă mare tăiată felii într-un litru de vin alb. Se strecoară şi se beau 100 ml în fiecare dimineaţă, timp de o săptămână. Cura se reia după 2-3 luni.
Ceapă cu lapte - se fierb 2 cepe mari tăiate mărunt în 300ml lapte până scade lichidul la jumătate. Se strecoară, se răceşte şi se adaugă o linguriţă de miere. Se bea o jumătate de pahar pe zi, timp de o săptămână.
Seminţe de dovleac - dimineaţa, pe stomacul gol, se înghit 50 de seminţe de dovleac, crude (neprăjite), pisate, amestecate într-un pahar de lapte. Se face o pastă din 15-30g seminţe de dovleac curăţate de coajă, crude, pisate, amestecate cu 30 g zahăr şi puţin suc de lămâie (o linguriţă). Se consumă dimineaţa, pe stomacul gol.
Decoct de usturoi cu miere - 50 g de usturoi curăţat şi pisat se fierbe în 100 ml de apă până scade la jumătate. Se strecoară, se lasă să se răcească, apoi se îndulceşte cu miere. Se iau câte două-trei linguriţe, înainte de masa de dimineaţă.

Bolile aparatului digestiv

3. Bolile aparatului digestiv
3.1 - Stomatita
3.2 - Candidoza bucală
3.3 - Faringita
3.4 - Gastrita
3.5 - Constipaţia, diareea
3.6 - Colecistita
3.7 - Dischinezia biliară
3.8 - Colici abdominale

3.1. Stomatita
Este o inflamaţie a mucoasei bucale. Papilele gingivale se umflă şi deseori sângerează. Limba se acoperă cu un strat de culoare deschisă care apoi devine cafeniu. Alteori apar pe mucoasă pete albicioase. Evoluţia bolii este de lungă durată, iar primul pas este eliminarea factorilor iritanţi - tutun, alcool, alimente picante.

Fitoterapie
Infuzia de ceai de muşeţel - are efect dezinfectant la nivelul mucoasei şi, de obicei, înlătură senzaţia neplăcută a stomatitei. Se prepară o infuzie concentrată, din 4 linguriţe la o cană de apă şi se face gargară de 3-4 ori pe zi. Tot pentru gargară se foloseşte decoctul de coada racului şi de cerenţel.

Apiterapie
Pentru stomatitele ulceroase se face tamponaj local cu soluţie alcoolică de 5 la sută propolis, înainte cu o oră de mese.

3.2. Candidoza bucală
Este infecţia cu o ciupercă numită candida. Se localizează în zona mucoaselor. În gură se formează plăci albe de diferite dimensiuni, constituite din filamentele ciupercii, acoperind o zonă roşie, presărată cu eroziuni şi plesnituri. În colţurile gurii se poate forma o plesnitură adâncă, dureroasă (numită zăbăluţă). Leziunile sunt rezistente la tratament şi recidivează frecvent. Tratamentul se face prin badijonări cu soluţii antiseptice.

Fitoterapie
Ca şi în cazul stomatitei, gargara cu muşeţel are efect calmant şi cicatrizant.Mai eficientă este cura de afine proaspete. Se consumă câte o jumătate de cană de afine, timp de o săptămână, apoi se face pauză două săptămâni şi se poate repeta. În timul iernii se poate face o infuzie din trei linguri de afine uscate peste care se toarnă 200 g de apă fierbinte. Lichidul se bea după mesele principale, cu sorbituri mici, timp de o săptămână.Candidoza bucală se tratează cu gargară din soluţie de bicarbonat de sodiu, 1 lingură de praf la 1 l de apă.

Remedii rapide:
Dieta de 3 zile - se ţine o cură cu sucuri de fructe şi zarzavat, boabe de ienupăr şi ceai din plante: 10 g salvie, 10 g drăgaică, 10 g coada şoricelului, 10 g gălbenele, 10 g coada calului, 10 g sunătoare, 30 g tătăneasă, 20 g trifoi roşu. Se face o infuzie din care se beau 2 căni pe zi. În acelaşi timp se face gargară cu tinctură de gălbenele, propolis, pătlagină, aloe, 10 g de tinctură la 100 ml de apă călduţă.

3.3. Faringita
Este inflamaţia mucoasei faringiene, inclusiv a amigdalelor. Boala se mai numeşte şi angină şi este o infecţie cu streptococi sau stafilococi. Debutează cu durere la înghiţit, senzaţii de înţepături şi căldură în faringe, uscăciunea gurii. De multe ori bolnavul prezintă o tuse seacă, obositoare.

Fitoterapie
Infuzia de muşeţel - din două linguriţe de plantă la o cană cu apă, îndulcită cu miere de tei sau flori de câmp este considerată un dezinfectant eficient al mucoasei farnigiene.
Ceaiul de şovârv - 2-3 căni pe zi, preparat dintr-o linguriţă de plantă la cană este, şi el, util. Infuziile de muşeţel şi şovârv pot fi folosite pentru gargară.

Apiterapie
Mierea de albine cristalizată este indicată pentru că se dizolvă mai greu şi îşi prelungeşte, astfel, efectul calmant şi anti­microbian. Se ia câte o linguriţă de miere de trei ori pe zi şi se ţine în gură până se dizolvă complet. Nu se mai mănâncă nimic timp de o oră după aceea.3.4. GastritaSe manifestă prin dureri în regiunea epigastrică, accentuate după mese copioase sau după consumarea excitanţilor (cafea, alcool, substanţe acre, mâncăruri grele). Deseori apar balonări, eructaţii, regurgitări, vărsături, greaţă. Este recomandată o alimentaţie strictă, cu eliminarea mâncărurilor grase, a prăjelilor, crudităţilor şi condimentelor. Un regim dietetic echilibrat, servirea meselor la ore regulate şi în linişte pot asigura succesul tratamentului naturist. Tratamentul dietetic al gastritei constă, în primul rând, într-o alimentaţie uşoară (supe de zarzavat, brânză de vaci, pâine albă veche, mere coapte). Bolnavul trebuie să mănânce încet, iar, în cazul durerilor, după masă, va sta culcat cu o compresă călduţă pe abdomen, timp de 15 minute.

Fitoterapie
Principiile active ale pelinului îl fac eficient în mai multe afecţiuni, printre care şi în gastritele de aciditate scăzută. Se pune o linguriţă de plantă într-o cană de apă fiartă. Lichidul trebuie să se bea între mese, neîndulcit, cu toate că este foarte amar.
Infuzia de gălbenele - din două linguriţe cu flori de gălbenele la o cană cu apă se prepară o infuzie care se bea pe parcursul unei zile, înainte de mese. Infuzia de gălbenele are efect cicatrizant şi calmant, vindecă ulceraţiile produse pe mucoase şi distruge anumiţi microbi.
Ceaiul gastric - reprezintă o combinaţie pe care o puteţi face chiar acasă. Are proprietăţi antiseptice, uşor astringente, cicatrizante şi de calmare a durerilor, iar prin acţiunea valerianei, mentei şi păpădiei se calmează spasmele ce provoacă durerile violente specifice crizelor de gastrită. Există două formule de ceai gastric pe care le puteţi alterna.
Formula 1: flori de coada şoricelului, flori de gălbenele, flori de muşeţel, rădăcină de valeriană, izmă-bună, păpădie.
Formula 2: flori de gălbenele, sunătoare, coada-calului, troscot, ţintaură, anason, coriandru.

Apiterapie
Mierea de albine, în special cea polifloră, de fâneaţă, are acţiune de normalizare a activităţilor secretorie şi motorie a stomacului. Se poate consuma ca atare, cu 30 de minute înainte de mesele principale, câte 50 g. Cura este de lungă durată, 2-3 luni, iar la nevoie se poate relua. Tratamentul se completează cu tinctură de propolis 20 la sută, din care se iau câte 20 g, pe stomacul gol, în 100 ml lapte cald. Cura durează până la ameliorarea şi chiar vindecarea bolii.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este antispastic, antiinflamator, analgezic, mucolitic, antiinfecţios, tonic general, fiind indicat în gastrite, ulcer gastro-duodenal, colite spastice, enterocolite infecţi­oase. Se administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.

Tehnici orientale pentru afecţiunile stomacului
Se menţine palma stângă în dreptul stomacului, la o distanţă de 10-20 centimetri, iar palma dreapta se va ţine în dreptul ficatului, la o distanţă de 30-40 centimetri faţă de corp. Se practică această tehnică de două-trei ori pe zi, timp de 3-4 minute, în nici un caz mai mult de 5 minute.
O altă metodă este direcţionarea palmei în partea inferioară a stomacului, cu centrul palmei îndreptat oblic în sus, spre stomac, distanţa dintre palmă şi corp fiind de aproximativ 10 centimetri. Cealaltă palmă se va ţine un pic mai sus de nivelul stomacului, la o distanţă de aproximativ 30 de centimetri. Timpul de menţinere a palmelor este de 3 minute.

3.5.1 Constipaţia
Este o tulburare funcţională, provocată fie de scăderea elasticităţii musculaturii intestinale, fie de contractura acestei musculaturi. Bolnavul suferă de o evacuare insuficientă şi întârziată a conţinutului intestinal. Respectarea orelor de masă, evitarea se­dentarismului, practicarea exerciţiilor de gimnastică sunt eficiente în tonificarea musculaturii intestinale. Alimentaţia trebuie să fie echilibrată.

Dieta
Reţete naturiste.
a.Se îmbibă 2 linguri de fulgi de ovăz în 2 linguri de apă sau lapte, timp de 12 ore (de dimineaţa până seara). Seara se amestecă cu 2 linguriţe de miere, 2 mere rase, miezul măcinat a 2 nuci, 1 lingură de smântână proaspătă. Se formează o pastă consistentă, care poate fi consumată ca atare sau pe o felie de pâine neagră.
b. Salata de crudităţi - se compune din 1-2 linguri din 4-5 feluri de legume crude, rase sau tăiate în felii subţiri (morcovi, varză, gulii, ridichi, ardei, salată verde, roşii). Se adaugă puţin ulei, oţet, sare, zahăr. Se consumă cu o oră înaintea meselor.
c. Fructe cu acţiune împotriva constipaţiei: caise, cireşe, coacăze, mere, piersici, prune, pere, struguri, portocale.
d. Legume anticonstipante: castravete, ceapă, dovlecei, fasole verde, lobodă, mazăre, roşii, praz, spanac, ştevie.

Fitoterapie
Coaja de cruşin - are cea mai puternică acţiune laxativă. Se foloseşte coaja veche, de cel puţin un an, ca decoct, cu o linguriţă de coajă la o cană cu apă clocotită. Se lasă timp de 20 de minute, apoi se fierbe, timp de o jumătate de oră. Se bea îndulcit cu miere.Seminţele de in - au acţiune mecanică rezolvând constipaţiile rebele. Se face o pastă din două linguriţe de seminţe, puţin zdrobite, şi câteva linguri de apă călduţă. Se consumă după amiaza sau seara, înainte de culcare.Seminţele de muştar - se consumă ca atare sau înmuiate în puţină apă, timp de o săptămână, mărind progresiv cantitatea, de la o jumătate de linguriţă la o lingură. Nu se consumă mai mult de o săptămână.
Ceaiul laxativ - coajă de cruşin, frunze de roiniţă, rădăcină de lemn dulce, volbură. Se bea seara, la culcare, câte un ceai îndulcit cu miere. În cazul constipaţiilor rebele puteţi repeta doza dimineaţa, pe stomacul gol.

Apiterapie
Mierea de albine are acţiune laxativă, de aceea toate ceaiurile se consumă îndulcite cu miere. Se poate consuma miere şi cu apă călduţă, două linguriţe la 150 ml de apă.Polenul este eficient în constipaţiile cronice. Se dizolvă câte 20 g în apă îndulcită cu miere şi se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, tip de o lună. Cura poate fi repetată de patru ori pe an.

Masaj
Se practică masajul abdominal, în poziţie culcat, timp de 15 minute, câte 2 şedinţe pe zi. Se face cu mâna dreaptă, de la dreapta la stânga abdomenului sau circular, în jurul ombilicului.Masajul combinat cu aromoterapie relaxează, stimulează, calmează durerea, reechilibrează metabolismul.Se pot folosi uleiuri volatile amestecate cu o bază uleioasă, întinse pe pielea abdomenului, prin mişcări uşoare.

3.5.2 Diareea
Dereglare intestinală manifestată printr-un număr mare de scaune lichide. Apare în urma unei tulburări care priveşte motilitatea, absorbţia sau secreţia intestinului sau unei inflamaţii a mucoasei intestinale, provocată de diferite micoorganisme sau de toxinele lor. Profilaxia diareelor constă într-un regim alimentar echilibrat care să cuprindă o hrană completă, bine pregătită, servită la ore de masă regulate. Poate avea complicaţii la sugar şi copilul mic, datorită deshidratării rapide care se produce atunci când enterita este însoţită şi de vărsături. De aceea o dietă hidrică este esenţială în aceste cazuri.

Dieta.
Supă de morcovi cu orez - rezolvă în 12 ore diareele acute. Se pun la fiert 3-4 morcovi tăiaţi rondele în 2 litri de apă. Când morcovul este aproape fiert se adaugă o ceşcuţă de orez bine spălat şi se mai fierbe încă 20 de minute. Se sărează uşor şi se consumă de 2-3 ori pe zi, atunci când apare senzaţia de foame.b. Budincă de orez - se fierbe o ceaşcă de orez în apă. Când este bine fiert, se scurge şi se amestecă cu 3-4 linguri de brânză de vaci şi cu 2 mere coapte, bine zdrobite. Nu se îndulceşte deloc şi se consumă imediat.
Alimente permise: banane, mere coapte sau rase, brânză de vacă, iaurturi, budinci, piureuri de morcovi cu cartofi, supe de legume, carne slabă, fiartă sau la grătar, paste, ou fiert, caşcaval, biscuiţi.

Fitoterapie
Ceai de mentă concentrat - infuzie cu 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Se consumă câte 2-3 căni, neîndulcit, pe parcursul unei zile întregi.
Decoct de fructe de afine - se prepară fie decoct, dintr-o linguriţă de fructe puţin zdrobite la o cană, fie soluţie macerată la rece, timp de 7-8 ore.
Frunze de fragi, mure şi zmeură - se face o infuzie din două linguriţe de frunze uscate sau proaspete la o cană cu apă. Are un gust aromat, plăcut şi efect garantat.
Infuzie de frunze de nuc - se beau două căni pe zi dintr-o infuzie făcută din 2 linguriţe de plantă la o cană.
Infuzia de petale de trandafir (cel din care se prepară şi dulceaţa) - este plăcută la gust şi se foloseşte în diareele rebele şi cele cronice. Se pun 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită şi se pot bea trei căni pe zi.
Formula de ceai antidiareic: coajă de stejar, frunze de nuc, rădăcină de cerenţel, coada-racului, răchitan, turiţă-mare, cimbrişor de câmp, izmă-bună. Turiţa-mare, răchitanul, coada-racului, frunzele de nuc, coaja de stejar şi rădăcina de cerenţel au un puternic efect antidiareic, iar izma-bună şi cimbrişorul calmează durerile şi au acţiune antiseptică. Se beau 2-3 căni pe zi, de preferinţă neîndulcite.

Presopunctura
Se masează degetul arătător până la baza degetului mare, timp de cinci minute pe şedinţă, în sensul învârtirii acelor de ceasornic.

Aromoterapie
Se pulverizează în cameră ulei de mentă, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Masaj
Pentru spasme se masează uşor, cu uleiuri aromatice (de lămâie sau portocală), abdomenul dureros. Încălziţi uşor mâinile înainte de procedură.

Remedii rapide:
Usturoiul, consumat ca atare, are efect antimicrobian la nivelul mucoasei digestive. Îl puteţi combina, dacă nu reuşiţi să-l mâncaţi crud, cu o linguriţă de miere.

3.6. Colecistita
Este inflamaţia veziculei biliare şi se manifestă prin dureri vii în regiunea ficatului care răspund până în spata umărului drept şi sunt însoţite de semnele unei infecţii - febră şi frisoane. Dacă inflamaţia a cuprins şi căile biliare, apare icterul. Uneori apar crize acute, dureroase, puternice, după consumarea anumitor alimente: grăsimi, sosuri, ouă, mezeluri, tocături, maioneze.

Fitoterapie
Se vor consuma ceaiurile amare, datorită capacităţii lor de a mări secreţia bilei.
Ceai de anghinare - preparat din patru linguriţe de plantă la 500 ml de apă clocotittă. Are acţiune antimicrobiană şi coleretică. Se poate bea îndulcit cu miere, în cure de o lună de zile, înaintea meselor principale.
Decoctul de cicoare - are efect depurativ şi colagog. Decoctul se face din 2 linguriţe de plantă mărunţită la o cană cu apă rece. Se lasă 15 minute, apoi se fierbe la foc mic 5 minute. Se bea înaintea meselor principale.
Ceaiul de gălbenele - are acţiune antiinflamatoare. Se bea o infuzie preparată din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se bea fracţionat, pe parcursul unei zile întregi, cu înghiţituri mici.

Masaj
Se face masaj cu ulei de mentă pe abdomenul superior, în sensul acelor de ceasornic, timp de cinci minute, câte trei şedinţe pe zi sau în timpul crizelor acute.

Presopunctură
Se masează talpa, insistând pe punctul aflat sub degetul mic, în sensul acelor de ceasornic, timp de 10 minute pe zi.

Alte remedii:
Apele minerale drenează vezica biliară provocând refluxul biliar, de evacuare. Se consumă un pahar cu apă, încălzită uşor, cu 30 de minute înaintea meselor. Apoi bolnavul va sta 15 minute culcat în pat, pe partea dreaptă.

3.7. Dischinezia biliară
Este o tulburare în evacuarea bilei. Boala se întâlneşte mai des la femei, în jurul vârstei de 40 de ani, şi poate apărea fie datorită obiceiurilor alimentare greşite, fie datorită unor tulburări ale organelor învecinate (boli ginecologice, colite, gastrite). Bolnavii se plâng de o greutate în regiunea ficatului, o stare de indispoziţie generală, dureri de cap, balonări, greaţă, gust amar.

Fitoterapie
Decoctul de cicoare - are efect depurativ, laxativ şi coleretic. Stimulează funcţiile ficatului. Decoctul se face din 2 linguriţe de plantă mărunţită la o cană cu apă rece. Se lasă 15 minute, apoi se fierbe la foc mic 5 minute. Se bea înaintea meselor principale.
Infuzia de gălbenele - are efect sedativ local, antiinflamator, coleretic, colagog. Se prepară o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită din care se bea, cu înghiţituri mici, pe parcursul unei zile.
Infuzia de ţintaură - măreşte activitatea vezicii biliare. Se bea câte o jumătate de cană înaintea meselor principale.
Ceaiul de levănţică - are acţiune antispasmodică, calmantă, antiseptică. Se beau două căni de ceai pe zi, dintr-o infuzie de 2 linguriţe la o cană cu apă fierbinte.
Infuzia de rostopască - are efect antiseptic şi sedatic local. Se pot bea două căni pe zi, dintr-o infuzie de o linguriţă la o cană cu apă.

Masaj
Se masează cu mişcări uşoare zona dureroasă, apoi se aplică un prosop umed şi călduţ. În timpul crizelor este necesar repausul total la pat.

3.8. Colici abdominale
Sunt dureri acute ale regiunii abdominale, cauzate fie de toxiinfecţii alimentare, fie de paraziţi intestinali. Crizele apar brusc, se manifetă violent, iar bolnavul pare să nu prezinte alte semne decât durerea insuportabilă de "burtă". Dacă scaunele sunt normale şi nu se adaugă vărsături, se va încerca doar calmarea bolnavului şi administrarea unor plante cu efect calmant. Este importantă menţinerea unui regim de viaţă echilibrat, evitarea tensiunilor nervoase, mai ales în momentele serii şi în timpul mesei. Persoanele nervoase pot urma cromoterapia sau terapia prin muzică.

Fitoterapie
Infuzie combinată de flori de tei, muşeţel şi frunze de mentă, uşor îndulcită cu miere sau zahăr. Se bea călduţă, cu înghiţituri mici.
Formula de ceai împotriva colicilor - capsule de mac, flori de coada şoricelului, flori de muşeţel, frunze de roiniţă, fenicul, izmă-bună, cimbru de cultură. Plantele care intră în compoziţia acestui amestec au acţiune antiseptică, calmantă şi antivomitivă. Astfel, muşeţelul şi coada şoricelului, datorită uleiurilor volatile bogate în aluzen, au o acţiune puternic antiseptică, calmând spasmele musculaturii stomacului. Roiniţa, menta şi capsulele de mac opresc contracţiile ce provoacă durerile, suprimă greţurile şi stimulează funcţiile digestive. Fructele de fenicul ajută la eliminarea gazelor, iar cimbrul şi celelalte plante uleio-eterice au proprietăţi antiseptice şi stimulative.Pentru calmarea colicilor ceaiul se bea călduţ, pe parcursul crizei, cu înghiţituri mici.

Masaj
Se apasă uşor cu mâna abdomenul, începând din partea dreaptă şi de jos a abdomenului şi înaintând sub forma unui arc în sus, spre stânga şi în jos (spre ficat, sub coaste, unghiul superior stâng din zona splinei, în jos pe flancul stâng al abdomenului), în direcţia acelor de ceasornic. În acest fel bulele de aer se îndepărtează, spasmele intestinale cedează, conţinutul intestinal îşi schimbă poziţia şi poate progresa spre colon.
După masaj se poate aplica pe zona abdominală un prosop înmuiat în apă caldă sau a unui prosop cald stropit din abundenţă cu spirt medicinal.

Meloterapia
Aşezaţi-vă pe un fotoliu confortabil sau pe pat, sprijinit la 45 de grade. Relaxaţi musculatura abdomenului şi a membrelor. Închideţi ochii şi ascultaţi o muzică de relaxare, timp de 20-30 de minute.

Alte remedii:
Pentru calmarea spasmelor digestive adăugaţi, peste trei vârfuri de cuţit de pulbere de scorţişoară, un pahar de apă fierbinte. Lăsaţi puţin la infuzat, apoi consumaţi băutura cu înghiţituri mici. Acţiunea scorţişoarei este promptă.

Popular Posts

Followers

Subscribe Now