Google translate

    readers online

Afectiuni ginecologice

7. Afecţiuni ginecologice
7.1 - Vaginita
7.2 - Leucoree
7.3 - Dismenoree
7.4 - Metroragie

7.1. Vaginita
Este o inflamaţie a vaginului, însoţită de inflamaţia vulvei. Cauza este infecţia cu germeni de tipul Trichomonas sau Candida. Pacienta se plânge de usturime şi dureri ale vaginului, amplificate în momentul micţiunii sau al raporturilor sexuale. Uneori apare şi pruritul vulvar. Tratamentul trebuie recomandat de medicul specialist, dar sunt indicate şi unele spălături locale cu plante medicinale.

Fitoterapie
Spălături vaginale cu infuzie de flori de gălbenele, considerată calmantă şi cicatrizantă. Se prepară o infuzie slabă, din 10 g de flori la un litru de apă, se lasă să se răcească până la 37-38 de grade şi se fac spălăturile. Cu acelaşi efect poate fi folosită infuzia de conuri de hamei şi de iasomie.

7.2. Leucoree
Secretarea din abundenţă a unui lichid de către glandele colului uterin şi ale vulvei. Leucoreea fiziologică este normală pentru orice femeie cu activitate sexuală. Când organele sexuale interne prezintă o infecţie, leucoreea devine abundentă, neplăcută şi trebuie tratată imediat. Sunt indicate ceaiuri, spălături şi irigaţii.

Fitoterapie
Infuzia de traista ciobanului şi urzică moartă albă, preparată din 100 g de plantă la o cană de apă este un remediu eficient. Se pot bea 2 căni de ceai pe zi, îndulcit cu zahăr, timp de o săptămână.Pentru spălături vaginale se foloseşte infuzia din 50 g de urzică moartă, bine mărunţită, la 1 l de apă clocotită. După un sfert de oră se strecoară lichidul şi se întrebuinţează seara, înainte de culcare.Tot pentru spălături locale se pot prepara infuzii de iasomie, gălbenele, muşeţel, frunze de nuc, frunze de mur sau răchitan. Principiul este acelaşi ca şi la infuzia de urzică moartă.

7.3. Dismenoreea
Este menstruaţia însoţită de dureri abdominale şi apare mai ales la fetele şi femeile tinere, fără o viaţă sexuală activă. Durerile pot apărea cu 2-3 zile înaintea apariţiei menstruaţiei şi pot să cedeze după instalarea ei sau pot apărea în timpul menstruaţiei. Durerile pot fi foarte intense, chiar violente, însoţite de greţuri şi vărsături şi se pot localiza în regiunea lombo-abdominală.

Fitoterapie
Florile de gălbenele calmează durerile şi reglează ciclul menstrual. Infuzia se prepară din două linguriţe de flori peste care se toarnă două căni de apă fierbinte. După 15 minute se strecoară lichidul care se bea în cursul unei zile, de preferinţă neîndulcit.
Pentru reglarea ciclului menstrual este recomandată tinctura de gălbenele, de 3 ori pe zi, câte 30 de picături de tinctură dizolvate în puţină apă.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc este eficient în tratarea afecţiunilor genito-urinare (şi, în special, al dismenoreei şi hipermenoreei)
Se administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face băi cu 10 picături în cada de baie sau masaje abdominale.

7.4. Metroragia
Este scurgerea de sânge de provenienţă uterină, prin vagin, în afara ciclului menstrual.

Fitoterapie
Infuzie de frunze de urzică, preparată din o lingură de plantă uscată la o cană cu apă clocotită. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
Infuzie concentrată de traista ciobanului, din 3 linguri de plantă la o cană cu apă. Se bea o jumătate de cană pe zi, cu înghiţituri mici. Este indicată datorită acţiunii sale hemostatice, reglând hemoragiile uterine şi fluxul menstrual.

No comments:

Popular Posts

Followers

Subscribe Now