Popular posts

    Comentarii recente

    Recent Comments Widget

readers online

Jan 21, 2012

Cardiopatia ischemica

2419f_dieta-corazon
Cauza principala a cardiopatiei ischemice este reprezentata de ateroscleroza coronariana (îngustarea calibrului vaselor care iriga mușchiul cardiac) iar manifestarea clinica, simptomatica este reprezentata in general de angina pectorala(durere precordiala cu caracter de gheara), infarctul miocardic acut si diverse aritmii cardiace resimțite de bolnavi ca palpitații.

Factorii predispozanți pentru apariția cardiopatiei ischemice sunt reprezentați de :
▪ nivelul crescut al colesterolului in sânge
▪ hipertensiunea arteriala
▪ diabetul
Factorii de agravare
▪ fumatul
▪ efortul fizic intens
▪ hipertensiunea arteriala paroxistica
▪ stresul psihic, stări impulsive de manie
▪ creșterea acidului uric in sânge
Prevenirea cardiopatiilor ischemice presupune
▪ un regim care sa urmărească o reducere a grăsimilor de origine animala si a colesterolului din alimentație (carne de porc, untul, smântâna, untura)
▪ o reducere a greutății corporale in caz de obezitate
▪ imbunatatirea regimului de viața: evitarea sedentarismului (gimnastica ușoara, mersul pe jos), renunțarea la fumat, consum moderat de băuturi alcoolice, corectare a reacțiilor impulsive psihice sau emotive
Tipuri de cardiopatie ischemica
Cardiopatia ischemica dureroasa (angina pectorala) - se manifesta obiectiv, simptomatologic prin durere cu caracter de gheara in regiunea precordiala
Cardiopatia ischemica nedureroasa - diverse tipuri de aritmii cardiace resimțite de bolnav ca palpitații
Infarctul miocardic acut - se instalează prin obstrucția acuta a unei artere coronare, obstrucție ce duce la privarea de oxigen a zonei respective de mușchi cardiac. Este cauza majora de deces. Poate avea un debut acut cu durere precordiala intensa, sincopa (leșin), cu durere abdominala (mimează durerea din ulcer), sau un debut asimptomatic cu aritmii resimțite ca palpitații, astenii intense. Ultima categorie este cea mai periculoasa bolnavul trebuind sa se adreseze medicului in cazul in care resimte simptomele.

Tratament:
Se pot folosi următoarele plante medicinale: albăstrele, anghinare, ceapă, creţişoară, ghimpe, ginkgo-biloba, hrean, lăcrămioară, măceş, mentă, mesteacăn, mur, obligeană, orz, păducel, pătrunjel, porumbar, răsgoace, roiniţă, rostopască, rozmarin, sunătoare, talpa gâştei, ţintaură, traista ciobanului, usturoi, valeriană.
Modul de folosire al plantelor medicinale.
Albăstrele (Centaurea cyanus) 1 linguriţă de plantă mărunţită (flori) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Dezintoxică organismul.
Anghinare (Cynara scolymus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.
Ceapă (Allium cepa) se poate consuma crudă zilnic în orice cantitate este tolerată. De asemenea se poate face tinctură şi se ia câte 1 linguriţă diluată la 100 ml apă.
Creţişoară (Alchemilla vulgaris)- infuzie 2-3 căni. Se poate face şi masaj extern cu acest ceai sau aplicaţii de cataplasme sau comprese.
Ghimpe(Ruscus aculeatus)- 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă. Se vor fierbe apoi timp de 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi.
Ginkgo-biloba se găseşte la magazinele naturiste sau la farmacii în diferite formule. Se indică pentru refacerea integrităţii vaselor de sânge şi se va folosi conform indicaţiilor producătorului.
Hrean (Armoracia rusticona) se rade şi se amestecă cu miere. Se ia din amestec câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Este foarte util pentru că stimulează secreţiile şi ajută la curăţirea organismului de toxine.
Lăcrimioară (Convalaria mojolis) se indică folosirea plantei înainte de înflorire. Se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă în cursul întregii zile cu înghiţituri mici. Nu se depăşeşte doza fiind toxică.
Măceş (Rosa canina) fructele sub orice formă- decoct, dulceaţă, vin, etc - Vin de măceşe pentru inimă: 1 kg fructe, se pun într-o damigeană cu 1 kg de zahăr, 500 g lămâi tăiate mărunt, 20 g de drojdie şi 5 litri de apă. Se lasă timp de 4-6 săptămâni să fermenteze cu un dop care are trecut prin el un furtun de cauciuc care se termină într-un borcan cu apă, pentru a lăsa să iasă aerul care se formează prin fermentare, dar să nu dea voie să intre cel din exterior. După ce nu mai fermentează (se poate observa în borcan că nu mai sunt bule de aer) se trage de pe drojdie şi se pune la decantat din nou pentru 4 săptămâni, închis cu dop. După acest timp se decantează şi se va lua cu grijă de pe reziduu, vinul care se trece în sticle care se ţin la rece bine închise. Se poate consuma din acest vin câte 50 ml de 3 ori pe zi timp de 30 zile după care se face o pauză de 7 zile şi se poate relua.
Mentă (Mentha piperita) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se indică pentru stimularea secreţiilor.
Mesteacăn (Betula verrucosa), 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar. Se mai lasă 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, pentru efectul diuretic şi de curăţire al organismului. Ajută la curăţirea în special a aparatului renal.
Mur (Rubus fruticosum) fructe crude, dulceţuri, gemuri, etc-, 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Este indicat în combinaţii şi cu alte plante în special pentru ajutorul care-l dă aparatului digestiv.
Obligeană (Acorus calamus) 1 linguriţă de rădăcină se macină cu râşniţa de cafea şi apoi se împarte în trei porţii care se ia fiecare cu câte 15 minute înainte de mese. Se ţine sub limbă pentru 5-10 minute, apoi se înghite cu apă. Este indicat în toate cazurile când este asociată şi o dereglare glandulară.
Orz (Hordeum vulgare) Suc de orz verde- se spală planta tânără în mai multe ape, apoi se toacă mărunt şi se pune în centrifugă. Se consumă câte 50 ml dimineaţa amestecat cu suc de mere înainte cu 30 minute de a mânca şi seara cu 30 minute înainte de cină. Se mai poate folosi şi cu suc de morcov sau de fructe de pădure. În cazul unei afecţiuni mai grave se va folosi de 3 ori pe zi. Se pot face cure oricât de lungi pentru că cu cât se continuă cura mai multe zile cu atât va fi mai bine pentru organism.
Păducel (Crataegus monogyra)- 1 linguriţă de flori şi frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 ceaiuri pe zi. Sau se pun fructe 2 linguriţe la 250 ml de apă şi se fierb timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se pot şi din acesta consuma 3-4 căni pe zi perioade lungi de timp.
Pătrunjel (Petroselinum crispus)- 10 fire de pătrunjel(cu rădăcină şi tulpină, frunze) se spală bine şi se pun la fiert cu 1 litru de vin alb sau roşu de bună calitate. Se fierbe doar 3 minute, după care se înlătură spuma care se formează. Se mai adaugă apoi 100 g miere şi se fierbe din nou timp de 5 minute. Se strecoară şi se pune în sticle mai mici. Când apar durerile la inimă se ia 3-4 linguriţe pe zi din acest vin. Se păstrează la rece.
-Se poate face un vin foarte bun pentru inimă cu pătrunjel din: 1 litru de vin alb de bună calitate 200 g miere de salcâm, 200 ml suc de ceapă şi 500 g pătrunjel. Se va pune la fiert pătrunjelul în 2 litri de apă şi se lasă să fiarbă până lichidul va ajunge sub 1 litru. Se strecoară. Se pune într-o sticlă împreună cu vinul şi mierea şi apoi se adaugă sucul de ceapă. Se amestecă bine toate acestea şi se pun apoi în sticle de 500 ml bine închise la rece. Se va consuma câte 50-100 ml de 3 ori pe zi. La terminare se mai poate face dacă se doreşte încă o porţie identic. Pentru aromă se poate pune şi rozmarin.
Porumbar (Prunus spinosa) 1 linguriţă de plantă mărunţită (flori) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.
Răsgoace (Chamaenerion angustifolium) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.
Roiniţă (Melissa officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se indică mai mult pentru efectul calmant pe care-l asigură întregului organism, inclusiv inimii.
Rostopască- 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute apoi se strecoară. Se va consuma în cursul unei zile. Nu se depăşeşte doza aceasta pe zi şi se va consuma cu înghiţituri mici în cursul întregii zile.
Rozmarin (Rozmarinus officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.
Sunătoare (Hipericum perforatum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura care există la magazinele naturiste şi se ia conform indicaţiilor producătorului.
Talpa gâştei (Leonorus cardiaca) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura care există la magazinele naturiste şi se ia conform indicaţiilor producătorului.
Ţintaură (Centaurium umbellatum) 1 linguriţă de plantă mărunţită (rădăcină) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura care există la magazinele naturiste şi se ia conform indicaţiilor producătorului. Stimulează foarte mult secreţiile.
Traista ciobanului (Capsela bursa pastoris) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura care există la magazinele naturiste şi se ia conform indicaţiilor producătorului.
Usturoi (Allium sativum) verde- frunză În alimentaţie, bulb zilnic în alimentaţie, tinctură din bulb, etc.
Valeriană (Valeriana officinalis) Se poate folosi şi tinctura care există la magazinele naturiste şi se ia conform indicaţiilor producătorului. Rădăcina sub formă de ceai are un miros tare neplăcut şi foarte multă lume nu suportă, dar în cazul în care nu se poate lua tinctura din diverse motive se poate lua ceai 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. În general se foloseşte seara pentru efectul sedativ.
-Amestec din: flori păducel 3 linguri, roiniţă 2 linguri, lăcrămioare 1 lingură- infuzie 1 linguriţă din amestec la 250 ml 3 căni pe zi.
-La dureri se va lua ceai sedativ tip plafar.
De asemenea se poate lua tratament şi pentru calmarea nervoasă, unde este cazul. Se vor evita toţi factori care ar putea să producă neplăceri bolnavului şi în acest sens se va explica aparţinătorilor ce rol mare au ei în vindecarea afecţiunii sau ameliorare, dar se va explica foarte clar că ei pot produce şocuri bolnavului care vor duce la moarte.
-Se consumă germeni de grâu, sau sucuri din mlădiţe tinere de orz, grâu, ovăz, câte 20 ml de 3 ori pe zi. Este bine să se facă acest lucru în cure de mai lungă durată şi să se ia cu multe alte sucuri proaspete din legume şi fructe.
Se respectă regimul alimentar.

1 comment:

elena marin-alexe said...

Nu am cuvinte sa multumesc pentru postare.
Cu plecaciune, Elena de la Vrancea!
MULTUMESC! Multa sanatate!

Google translate

Followers

Subscribe Now