-->

Menstruatie- tulburari

880415

Sângerare periodică, ce survine din uterul femeii, de la epoca de pubertate, până la menopauză. În mucoasa uterină se petrec- sub acţiunea hormonilor ovarieni- modificări care o fac capabilă pentru primirea şi nutriţia ovulului fecundat, până la formarea placentei (nidaţia ovulară).
Modificările mucoasei uterine sunt dependente şi paralele deci cu maturarea ovulului. Dacă ovulul matur nu este fecundat, stratul superficial al mucoasei uterine-pregătit pentru primirea (nidaţia) sa se descuamează şi se elimină proces care aduce după sine şi mici rupturi ale vaselor, aflate în mucoasă. Consecinţa rupturilor vasculare din endometru este menstruaţia. Se consideră că menstruaţia este ciclică, ca şi ovulaţia, apare la 28 zile. Apariţia neregulată a menstruaţiei imediat după pubertate şi înaintea menopauzei nu poate fi considerată ca patologică. În epoca genitală matură trebuie să se sesizeze medicii de orice neregularitate, în ce priveşte durata, cantitatea şi periodicitatea menstruaţiei, precum şi eventualele suferinţe însoţitoare, care pot fi datorate unei afecţiuni a aparatului genital sau pot fi provocate de boli extragenitale ca simptome însoţitoare.
Menstruaţia normală nu este dureroasă şi nu cere modificarea vieţii. Este necesară însă respectarea regulilor de igienă corporală, schimbarea frecventă a lenjeriei, evitarea contactului sexual şi a eforturilor fizico-intelectuale mai mari.
Absenţa menstruaţiei (amenoree)- se poate folosi: angelică, ceapă, dafin, gălbenele, lemn dulce, mărar, morcov, pătrunjel, pelin, rozmarin, salvie, tarhon, zmeur.



Menstruaţie dureroasă (dismenoree)- Se pot folosi una sau mai multe din următoarele plante medicinale: angelică, brânca ursului, călin, ceapă, cerenţel, cimbru de grădină, coacăz negru, coada calului, coada racului, creţişoară, curcubeţică, dediţei, frasin, gălbenele, ginseng, ghimber, grâu, iarbă mare, lemnul Domnului, lemn dulce, leuştean, limba mielului, mărar seminţe, morcov, mur, muşeţel, nuc (frunze), obligeană, orz, pătrunjel, pelin, roiniţă, rozmarin, salată, salcie, salvie, secară, soia, şofran, sunătoare, traista ciobanului, trifoi roşu, ţintaură, urzică moartă albă, valeriană, zmeur (muguri).
În cazul durerilor însoţite de constipaţie: cimbru, scoarţă de cruşin cu coada şoricelului, lemnul Domnului, pătrunjel, rădăcină de pir. Se face un decoct de 5 minute din 2 linguriţe de plantă la 250 ml apă. Se bea 2 căni pe zi.
Menstruaţie mică cantitativ, asociată cu constipaţie: ceapă, crin, cruşin, pătrunjel, rozmarin- decoct timp de 5 minute din 2 linguriţe de amestec la 250 ml apă. Se bea începând cu a 5-a zi de la menstruaţie şi se continuă 2 luni.
Menstruaţie prea mică asociată cu nervozitate- sunătoare, crin, talpa gâştei şi rădăcină de pătrunjel- decoct timp de 5 minute din 2 linguriţe de amestec la 250 ml apă. Se bea începând cu a 5-a zi de la menstruaţie şi se continuă 2 luni.
Menstruaţie în cantitate mică la intervale mari (oligomenoree)- sunătoare, fenicul, secară, ienupăr boabe, coada şoricelului şi obligeană- singure sau combinaţii.
Menstruaţie dureroasă şi prea puţină cantitativ: năsturel, ciuboţica cucului, dafin, sunătoare, salvie, mărar, lemn dulce, morcov, pătrunjel, salcie, valeriană.
Menstruaţie foarte dureroasă: se introduce un tampon de vată pe care se picură ulei de mentă sau de roiniţă şi se beau ceaiuri de : cimbru, lemnul Domnului, muşeţel, pătrunjel, roiniţă, rozmarin, salată, secară, troscot, salcie, valeriană. De asemenea se poate aplica căldură.
Menstruaţie abundentă- scoarţă de stejar, flori de gălbenele, coada racului sau rădăcină de cerenţel, porumb, schinduf, se mai poate altă combinaţie: coada şoricelului cu rozmarin şi coajă de stejar.
Menstruaţie cu migrene: se face un masaj al capului cu esenţă de ulei de rozmarin sau levănţică.
Menstruaţie cu secreţii sau jenă- se face un ceai din Trei fraţi pătaţi concentrată se pun 18-20 linguri de plantă uscată şi mărunţită la 1 litru de apă clocotită. Se lasă apoi vasul acoperit timp de 15 minute. Se strecoară după ce infuzia ajunge la temperatura corpului. Se fac spălături vaginale cu acest ceai cu ajutorul irigatorului. Se face în fiecare seară timp de câteva zile pentru remedierea situaţiei.
Modul de folosire al plantelor medicinale în aceste afecţiuni.
Agriş, angelică, brânca ursului, călin, ceapă, cerenţel, cimbru de grădină, ciuboţica cucului, coacăz negru, coada calului, coada racului, coada şoricelului, creţişoară, cruciuliţă, curcubeţică, dafin, dediţei, frasin, fumăriţă, gălbenele, ginseng, ghimber, grâu, iarbă mare, lemnul Domnului, lemn dulce, leurdă, leuştean, limba mielului, mărar seminţe, morcov, mur, muşeţel, nuc (frunze), obligeană, orz, pătrunjel, pelin, porumb, roiniţă, rozmarin, salată, salcie, salvie, secară, soia, şofran, sunătoare, talpa gâştei, traista ciobanului, ţelină, ţintaură, trifoi roşu, ţintaură, urzică, urzică moartă albă, valeriană, viţa de vie, zmeur (muguri).
Agriş Agriş (Ribes uva-crispa) se va folosi în cazul inflamaţiilor care generează durerea. Se va pune 2 linguriţe de plantă mărunţită (frunze) la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute după care se strecoară.
Angelică (Angelica arhanghelica)- se pot folosi rădăcinile sau seminţele. Se ia 1 linguriţă care se va pune la 250 ml apă rece, se fierbe apoi 5 minute. Se acopera apoi pentru 15 minute şi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi, preferabil să fie îndulcit cu miere dacă nu există contraindicaţii. cea mai eficientă este rădăcina însă se pot folosi şi alte părţi ale plantei. Se va pune 2 linguriţe mărunţite la 250 ml apă. Se fierbe apoi timp de 10 minute după care se va strecura.
Brânca ursului (Heracleum spondylium) care de asemenea este o plantă utilă la această afecţiune. Se va pune 2 linguriţe de plantă la 250 ml apă. Se va fierbe apoi timp de 5 minute după care se va strecura. Se pot consuma 3 ceaiuri pe zi din acestea călduţe. Se mai poate folosi tinctură- Se vor lua între 10 picături până la o linguriţă de 3 ori pe zi.
Călin (Viburnum opulus)-tinctură 30 picături de 3 ori pe zi diluate în 100 ml apă. Se indică pentru efectul spasmolitic în cazul durerilor mari. Se vor putea face de asemenea 2 ceaiuri pe zi şi din această plantă. De asemenea din această plantă se pot face ceaiuri cu care se pot pune comprese pe abdomen sau chiar se vor face băi de şezut sau chiar băi complecte. Se vor folosi 3 linguriţe de plantă mărunţită la 500 ml apă. Se fierbe timp de 3 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
Ceapă (Allium cepa) se va consuma crudă în alimentaţie pentru efectul antibiotic şi de dizolvarea eventualelor cheaguri care sunt la diferite nivele.
Cerenţel (Geum urbanum) se va pune o linguriţă de rizomi mărunţiţi la 250 ml apă. Se vor fierbe apoi timp de 10 minute după care se pot consuma îndulcite cu miere 3 căni pe zi, călduţe. Are şi o puternică acţiune astringentă, deci şi antihemoragică, datorită taninului pe care-l are în cantitate mare şi calmează totodată durerea.. Prima ceaşcă se va consuma dimineaţa la trezire pe stomacul gol. Se folosesc 2 linguriţe de rădăcină mărunţită la 500 ml apă. Se fierb timp de 5 minute după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
Cimbru de grădină (Saturneja hortensis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se pot însă face şi spălături vaginale, fiind indicată pentru refacerea anumitor circuite care sunt dereglate.



Ciuboţica cucului (Primula officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se pot însă face şi spălături vaginale. Se poate folosi şi rădăcina 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se consumă 2 căni pe zi. Se poate folosi şi la spălături ori care din acestea cu scopul de a micşora durerile şi având rol de diminuarea secreţiilor.
Coacăz negru (Rubus nigra) se indică consumul fructelor câte 100 g pe zi în timpul cât acestea sunt în sezon sau dacă nu sub formă de suc, siropuri sau chiar ceai- 2 linguriţe de fructe zdrobite se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 10 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se indică datorită vitaminelor şi mineralelor care le conţin.
Coada calului (Equisetum arverse)-1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este indicată persoanelor care au şi menoragii şi anemie asociată. Are acţiune hemostatică marcantă. Este util atât pentru eliminarea surplusului de apă care se acumulează uneori în perioada menstruală în special la picioare cât şi în cazuri de anemie deoarece remineralizează organismul. Este util şi pentru ameliorarea menstruaţiei prea abundente.
Coada racului (Potentilla anserina) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura 30 picături diluate de 3 ori pe zi în 100 ml apă. Se indică pentru acţiunea antispastică asupra musculaturii uterine şi intestinale. Se indică bolnavelor cu dureri mari. Se vor pune 2 linguri la 500 ml apă clocotită. Se acopera timp de 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
Coada şoricelului (Achillea milefolium)care are azulenă şi se mai spune că soia sub orice formă contribuie foarte mult la această afecţiune. Se fac spălături cu 2 linguriţe de plantă mărunţită (se preferă florile) la 250 ml apă. Se pot face de 2 ori pe zi. Intern se poate de asemenea consuma 2-3 căni pe zi. Ajută în toate afecţiunile.
Creţişoară (Alchemilla vulgaris)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se bea această cantitate pe parcursul unei zile. Se indică persoanelor care au şi menoragii prelungite. Extern se vor folosi 2 linguri de plantă mărunţită la 500 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară. Se fac 2 spălături vaginale pe zi.
Cruciuliţă (Senecio vulgaris) 2 linguriţe de plantă mărunţită se va pune la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute apoi se strecoară. Se pot face 2 spălături vaginale pe zi.
Dafin (Laurus nobilis) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml şi se fierbe timp de 10 minute. Se strecoară şi se consumă 2-3 căni pe zi. Se foloseşte atunci când menstruaţia este prea mică cantitativ. Poate să producă avortul în cantitate mai mare.
Dediţei (Pulsatilla montana) se vor folosi rădăcinile. Se mărunţesc şi se vor pune 2 linguriţe de rădăcină mărunţită la 500 ml apă. Se fierb timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se vor face 2 spălături pe zi. Este cu efect adezinfectant.
Frasin (Fraxinus excelsior)- 2 linguriţe de flori sau frunze de frasin mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopera apoi timp de 15 minute şi se strecoară. Se bea întreaga cantitate fracţionat pe parcursul zilei, după mesele principale. Este indicat acest ceai şi în cazul în care este prezentă constipaţia.
Fumăriţă Fumăriţa (Fumaria officinalis) 3 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se vor face 2 spălături vaginale pe zi. Se poate folosi şi intern câte 2 căni pe zi.
Gălbenele (Calendula officinalis)- tinctură se folosesc 30 picături puse în 100 ml apă de 3 ori pe zi. Sunt utile mai ales când este vorba despre o infecţie. Prepararea tincturii: 50 g de plantă mărunţită se pune în 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se ţine timp de 15 zile agitând des. Se strecoară apoi şi se pun în sticle mici la rece bine închise. Calmează durerile şi reglează ciclul. Extern se vor pune 2 linguri de flori mărunţite la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi. Are un puternic efect antibiotic.



Ghimber (Zinghimber officinalis) se găseşte la orice magazin alimentar. Se va pune rădăcină mărunţită 2 linguriţe la 250 ml apă. Se fierbe timp de 5 minute după care se strecoară.
b) Se macină cu râşniţa de cafea, se cerne cu sita foarte fină şi se va pune un vârf de cuţit sub limbă pentru 10 minute, după care se înghite cu puţină apă.
c) Se va folosi la orice preparate culinare.
d) Tinctură 20 picături de 3 ori pe zi puse în 100 ml apă.
Iarbă mare (Inula helenium)-se va folosi tinctura din rădăcină câte 15-30 picături de 3 ori pe zi diluate în 100 ml apă. Se indică pentru proprietăţile antiinflamatorii şi diuretice în special la persoanele care reţin apa în timpul menstuaţiei. Extern se vor pune 3 linguri la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se vor face 2 spălături pe zi. Se poate lua şi intern 2-3 ceaiuri.
Lemn dulce (Glycyrriza echinata), se va pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi. Se poate folosi şi tinctura care există la magazinele naturiste. Se va folosi conform indicaţiilor producătorului.
Leurdă Leurdă (Allium ursinum), se vor pune 3 linguri de plantă la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute după care se strecoară. Este foarte util şi intern câte 2 ceaiuri pe zi.
Leuştean (Levisticum officinalis)- 2 linguriţe de seminţe măcinate se vor pune la 500 ml de apă. Se vor fierbe timp de 5 minute apoi se strecoară. Sunt foarte utile pentru că acestea pot să regleze şi ciclul menstrual dereglat. Extern- se poate folosi atât planta cât şi rădăcina, în următoarele feluri:
A) 4 linguri de plantă mărunţită se vor pune la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
b) 2 linguri de rădăcină se vor pune în 500 ml apă şi se fierb timp de 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături vaginale pe zi.
Limba mielului (Borago officinalis) ), se va pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi. Se pot face şi spălături vaginale.
Seminţe de mărar (Anthum gruveoles), şi acestea sunt foarte uşor de folosit. Se poate folosi atât seminţele de la mărarul normal care se vinde în pieţe cât şi cel de la mărar tare care se foloseşte de obicei la murături. Se poate folosi în următoarele modalităţi:
a) Măcinate fin se va pune o cantitate de un vârf de cuţit sub limbă unde se va ţine pentru 10 minute. Se înghite apoi cu puţină apă. Se face acest lucru de 3 ori pe zi.
b) Se vor pune 2 linguriţe mărunţite în 250 ml de apă. Se vor fierbe timp de 5 minute după care se vor strecura. Se pot consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi.
c) Tinctură care se poate prepara în gospodărie sau se va cumpăra de la magazinele plafar. Se poate face din 50 g de seminţe măcinate la 250 ml alcool de 70 de grade. Se vor ţine timp de 15 zile, apoi se strecoară. Se va lua câte 20-30 picături de 3 ori pe zi. Se poate însă lua şi o linguriţă de 3 ori pe zi bine înţeles dizolvată în 100 ml apă pentru că conţine alcool.
Morcov (Daucus carota), sunt utile doar inflorescenţele care se vor putea prepara şi administra în felul următor:
a) 3 linguriţe de inflorescenţe se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se va strecura. Se pot consuma 3 ceaiuri din acestea pe zi.
B) Se vor pune 50 g de inflorescenţe mărunţite la 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se ţin apoi timp de 15 zile la temperatura camerei agitând de mai multe ori pe zi. Se păstrează doar în recipiente închise ermetic. Se strecoară după 15 zile şi se vor pune în sticle da capacitate mai mică. Când se prepară se va putea pune şi sucul de la o lămâie în această tinctură. Se va putea lua câte 20-30 picături de 3 ori pe zi, diluate în 100 ml apă, deoarece conţin alcool.
Muşeţel (Matricaria chamomilla), 3 linguri de flori mărunţite se vor pune în 500 ml apă. Se vor fierbe apoi timp de 5 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
Nuc (Juglans regia): se pun 4 linguri de frunze uscate şi mărunţite la 1 litru de vin roşu sau alb de bună calitate. Se ţin timp de 10 zile, apoi se strecoară. Se poate lua câte 50 ml pe zi. Se agită înainte de administrare. Se începe acest tratament în timpul meselor în perioada care precede menstruaţia. Este util mai ales în cazul durerilor de abdomen sau ciclu neregulat.
Obligeană (Acorus calamus)- 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune în 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară şi se iau câte 3-4 linguri pe zi. Se poate lua şi praf din rădăcină, câte un vârf de cuţit de 3 ori pe zi. Acesta se pune sub limbă pentru 10 minute, apoi se înghite.
Este indicată persoanelor cu dereglări glandulare şi cu constipaţie asociată.
Păstârnac (Pastinaca sativa): se pune 1 linguriţă de seminţe la 250 ml apă şi se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se pot bea 3 căni pe zi. De asemenea se pot consuma şi rădăcinile în diferite preparate culinare şi sub formă de suc câte 20 ml la 200 ml suc de morcovi sau roşii.
Pelin (Artemisia absintum)-1 linguriţă de vârfuri înflorite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se va consuma doar o cană pe zi în timpul menstrelor. Consumul mai lung poate aduce intoxicaţii. Se indică persoanelor care au şi oligomenoree, pentru efectul emeagog.
Porumb (Zea majs) ulei din germeni 1 linguriţă în fiecare seară pentru hormonii care-i conţine. 1 linguriţă de mătase mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute apoi se strecoară. Se consumă pentru efectul diuretic 2-3 căni pe zi, după mese.
Roiniţa (Melissa officinalis)- 1 linguriţă de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este indicat şi tinctura câte 15-30 picături de 3 ori pe zi. Se indică pentru acţiunea antispastică şi sedativă. Intern se vor pune 3 linguri de plantă mărunţită la 1 litru de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături vaginale pe zi.
Salată (Lactuca sativa)- este bogată în fitohormoni (estrogeni vegetali) de aceia este bine să nu lipsească din alimentaţia femeilor, mai ales la cele care sufere de dismenoree. Se va consuma ca aliment preferabil crud şi în cantitate cât mai mare. Mai ales în zilele ce preced menstruaţia. Se reduce atunci carnea din alimentaţie, la fel laptele şi se reduce cafeaua şi dulciurile complet.
Salcia (Salix alba) (coajă) se va folosi pentru consum intern fiind utilă în cazul tuturor durerilor care apar în acest sindrom. Are efect analgezic puternic şi de asemenea sedativ. Este indicat şi în cazurile cu insomnie şi nervozitate în timpul menstruaţiei. Extern se va pune 3 linguri de coajă mărunţită la 500 ml apă. Se fierbe timp de 10 minute, după care se strecoară. Se fac 2 spălături vaginale pe zi.
Salvie (Salvia officinalis)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi.
Tot intern se va putea face şi tinctură din plantele de mai sus care se va lua câte 10 picături până la o linguriţă o dată. Acestea se pot lua diluate cu puţină apă. Regularizează ciclul şi calmează durerile. Extern- 2 linguri de plantă mărunţită se va pune la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 băi pe zi. Se poate bea şi intern câte 2-3 ceaiuri concomitent cu spălăturile în cursul unei zile.
Seminţe de secară (Secale cereale) încolţite se vor lua câte 100 g pe zi o perioadă de 20-30 zile.
Soia (Soja hipoida). Se poate folosi la orice preparat alimentar indiferent de cantitate. Sau se poate prepara lapte de soia care se va lua zilnic.



De asemenea vitaminele din grupa B-urilor, ne referim la B1, B6 sunt foarte utile. Tot dintre vitamine mai este şi vitamina E care este renumită pentru efectul deosebit pe care îl are la această afecţiune.
Sunătoare (Hypericum perforatum)-1 linguriţă de vârfuri înflorite mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită şi se acopera pentru 15 minute. Se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se indică pentru acţiunea antispastică şi antiinflamatorie.
Talpa gâştei (Leonorus cardiaca) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Este un bun calmant, putând fi folosit în toate cazurile.
Ţelina (Apium graveolens) este un excelent drenor hepatic, tonic al sistemului nervos şi hipotensor, acţionând şi asupra epitelului renal, determinând creşterea urinei eliminate. Stimulează activitatea de drenare a bilei, provoacă apariţia ciclului menstrual întârziat. Se fierb 3 linguri de rizomi mărunţiţi la 1 litru de apă timp de 20-30 minute. Strecuraţi şi apoi beţi 2 căni pe zi. Se pot folosi şi frunzele- 4 linguri de frunze mărunţite se pun la 1 litru de apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute şi apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
Ţintaură (Centaurium umbellatum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară.
Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris) 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Tinctură câte 30 picături de 3 ori pe zi, diluată la 100 ml apă. Este indicată pentru că conţine amine cu efect de calmarea durerii şi este şi antihemoragică. Extern de asemenea o plantă pe care o cunoaşte foarte multă lume şi se găseşte din belşug în primăvară când se poate recolta. Se vor pune 4 linguriţe la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se vor face 2 ceaiuri pe zi.
Trifoi roşu (Trifolium pratense)- 1 linguriţă de flori de trifoi roşu se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi atât în perioada de dinaintea menstruaţiei.
Urzică (Urtica dioica), se va folosi 4 linguri de plantă mărunţită la 500 ml apă clocotită. Se acopera pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
ei cât şi în această perioadă. Este un bun revitalizant, parcă special pentru femei.
Urzică moartă albă (Lamium album) 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se pot face şi spălături.
Valeriană (Valeriana officilanis)- indiferent că se consumă ca ceai sau tinctură, este cea mai puternică în acţiunea de calmare a durerii, dar induce şi o stare de somnolenţă. Are acţiune spasmolitică, sedativă şi este indicată în cazul prezenţei afecţiunilor neuro-vegetative asociate (nervozitate, palpitaţii, insomnie, senzaţie de nod în gât, accese de plâns). Se indică 5-30 picături 1-3 ori pe zi.
Viţa de vie (Vitis vinifera) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni sau se fac spălături pentru efectul astringent şi de diminuarea secreţiilor. Se va folosi frunza. Se ia 2 mâni de frunze care se vor pune în 500 ml apă. Se vor fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară. Se pot face 2 spălături pe zi.
Muguri de zmeur (Rubus idaeus), are acţiune sedativă asupra musculaturii uterine, se vor culege primăvara devreme şi se pun la uscat. Se pot folosi în următoarele feluri :
a) se macină fin cu râşniţa de cafea, după care se cern cu o sită fină. Se pot ţine în acest fel în borcane care se închid ermetic. Se va lua din acest praf un vârf de cuţit până la o linguriţă de 3 ori pe zi. Se va pune sub limbă unde se va ţine pentru 10 minute, apoi se va înghiţi cu puţină apă.
b) se pun 2 linguriţe de muguri zdrobiţi la 250 ml apă şi se fierb timp de 5 minute. Se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi din acest ceai.
c) Se va face o tinctură din 50 g de muguri mărunţiţi care se vor pune în 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se vor ţine apoi timp de 15 zile la temperatura camerei agitând des pentru a se putea extrage principiile active din aceştia. Se strecoară apoi şi se pun în sticluţe mici. Ar fi bine ca să se lase totuşi să se decanteze la rece pentru 24 ore, deoarece oricât se va filtra tot vor mai fi depuneri. Se poate ca o dată cu alcoolul să se mai pună şi sucul de la o lămâie. Se vor lua 20 picături- o linguriţă de trei ori pe zi puse în 100 ml apă. Menţionez faptul că există la magazinele de profil gata preparat de către Plantextract Cluj acest preparat şi este de o foarte bună calitate.
Vin de scorţişoară: se pun 25 g de scorţişoară mărunţită la un litru de vin roşu. Se lasă apoi timp de 8 zile agitând des. Se strecoară. Se ia câte 2 linguri pe zi cu 15 minute înainte de mese.
Cataplasme cu căldură eventual cu mămăliguţă. Acestea se vor aplica pe zona abdomenului inferior. Se face pentru aceasta o mămăliguţă mai tare care se întinde pe o bucată de pânză în strat de 2-3 cm şi se aplică cât de caldă se suportă învelindu-se în ceva gros pentru a menţine mai mult timp căldura locală. Se poate face de câte ori simţiţi nevoia, pentru calmarea durerii.
Share on Google Plus

About Admin

Sa ne indreptam atentia mai mult la sanatatea noastra, folosind arta traiului sanatos, care presupune disciplinarea mintii si a corpului nostru, neuitand ca de hrana si de bautura ce o inghitim, ca si de aerul pe care il respiram depinde sanatatea noastra.

0 comentários:

Post a Comment