Popular posts

    Comentarii recente

    Recent Comments Widget

readers online

Dec 2, 2008

Cosmetica la domiciliu - Trucuri pentru un aspect fizic placut


Trucuri pentru un aspect fizic placut

Indiferent daca este iarna, primavara, vara sau toamna, aspectul fizic nu este de neglijat. Fiecare dintre noi este preocupat, intr-o masura mai mica sau mai mare, de felul cum arata, dar nu toti o recunoastem. De fapt, felul cum aratam spune ceva si despre personalitatea noastra. Iata cateva idei pentru mentinerea unui aspect fizic armonios.

Acneea

Pentru tineri in general, dar nu numai pentru acestia, acneea face parte din categoria problemelor inestetice ingrijoratoare. Dar daca aceste persoane cunosc cauzele aparitiei si dezvoltarii ei si dau dovada de vointa, acneea nu mai reprezinta o grija in plus.

Sapunul hidratant si pasta de dinti

Cu totii stim ca acneea nu este o boala contagioasa, microbul ei aflandu-se in organismul nostru, de ea nu ne putem apara, dar o putem preveni si trata.

Iata ce avem de facut in acest sens.


Spalati-va pielea cu un sapun hidratant. Pentru o acnee severa, este important sa consultati medicul inainte de a cumpara diferite produse de la farmacie.
Este recomandat ca produsele care contin uleiuri sau alte materii grase sa fie evitate, caci ele nu au capacitatea de a impiedica dezvoltarea acneei, din contra, ele pot conduce la aparitia unei inrosiri persistente. Un alt sfat, indiferent daca suferiti sau nu de acnee, este acela de a nu pune mainile pe fata, caci mainile dumneavoastra ating tot felul de lucruri purtatoare de microbi si mizerie.

Nu ar trebui sa va ascundeti acneea prin fel si fel de metode, care va pot spori numarul cosurilor, dar, daca vi se intampla sa va apara un cos oribil pe fata inainte cu trei zile de a face o fotografie pentru legitimatia de serviciu, permisul de conducere, pasaport etc., folositi un truc de pe vremea bunicii, care consta in aplicarea de pasta de dinti, inainte de culcare, pe locul cu pricina. Este un truc vechi care da rezultate, ca multe altele!

Iarna si efectele ei asupra pielii

Pielea este sensibila in orice anotimp, dar conditiile climatice ale iernii constituie pentru ea un adevarat pericol. Gerul favorizeaza dezvoltarea secretiei de sebum si reduce numarul celulelor care dau elasticitate pielii. Anotimpul geros afecteaza pielea, care se usuca, devine rosie, iritabila si chiar se poate crapa, producand o senzatie neplacuta. Pentru ca pielea dumneavoastra sa nu resimta efectele gerului ar trebui sa o hidratati mai mult ca de obicei.

Si iarna se indeparteaza celulele moarte
Pentru ca produsele hidratante sa fie folositoare, in prealabil si in mod regulat, pe parcursul iernii, trebuie sa indepartati celulele moarte de pe piele. Pasul urmator ar fi aplicarea unei creme nutritive sau hidratante, insistand asupra portiunilor vulnerabile la frig, chiar daca le protejati cu fulare si manusi. Aceste puncte sensibile sunt: fata, buzele, mainile, dar si antebratele, coatele, genunchii, picioarele, mai ales calcaiele, coapsele si soldurile.

Gelul de dus si sprayul superhidratant

Gelul de dus este un accesoriu important pentru dusul de dimineata, la fel ca si spray-ul superhidratant, pe care ar trebui sa-l folositi pe intreg corpul la fiecare inceput de zi. Tot dimineata este indicata aplicarea pe fata a unei creme hidratante, iar in ceea ce priveste buzele, puteti apela la un luciu de buze cu glicerina, pentru a le proteja de vant. Si de maini ar trebui sa aveti grija, intrebuintand o crema protectoare.
Alte sfaturi pentru o piele sanatoasa

Incercati sa faceti o baie cu lapte diluand un litru de lapte in cada. Veti avea astfel parte de un moment placut, iar pielea dumneavoastra se va catifela.

Daca doriti sa faceti o baie relaxanta, aveti nevoie de 50 de grame de levantica, 50 de grame de cimbru, 50 de grame de salvie, 50 de grame de menta, 50 de grame de hamei, plante pe care le amestecati intai intr-o farfurie. Apoi, puneti-le intr-un saculet de muselina (sau intr-un ciorap), pe care il agatati sub robinetul cazii. Lasati apa calda sa curga timp de 10 minute, iar apoi intrati in cada.

Ce mai puteti face

Pentru obtine o piele frumoasa, incercati o masca din argila, apa de trandafir sau minerala. Aplicati-o pe fata timp de 15 minute. Indepartati masca si aplicati crema hidratanta. Lasati-o sa actioneze timp de 5 minute, dupa care puneti-va o batista de hirtie pe fata pentru a absorbi excedentul de crema.
De asemenea, si parul, si manile, si dintii ies in evidenta, iar sanatatea si ingrijirea lor sunt lucruri importante.

Pentru un par stralucitor. Atunci cand va spalati pe cap, masati parul cu galbenus de ou, clatiti-l apoi foarte bine; asta conduce la pastrarea parului stralucitor si sanatos.

Antrenamentul dintilor

Incercati, pe cat posibil, sa mancati mere in mod regulat, muscandu-le, nicidecum feliindu-le, pentru ca, prin muscare, va antrenati dinti, ce vor deveni mai curati, iar gingiile vi se vor intari.

Unghii bine curatate

De doua sau de trei ori pe saptamana, curatati-va bine unghiile, mai ales partea alba, indepartati-va pielitele si puneti cate doua picaturi de ulei de migdale pe fiecare unghie, masati-le si lasati-le timp de 20 de minute, dupa care stergeti-le, fara sa le clatiti, dupa care aplicati-le un lac de unghii transparent. Veti avea astfel unghii tari si ingrijite.

Recomandari privind ingrijirea tenului si a pielii

Curatarea tenului este o etapa esentiala pentru ingrijirea sa, pe care o persoana nu trebuie niciodata sa o neglijeze, chiar daca uneori seara merge la culcare mai tarziu sau dimineata este prea grabita. Cea mai buna curatare inlatura machiajul, murdaria si surplusul de grasime care se acumuleaza pe fata pe tot parcursul zilei.

Pentru o curatare eficienta, este bine sa va strangeti parul si sa aplicati demachiant pe nas, pe barbie, pe frunte si pe obraji. Pentru penetrarea produsului in piele, masati cu varfurile degetelor sau cu un tampon de vata, incepand cu gatul si urcand cu miscari circulare pana la frunte. Insistati pe zona nasului si a barbiei, care sunt predispuse formarii cosurilor. Apoi clatiti cu apa calduta din abundenta si tamponati cu prosopul fara sa frecati. Pasul urmator consta in tonifierea tenului cu o lotiune tonica. In tot acest proces trebuie sa se utilizeze produse cosmetice adaptate tipului de ten.

No comments:

Google translate

Blog Archive

Followers

Subscribe Now